Piața de comerț online nu doar din România, ci din întreaga lume se află în acest moment într-un proces de creștere rapidă. Conform Statista, portalul german de statistici privind datele de piață, se estimează că, până în 2025, piața globală de comerț online va atinge valoarea de 4,2 trilioane dolari. Totodată, se estimează că piața românească de e-commerce va ajunge la 4,554 milioane de dolari până în 2025, ceea ce înseamnă o creștere anuală de 9,73%. Dezvoltarea accelerată a pieței de e-commerce este însoțită și de o profundă transformare datorită inovațiilor rapide ale tehnologiei care reprezintă motorul e-commerce. În acest moment, se observă 5 tendințe dominante, care vor modela viitorul comerțului online.
-
Cumpărături omnichannel
Înainte de a lua decizia de a cumpăra, majoritatea clienților realizează o cercetare online a brandului sau produsului care le-a atras atenția, chiar dacă intenționează să ajungă ulterior în magazinul fizic pentru achiziție. Tehnologia pune astăzi la dispoziție metode simple și rapide de informare asupra produselor și ofertelor. Clienții au așteptări în creștere ale unei experiențe holistice de cumpărături, pe toate canalele, ceea ce îi aduce pe comercianți în situația de a fi nevoiți să știe mai multe despre preferințele cumpărătorilor, modul în care navighează pe net și interacțiunile pe care le au.
Există tehnologii care pot îmbunătăți experiența de shopping omnichannel oferită de comercianți. Spre exemplu, Google Analytics dispune de funcția „Associated conversions”, care permite să fie observată și urmărită navigarea pe toate canalele de vânzări. Platformele de date despre clienți au potențialul să completeze informațiile despre clienți deținute de comercianți. Nu în ultimul rând, serviciile de finanțare cum ar fi Cumperi acum, plătești mai târziu (Buy Now Pay Later) pot oferi date consistente despre clienți și asigură o experiență coerentă pe toate canalele. De exemplu, serviciul Mokka de la Revo Technologies, principalul furnizor Buy Now Pay Later din Europa Centrală și România, oferă comercianților o metodă de plată omnichannel care integrează magazine online, fizice, mobile și puncte de ridicare, permițând clientului să comande online, să ridice produsul din magazin și să plătească ulterior doar cu o semnătură prin SMS, completând în același timp viziunea comercianților asupra perspectivei clienților.
-
Inteligența artificială și realitatea augmentată transformă experiența shopping-ului onlline
Tehnologiile avansate aduc schimbări semnificative ale obiceiurilor de cumpărare. Inteligența artificială și realitatea augmentată sunt folosite tot mai mult pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare, cu beneficii atât pentru clienți, cât și pentru comercianți. Retailerii din e-commerce au înțeles că inteligența artificială și realitatea augmentată personalizează experiența de cumpărare și îmbunătățesc relațiile cu clienții. Astfel, companiile sunt tot mai interesate să integreze aceste facilități oferite de tehnologie ca să avanseze în poziții de top în preferințele cumpărătorilor.
-
Oferirea de noi opțiuni de plată
Inovațiile tehnologice din e-commerce urmăresc să ofere clienților o experiență de shopping cât mai complexă și facilă. Iar modalitățile de plată alternative sunt un aspect esențial în acest proces, pentru că pot face diferența între succesul și insuccesul unui retailer. Pentru comercianți este vital să ofere modalități de plată alternativă, rapidă și la îndemână, care să minimizeze procentul celor care renunță la coșul de cumpărături.
„Cumperi acum, plătești mai târziu” (Buy Now Pay Later), una dintre cele mai noi metode de plată alternative, se dovedește a fi foarte populară în rândul Generației Z și Millenials, la nivel global. Cu ajutorul serviciului „Cumperi acum, plătești mai târziu” cumpărătorul poate accesa instantaneu opțiunea de a plăti pentru achiziții mai târziu, fără a fi nevoit să completeze formulare lungi de cerere de finațare. În mod obișnuit, acest tip de plată nu implică nicio dobândă sau doar o mică taxă, așa că aceasta este o alternativă foarte atractivă la cardurile de credit. Pentru comercianți, sistemul „Cumperi acum, plătești mai târziu” poate oferi câștiguri semnificative, reducând incidența renunțării la coșul de cumpărături, sporind valoarea totală a cumpărăturilor și frecvența lor.
În România, această metodă de plată se află încă la început, dar cercetările de piață dovedesc că atât comercianții, cât și clienții sunt foarte interesați de ea. O cercetare de piață realizată de iSense Solutions în colaborare cu Mokka România, serviciu de tipul „Cumperi acum, plătești mai târziu”, evidențiază că 55% dintre consumatori sunt interesați să utilizeze acest serviciu în următoarele 12 luni. Mokka, principalul furnizor „Cumperi acum, plătești mai târziu” în România, Polonia și alte state din Europa Centrală și de Est, care are peste 10 milioane de utilizatori înregistrați în acest moment, oferă o soluție financiară omnichannel pentru comercianți și o soluție de finanțare versatilă pentru clienți, care permite cumpărătorilor să personalizeze plata în funcție de nevoile lor, alegând dintre mai multe variante rata lunară cea mai avantajoasă.
„Serviciul Mokka funcționează complet diferit de un card de credit tradițional. În primul rând, suntem integrați chiar în magazin, acolo unde oamenii își fac cumpărăturile și unde iau decizia cu privire la metoda de plată, așa că nu mai e nevoie de un efort în plus de a merge la o bancă. Ne focusăm atenția astfel încât să ne asigurăm că serviciul nostru este potrivit pentru consumator și comerciant, în fiecare situație. Pentru a face acest lucru, avem rate de aprobare a finațării foarte mari și oferim finanțarea atât pentru achiziții mici, cât și pentru unele substanțiale. Cu cât vedem că un client apelează mai mult la partenerii noștri comercianți, cu atât suma pe care clientul o poate cheltui cu Mokka crește”, precizează co-fondatorul Mokka, Irene Shvakman.
-
Dezvoltarea comerțului vizual
Într-o lume în care volumul informației este copleșitor, comercianții trebuie să găsească noi metode de a atrage atenția cumpărătorilor. Din acest punct de vedere, comunicarea vizuală devine tot mai importantă. Fotografiile bine realizate, cu impact emoțional, video creative și folosirea realității augmentate sunt noile modalități de comunicare la care clienții sunt receptivi. Cercetări efectuate de Shopify indică faptul că utilizarea realității augmentate pentru vizualizarea unui produs crește cu 65% decizia de cumpărare.
-
Folosirea noilor tehnologii pentru implementarea strategiilor dinamice de prețuri
Strategia prețurilor dinamice, ajustate astfel încât să reflecte cererea cumpărătorilor nu este nouă, însă tehnologiile de ultimă oră o duc la nivelul superior, o fac mai precisă și accesibilă. Amazon a implementat deja tehnologii care să-i optimizeze strategiile de preț, iar succesul acesteia a determinat și alte companii să-i urmeze exemplul.
Pe o piață cu o creștere accelerată, care evoluează rapid datorită inovațiilor din domeniul tehnologic, retailerii trebuie să țină cont de tendințele pieței dacă vor să rămână jucători de top în e-commerce. Iar apelarea la soluțiile financiare alternative „Cumperi acum, plătești mai târziu” aduce beneficii atât retailerilor online și offline, cât și clienților dornici să li se ofere alternative moderne, instantanee și convenabile pentru finanțarea achizițiilor.