Evoluțiile sociale, culturale, de mediu și tehnologice pot afecta foarte ușor profitabilitatea și operațiunile unei afaceri.
Factorii de schimbare sunt forțe sau evenimente care ar putea influența procesul decizional al unei organizații. De aceea, cunoașterea potențialilor factori te poate ajuta să faci preconizări cu privire la evoluția afacerii în viitor. Dar pentru acest lucru, ai nevoie să cunoști care sunt factorii care influențează procesele de business și să îi analizezi regulat în funcție de domeniul de activitate.
1. Schimbările economice
Multe afaceri se confruntă cu efectele schimbărilor economice majore. Probabil ai observat acest lucru în timpul pandemiei de COVID-19 și chiar și acum, odată cu războiul din Ucraina.
Piețele economice se pot transforma rapid de la o singură scânteie, iar evenimente precum recesiunile, depresiile economice și perioadele de prosperitate pot influența variabilele de afaceri. Dintre aceste variabile, cele mai importante sunt: comportamentul consumatorilor, valoarea investițiilor, prețurile și rata de ocupare a forței de muncă.
În cazul unor scenarii dificile, ai putea îngheța operațiunile de angajare, te-ai putea îndrepta către alternative mai eficiente din punct de vedere al costurilor, ai putea limita cantitățile de producție și ai căuta noi soluții de finanțare pentru afacerea ta. Toate aceste acțiuni te-ar ajuta să treci mai ușor peste schimbările economice.
2. Normele sociale
Interesele sociale și politice se schimbă în timp. Aceste schimbări în cultură pot afecta direct mediul de afaceri deoarece o organizație de succes trebuie să îndeplinească nevoile și preferințele consumatorilor.
Prin urmare, pe măsură ce normele societății se schimbă, anumite produse și servicii pot crește sau scădea în popularitate. Schimbările sociale pot fi factori de schimbare interni sau externi.
3. Evoluția tehnologică
Mai mult ca niciodată, tehnologia este o parte vitală pentru succesul organizațiilor și poate avea un impact semnificativ asupra proceselor de afaceri. Utilizarea device-urilor mobile și a rețelelor sociale a schimbat strategiile de promovare ale businessurilor.
Unele industrii își operează chiar toate procesele pe internet, cum ar fi serviciile de divertisment, magazinele online sau portalurile de servicii pentru clienți.
Prin urmare, dezvoltarea tehnologiei poate duce la schimbări interne, cum ar fi nevoia de echipamente noi, procese automatizate, servicii eficientizate și noi produse de consum.
4. Sănătatea mediului înconjurător
La momentul actual, majoritatea organizațiilor depun eforturi în adoptarea soluțiilor durabile ca răspuns la schimbările climatice.
Schimbările de temperatură, nivelul apei și resursele naturale pot determina afacerile să-și schimbe procesele de producție, materialele utilizate, punctele de lucru și produsele finale. Îngrijorările cu privire la mediul înconjurător pot duce la o cerere din partea consumatorilor pentru rezolvarea problemelor ecologice.
De exemplu, afacerile din industria auto ar putea răspunde cererii prin creșterea producției de vehicule electrice și hibride.
5. Trendurile din piață
Trendurile adoptate de consumatori pot modela o afacere, în special în industria de vânzare cu amănuntul.
Unele produse pot ieși din interesul publicului pentru că nu se mai află în „trend”. Iar acest lucru se poate întâmpla chiar peste noapte. Cele mai afectate de acest factor sunt industria vestimentară, de muzică, de divertisment, industria tehnologică, imobiliară, piața auto și de jucării.
Popularitatea trendurilor poate influența profitabilitatea unei organizații, planurile de angajare și strategiile de marketing și promovare.