5 to go lansează un parteneriat strategic alături de Carrefour, unul dintre cei mai mari susținători ai comunității antreprenoriale românești, prin programe și inițiative naționale pe termen lung, cu impact pozitiv în societate. Această colaborare se concretizează prin prezența la raft în hipermarketurile Carrefour a produselor din gama 5 to go dedicate segmentului de retail, prin deschiderea a 11 locații sub denumirea oficială de Coffee Corner 5 to go și a cafenelelor din zona de snacking a magazinelor Carrefour. Trei dintre aceste locații au fost deschise la finalul anului trecut, iar alte cinci se află în curs de inaugurare, în patru orașe din țară.
Printre produsele 5 to go listate la raft în cadrul magazinelor Carrefour se numără și sortimentele ready to drink pe bază de cafea, capsulele compatibile Nespresso, cafeaua IBRIK, gama de siropuri de 250 ml cu diverse arome și 5 to go VIWA Vitamin Water, fiind vizată, astfel, extinderea disponibilității produselor pentru acasă către un număr cât mai mare de consumatori dornici să le achiziționeze într-un mod facil.
Inițiativa lansată alături de retailerul francez răspunde cerințelor pieței, acestea fiind evidențiate de studiul recent realizat de către Reveal Marketing Research pentru 5 to go, în luna ianuarie a acestui an. Potrivit studiului, 83% dintre respondenți își doresc să găsească produse 5 to go și în afara cafenelelor. Studiul a fost realizat prin metodologia CAWI (chestionare autoaplicate online), pe un eșantion reprezentativ național de 1.003 persoane și subliniază nevoia de a diversifica modalitățile de acces la produsele 5 to go, pentru a răspunde atașamentului consumatorilor față de brandul preferat.
„Doar alături de partenerii potriviți poți să crești ca business, iar Carrefour este pentru 5 to go un aliat valoros, alături de care intenționăm să construim proiecte atractive și în viitor. Suntem conectați permanent cu dorințele consumatorilor și ne adaptăm tendințelor, iar acest parteneriat cu Carrefour este un pas important în demersul nostru de creștere a accesibilității produselor 5 to go la nivel național și, totodată, o modalitate de a îmbunătăți experiența clienților la cumpărături, care poate fi asociată cu oportunitatea de a savura produsele favorite pe bază de cafea. Acesta este abia începutul colaborării cu Carrefour, alături de care ne dorim să dezvoltăm planuri de business pe mai multe paliere”, a declarat Radu Savopol, cofondator 5 to go.
„Sprijinirea businessurilor românești este una dintre modalitățile prin care Carrefour România reușește să-și aducă contribuția în comunitățile din întreaga țară. În prezent, gama noastră de produse, preponderent românească, este dezvoltată alături de branduri românești de succes, cu care împărtășim același set de valori, bazat pe sustenabilitate. Prin intermediul noului parteneriat dezvoltat alături de 5 to go, reușim să le oferim clienților o nouă experiență de tipul one-stop-shop, aceștia putând savura cafeaua preferată chiar în timpul cumpărăturilor din magazinele Carrefour. Vom continua să spunem da inițiativelor îndrăznețe și să susținem spiritul antreprenorial românesc – un adevărat motor al inovației”, a declarat Vincent Arnault, Merchandise & Supply Chain Director, Carrefour România.
Planurile 5 to go pentru acest an includ dezvoltarea rețelei de cafenele 5 to go prin deschiderea a 150 de unități noi, dar și diversificarea portofoliului de produse pentru zona de retail, astfel încât să se adreseze unei game cât mai variate de gusturi ale consumatorului modern, incluzând opțiuni fără zahăr, bio, vegane sau fără gluten.