Sub sloganul O nouă viață, un nou început!, Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Forumul Român pentru Refugiați și Migranți (ARCA) sprijină inițiativa Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI) de relocare în România a 40 de refugiați irakieni aflați în Turcia.
Refugiații irakieni sunt printre grupurile de refugiați cele mai numeroase din Turcia. Conform statisticilor Înaltului Comisariat al Natiunilor Unite pentru Refugiați (ICNUR), în anul 2013 se aflau în Turcia peste 9.000 de refugiați irakieni. Aceste persoane întâmpină dificultăți în ceea ce priveşte întoarcerea acasă în condiții de demnitate și siguranță, precum și în a beneficia de protecție și oportunități de integrare de lungă durată în Turcia. În acest context, singura soluție durabilă pentru aceste persoane este relocarea pe teritoriul unui alt stat care le poate acorda protecție, rezidență permanentă și acces la aceleași drepturi și obligații ca pentru proprii cetățeni.
România răspunde umanitar și solidar nevoilor de protecție ale acestor persoane și eforturilor Statului Turc de gestionare a fluxurilor de refugiați, prin relocarea pe teritoriul său a unui număr de 40 refugiați irakieni. Proiectul implementat de OIM și ARCA – Relocarea din Turcia în România a 40 de refugiați irakieni va oferi asistenţă specifică înainte de transferul în România, în timpul transferului şi 30 de zile după sosirea în România a refugiaţilor. Cei 40 de refugiați sunt distribuiți în două grupuri a câte 20 de persoane, aceștia urmând a fi primiți în cursul lunii mai 2014 la București, respectiv Timișoara.
OIM, în parteneriat cu ARCA, a organizat la București, în data de 26 martie 2014, și la Timișoara, în 3 aprilie 2014, o serie de întâlniri de informare privind derularea acestui proiect, beneficiile acestei inițiative pentru refugiați, comunitatea locală și societate în general. Aceste evenimente, adresate reprezentanților autorităților locale, comunităților de străini din România, organizațiilor neguvernamentale care activează în domeniu și ai mass-media au avut în același timp și rolul de a familiariza instituţiile și opinia publică în sens larg cu problematica relocării și cu politicile naționale și europene în domeniu.
Proiectul Relocarea din Turcia în România a 40 de refugiați irakieni (nr. contract ERF12/01-06.01) se desfășoară cu sprijinul Inspectoratului General pentru Imigări (IGI) și este finanţat din Fondul European pentru Refugiaţi, Programul Anual 2012.