Colecția de pahare de sărbătoare 5 to go de anul acesta este realizată în parteneriat cu Vola.ro și include premii garantate tuturor celor care participă la campanie, printr-un mecanism simplu: astfel, cei care cumpără unul dintre produsele participante pot scana codul QR aflat pe paharele cu design de sărbători și câștigă automat un voucher de 20 de euro oferit de Vola.ro pentru călătorii programate până la finalul anului 2023.
Ediția de colecție a fost lansată în ediție limitată de doar 700,000 de pahare și aduce magia sezonului în prim-plan atât prin design, cât și prin invitația la aventură și explorare adresată prietenilor 5 to go, care își pot lărgi orizonturile călătorind și descoperind locuri noi și anul viitor. Paharele sunt disponibile în cafenelele 5 to go din întreaga țară, până la finalul lunii ianuarie.
„Campaniile de anul acesta care au beneficiat de ediții de pahare dedicate, precum Retrogrand, Tu ești STAR sau #FACEM, au fost bine primite de consumatorii noștri. Avem o comunitate activă, deschisă la nou, care apreciază valoarea adăugată și oportunitatea de a descoperi o nouă utilitate a paharelor 5 to go, prin parteneriate cu branduri cu care rezonăm atât noi, cât și consumatorii noștri. De aceste sărbători, îi invităm să-și planifice călătoriile pentru anul 2023 în timp ce savurează cafeaua preferată”, spune Radu Savopol, cofondator 5 to go.
„Vola.ro a apărut într-o perioadă în care, pentru a achiziționa un bilet de avion trebuia să mergi într-un sediu al unei agenții de turism, să plătești numerar, să ai documentele de călătorie la tine și multe alte piedici. Ne-am dorit să arătăm românilor că a-ți cumpăra un bilet de avion sau o cafea poate fi la fel de simplu și rapid. Fiecare cafea le aduce clienților 5 to go un voucher Vola.ro în valoare de 20 euro pentru planurile lor de călătorie din noul an”, a declarat Claudia Tocilă, marketing manager Vola.ro.
5 to go a avut întotdeauna un design recognoscibil al paharelor, păstrând aceeași notă jucăușă, într-un stil pop-art extrem de apreciat de consumatori. Și această ediție de colecție păstrează nota definitorie de design a brandului, însă, de data aceasta, în culori de sărbătoare.
Peste 60,000 de consumatori trec zilnic pragul cafenelelor 5 to go, iar în 2022 recordul de cafele vândute într-o singură zi este deținut de o cafenea din București, cu 1,400 de cafele. Rețeaua 5 to go cuprinde în acest moment 420 de cafenele, cu un ritm de expansiune constant și susținut.