Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

5 motive pentru care merită să cumperi articole vestimentare second hand

haine second-hand

Obiceiul de a face cumpărături din magazinele second-hand este încă destul de controversat în România. Oamenii au două mari prejudecăți vizavi de acest tip de magazine. Ele a apărut, în prima instanță, ca alternativă pentru familiile și persoanele cu venituri mici și foarte mici. Haine folosite, adunate din diverse domicilii, revândute către pătura săracă a societății. Să declari ca ai făcut cumpărături dintr-un second hand te putea asocia în ochii altora cu lipsa de resurse financiare. În plus, ideea de a purta hainele unui străin poate fi greu de tolerat de către unii oameni. Dincolo de prejudecățile asociate, existe câteva motive foarte bune care te pot convinge să cumperi haine second hand. Clienții unor astfel de unități comerciale se întorc pentru că mulți au găsit și avantajele acestui tip de cumpărături.

Articole de designer la preț de chilipir

Unele astfel de magazine au reușit să scoată la iveală adevărate comori pentru cei care au răbdare să caute. Printre hainele second hand, poți găsi articole de designer sau de firme bune care, altfel, te-ar costa o mică avere. Găsești tot felul de mărci precum Burberry, Gucci, Armani dar și Diesel, Moschino etc. E adevărat că nu sunt din colecția din acest an, dar ține cont de un sfat: caută articole clasice, evergreen. Cu siguranță, nu vei fi dezamăgită și, dacă ești norocoasă, răbdarea și perseverența îți pot fi recompensate cu articole nou-nouțe.

haine second-hand

Photo by Becca McHaffie on Unsplash

Prețuri semnificativ mai mici

Chiar dacă hainele second hand sunt de designer ele sunt mult mai ieftine. Prin urmare, cheltuielile tale pentru haine sunt reduse simțitor. În plus, magazinele second hand sunt ideale pentru cumpărături compulsive. Dacă ai obiceiul să achiziționezi haine pe care nu le vei purta vreodată, gaura din buget nu se va resimti așa de puternic. Prețurile hainelor second-hand no name sunt mici, iar hainele de designer ajung la prețuri absolut accesibile. De aceea, achiziția de haine SH îți dă libertatea să îți cumperi câte articole vrei și să îți reînnoiești garderoba de câte ori simți nevoia.

Ținute unice și creative

Chiar dacă hainele second hand nu sunt din colecții recente, nu înseamnă ca nu poți crea ținute absolut senzaționale. E nevoie doar de puțină răbdare, multă imaginație și îți poți defini un stil personal unic. Poți combina haine în trend, cu articole unice second sau numai haine second hand. Opțiunile sunt nelimitate. Încă un lucru de reținut! Dacă îți cumperi piese vestimentare din magazinele clasice, sunt șanse să vezi același articol pe mai multe persoane, în diverse situații. În cazul în care îți cumperi hainele de la magazinele second hand, șansele acestea se diminuează drastic.

Garderoba ta este sustenabilă

Știai că industria modei este în top 5 cele mai poluante industrii din lume? Dacă ți-e greu să crezi, gândește-te câte haine ai cumparat doar pentru că erau în trend, la un moment dat și pe care, anul următor, nu le-ai mai purtat tocmai din acest motiv. Pentru că nu mai erau la modă. Sau, amintește-ți de toate hainele de un sezon, fast fashion. Tricouri, colanți, cămăși, rochii care rezista patru spălări, apoi, sunt numai bune de aruncat. Poți schimba asta dacă decizi să nu mai investești sume fabuloase în trendurile trecătoare. În plus, gândește-te ca hainele second hand sunt, de fapt, haine reciclate. În plus, ajuți la reducerea producției de haine ceea ce înseamnă mai puțină poluare industrială.

Cumpărăturile second hand te fac să te simți bine

Faptul că faci economii, dar nu faci rabat la stil și feminitate, te face să te simți mai încrezătoare. De asemenea, faptul că unele articole îți provoacă imaginația și îți reconfigurează stilul personal poate fi foarte interesant și distractiv. Iar când dai lovitura cu o ținută unică, pusă la punct de tine, și știi că ai contribuit un pic și la binele planetei, sentimentul este fantastic.

Online sau nu, găsește-ți câteva magazine de haine second cu produse care îți plac, și cumpărăturile vor deveni o experiență cu totul nouă.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.