Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

5 soluții pentru un antrenament sportiv eficient

solutii antrenament

Exercițiile fizice pot fi eficiente dacă sunt executate corect și regulat, cu echipamente potrivite și în locații adecvate sportului pe care îl practici.

Descoperă în acest articol cinci soluții pentru un antrenament sportiv cu rezultate optime.

solutii antrenament

Photo by Gabin Vallet on Unsplash

1. Nu sări peste exercițiile de încălzire

Este nevoie să faci exerciții de încălzire nu doar pentru a spori eficiența antrenamentului, dar și pentru a reduce riscul de accidentare. Cel puțin cinci minute de încălzire corectă îți pregătesc corpul pentru activitatea fizică intensă.

Începe încălzirea cu grupele mari de mușchi, după care poți să acorzi mai mult timp unor zone musculare specifice, în funcție de tipul de antrenament. Alege să faci fie exercițiile din rutina ta de sport la o intensitate scăzută și cu o viteză mai lentă, fie unele pregătitoare, cum ar fi rotiri de brațe și fandări.

2. Găsește locația sportivă potrivită

Găsește locațiile sportive din platforma Decathlon în funcție de zonă, de facilități și de sportul tău preferat, astfel încât să ai toate condițiile pentru a desfășura un antrenament eficient. Bifează filtrele de care ești interesat și descoperă locații care îndeplinesc cerințele tale, precum echipament de închiriat, cursuri sau antrenor personal.

3. Asigură-te că execuți corect exercițiile

Pentru a da randament bun și pentru a nu te accidenta, fii sigur că faci exerciții fizice într-un mod corect. Informează-te din surse de încredere despre modul în care trebuie să execuți un anumit exercițiu sau cere ajutorul unui specialist, cum ar fi un sportiv de performanță sau un antrenor.

Mai mult, asigură-te că folosești echipamentul sportiv adecvat. Încălțămintea trebuie să îți ofere mobilitatea de care ai nevoie, stabilitate și aderență. Alege echipamentul potrivit sportului pe care îl practici.

4. Fă antrenamente regulate

Păstrează o rutină de antrenament pentru a spori eficiența exercițiilor fizice. Este recomandat să faci cel puțin două ore și jumătate de mișcare cu o intensitate moderată, săptămânal, ceea ce ar putea fi împărțit în câte jumătate de oră pentru cinci zile din săptămână. În cazul unor exerciții mai intense, este suficient să te antrenezi 75 de minute pe săptămână (1).

5. Stil de viață sănătos

Nu neglija alimentația și somnul, dacă vrei ca timpul petrecut la antrenamente să îți aducă rezultate cât mai bune. Monitorizează-ți orele de odihnă, pentru a te asigura că dormi suficient. Mai mult, lasă destul timp între antrenamente, astfel încât țesutul muscular să fie pregătit pentru o nouă serie de exerciții fizice.

De asemenea, consumul caloric și raportul de macronutrienți trebuie să varieze în funcție de efectele pe care ți le dorești, cum ar fi slăbitul sau creșterea masei musculare. În plus, poți consulta un nutriționist pentru un plan alimentar bazat pe nevoile tale.

Pentru un antrenament eficient, ține cont de recomandările propuse în acest articol. Fă exerciții de încălzire, folosește echipament adecvat într-o locație potrivită sportului pe care îl practici, menține rutina săptămânală de mișcare, odihnește-te suficient și mănâncă sănătos.

Referințe:
„Walking.” Centers for Disease Control and Prevention, 17 Sept. 2020, www.cdc.gov/physicalactivity/walking/index.htm?fbclid=IwAR2HW2tlhtEqoldiNTJ8EYJI5P6ux_PAktyuCFbpxdH_n2TeXSugH5nbm_w. Accesat la 29 noiembrie 2021.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.