Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

5 cărți despre interpretarea și înțelegerea viselor, de la Editura Trei

Intalnirea cu visele

Celebrul psihanalist Erich Fromm expune în cartea „Limbajul uitat” unul dintre cele mai vechi și totodată actuale limbaje, cel simbolic, exprimat prin vise și mituri, „singura limba străină pe care fiecare dintre noi trebuie să o învețe”.

Fie că ne amintim constant ceea ce visăm sau doar anumite experiențe onirice care au un impact emoțional mai mare, visele ne „vorbesc” despre noi.

Care sunt semnificațiile acestora și cum putem să ne înțelegem mai bine pe noi înșine, raportându-ne la visele noastre?

De ce este benefic să acordăm importanță viselor? Iată câteva întrebări ale căror răspunsuri se regăsesc în grupajul de 5 cărți publicate la Editura Trei despre vis, cărți în care autorii explorează această lume, pe cât de fantastică, pe atât de reală. 

1. Întâlnirea cu visele. Cum să-ţi înţelegi visele şi să le foloseşti pentru dezvoltarea personală – Ruth Berry

Intalnirea cu visele

Autoarea cărții „Întâlnirea cu visele”, Ruth Berry este psiholoagă cu o experienţă care cuprinde mulţi ani în practica privată. Ea răspunde la câteva întrebări esențiale despre vise, despre fascinanta călătorie interioară în care ne poartă explicând că, din păcate, rareori ne întrebăm ce-ar putea însemna visele noastre. Deși ele ne pot ajuta să intuim lucruri relevante despre relaţiile personale, să identificăm şi să rezolvăm conflicte ascunse. Își invită cititorii, cu ajutorul acestei cărţi foarte uşor de lecturat, să își îmbunătăţească capacitatea de reamintire a viselor şi să descopere ce înseamnă pentru fiecare simbolurile şi mesajele din vis.

2. Interpretarea viselor – Opere Esenţiale, vol. 2 Sigmund Freud

Interpretarea viselor

Visul ne însoţeşte în toate momentele vieţii noastre. Visăm nu numai noaptea, ci şi ziua, cu ochii deschişi. De obicei, nu punem mare preţ pe visele noastre, pentru că le considerăm plăsmuiri lipsite de realism. Prin „Interpretarea viselor”, una dintre cele mai importante cărţi ale secolului XX, Freud ne reînvaţă să apreciem visele. În calitate de „cale regală de acces la inconştient”, visul ne conduce în profunzimile sufletului nostru, dezvăluindu-ne dorinţele cele mai ascunse. „Dacă noi concepem conţinutul visului ca pe reprezentarea unei dorinţe realizate şi îi explicăm obscuritatea prin modificările operate de cenzură asupra materialului refulat, nu ne mai vine greu nici să deducem funcţiile visului. Într-o stranie opoziţie cu faptul că se spune că somnul este tulburat de către vise, noi trebuie să recunoaştem visul drept gardian al somnului”, spunea Sigmund Freud.

3. Analiza viselor. Note ale seminarului susținut între 1928 și 1930 – C.G. Jung

Analiza viselor

Alături de Freud, Jung și-a dedicat o bună parte din activitatea sa înțelegerii viselor. Această lucrare cuprinde transcrierea seminarului pe tema interpretării viselor susţinut de Jung la Zürich între 1928 (noiembrie) şi 1930 (iunie) și completează o bună parte din modalitățile prin care să ne accesăm visele. Textul pornește de la 30 de vise ale acestuia, care sunt interpretate pe rând, în cuprinsul seminarului. Un adevărat eveniment cultural, cartea este interesantă pentru toţi cei preocupaţi de modul în care lucra una dintre cele mai cunoscute personalităţi ale secolului XX.

4. Limbajul viselor, Wilhelm Stekel

Limbajul viselor

 Scris la un deceniu după „Interpretarea viselor” a lui Freud, prezentul volum a fost apreciat de către Jung ca o binevenită „aplicaţie clinică sistematică a psihanalizei lui Freud”. Toții cititorii cărții vor găsi în ea o anumită doză de inspiraţie, pe tema descifrării propriilor vise. „Este timpul să dedicăm mai multă atenţie aspectelor ce aparţin vieţii noastre onirice. Acest domeniu ne oferă oportunitatea de a dobândi o înţelegere asupra celor mai profunde zone ale sufletului uman, permiţându-ne astfel să pătrundem adevăratul caracter al naturii umane”, afirma Stekel.

Lucrările lui Stekel s-au bucurat și de aprecierea lui Freud, care preciza că „scrierile lui (Stekel) conţin cea mai bogată colecţie de dezlegări de simboluri care pot fi considerate ingenioase şi care s-au dovedit corecte după verificare… Din lucrările lui Stekel şi ale altora, am învăţat să apreciez mai corect anvergura şi importanţa simbolisticii în vis.”

5. Limbajul uitat. O introducere în înțelegerea viselor, basmelor și miturilor, Erich Fromm

Limbajul uitat

Fromm își poartă cu grijă cititorii într-o incursiune pe drumul descoperirii și înțelegerii acestui limbaj, al viselor, cu un scop esențial: acela al descifrării propriei personalități, pe drumul cunoașterii de sine. Autorul formează cadrul de a înțelege de ce preocuparea pentru vise se află în strânsă legătură cu umanitatea, încă din cele mai vechi timpuri. „Dacă visele noastre ar fi fost toate niște fantasme agreabile, în care dorințele inimilor noastre se împlinesc, poate că leam fi privit cu mai multă simpatie. Dar multe dintre ele ne lasă într-o stare de anxietate; de multe ori avem coșmaruri teribile, iar atunci când ne trezim ne simțim ușurați când realizăm că a fost doar un vis. Altele, chiar dacă nu sunt coșmaruri, sunt deranjante din alte motive. Nu se potrivesc cu persoana care suntem convinși că suntem în timpul zilei. Dar mai rău decât toate acestea este faptul că nu ne înțelegem visele, deși, în stare de trezie, suntem siguri că putem înțelege orice dacă ne punem în minte ceva. Decât să ne confruntăm cu o asemenea dovadă clară a limitelor capacității noastre de înțelegere, preferăm să spunem că visele nu au sens.”

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.