si start la sezonul de teste pentru clienti la Salonul de Motociclete, Accesorii si Echipamente, Bucuresti 2015
BMW Motorrad are o prezenţă importantă la Salonul de Motociclete, Accesorii si Echipamente, Bucuresti 2015 organizat la ROMEXPO în perioada 17-19 Aprilie. În total vor fi prezentate patru premiere naţionale, reprezentând cele mai importante noutăţi pe care marca le-a pregătit pentru gama 2015: BMW F 800 R, BMW R 1200 R, BMW S 1000 RR şi BMW R 1200 RS.
În stand vor fi în total 19 motociclete şi toate modelele expuse sunt disponibile ulterior pentru teste de clienţi, înscrierile fiind deschise în timpul Salonului. O altă premieră pentru BMW Motorrad la acest salon este o zona special amenajată şi supravegheată pentru copii. Aici, cei mai tineri pasionaţi moto se pot juca cu mini-motociclete din gama BMW Motorrad KidsBike. De asemene, în cadrul standului este o prezenţă generoasă dedicată echipamentelor şi accesoriilor BMW Motorrad, cu gamele Ride si Style.
O altă prezenţă specială este modelul cu care campionul Romanian SuperBike din 2103 şi 2014, Cătălin Cazacu va participa în acest la patru campionate: RoSBK. Campionatul Naţional de Viteză al României, Campionatul Est European de Motociclism şi Campionatul European Alpe Adria. Motocicleta este noul BMW S 1000 RR produs în 2015, capabil să furnizeze 199 CP (146 kW) şi 113 Nm, datorită unui propulsor cu patru cilindri în linie, de 999 cmc. Suplimentar, motocicleta a fost dotată cu BMW Race Power Kit, echipament compus dintr-o evacuare din titaniu Akrapovic ce oferă un plus de 11 CP motorului, precum şi o scădere a greutăţii cu 4,8 kilograme faţă de evacuarea standard. Toate aceste modificări oferă motocicletei un raport de putere de peste 1 CP/kg.
În sezonul 2015 Cazacu a înregistrat două victorii din tot atâtea participări cu acest model: prima etapă RoSBK de la Serres şi prima etapă CNMV 2015 de la Adâncata. De asemenea, la început de luna aprilie, Cătălin Cazacu a semnat un parteneriat de imagine cu BMW Motorrad România pentru a promova imaginea sportivă a mărcii şi proiectele de siguranţă rutieră. „Performanţele excelente ale lui Cătălin în competiţiile naţionale, precum şi prezenţa tot mai importantă a BMW Motorrad în segmentul sport şi super sport au dus la primul parteneriat de imagine din România pentru BMW Motorrad cu un pilot de curse. Suntem încrezători că această colaborare va fi extrem de fructuoasă şi că ea se va materializa prin multiple victorii şi trofee de campion la sfârşit de an”, a precizat Ionuţ Bâtu, Country Manager BMW Motorrad România.
O altă prezenţă specială este modelul K 1600 GTL Exclusive, vârful de gamă absolut al segmentului Touring şi acest model fiind disponibil ulterior pentru testdrive. GTL Exclusive este echipat cu motorul cu şase cilindri ce furnizează 160 CP si 175 Nm. Exclusivismul său stă în detalii: Hill Start Control pentru pornirea în rampă fără probleme, sistemul Keyless Ride deschide automat blocarea ghidonului, contactul, buşonul rezervorului şi sistemul de alarmă imediat ce cheia se apropie la mai puţin de doi metri de motocicletă. Antena radioului este integrată invizibil în carenaj și farul inteligent pe timp de zi cu tehnologie LED sporește vizibilitatea şi siguranţa.
Opțiunile de echipare disponibile pentru GTL Exclusive sunt cele mai frecvent cerute de către motocicliști. Închiderea centralizată cu sistem de alarm şi şaua încălzită, cu spătar, sunt în echiparea standard. ESA II, DTC, RDC, faruri suplimentare cu LED, far adaptiv cu xenon, al doilea stop de frână și iluminarea solului sunt incluse pentru confortul călătoriei. Funcţiile computerului de bord Pro de la BMW au fost îmbunătăţite şi o protecție pentru motor este și ea în echiparea standard.
Premierele naţionale BMW Motorrad la Salonul de Motociclete, Accesorii si Echipamente, Bucuresti 2015
R 1200 RS
În 1976, R 100 RS devenea prima motocicletă de serie din lume echipată cu un carenaj complet montat pe cadru, dezvoltat în tunelul aerodinamic. Ca all-rounder, cu scop atât în pilotajul sportiv, cât şi în cel touring. Odată cu sosirea noului R 1200 RS, BMW Motorrad continuă tradiţia îndelungată prin dezvăluirea unui sport-tourer, motorizat de un motor boxer, care reuşeşte să transpună calităţile polivalente ale conceptului original BMW RS într-un vehicul modern, cu efect uimitor. Motorul boxer al noului R 1200 RS este aceeaşi unitate DOHC care pune în mişcare R 1200 GS, R 1200 GS Adventure, R 1200 RT şi noul R 1200 R. Dezvoltă 92 kW (125 CP) la 7.750 rpm şi cuplul maxim de 125 Nm este dezvoltat la 6.500 rpm. Faţă de motoarele de pe GS, GS Adventure şi RT, cuplul a crescut uşor la turaţii joase. Gazele de evacuare sunt direcţionate într-un sistem de evacuare 2 in 1, cu tobă în spate, cu un unghi accentuat pentru efect dinamic. Un airbox modificat, prize de aer cu o formă nouă şi un radiator plasat central formează o siluetă frontală îngustă, sportivă şi dinamică.
Caracteristicile noului BMW R 1200 RS:
• Motor boxer clasic cu doi cilindri cu 92 kW (125 CP) la 7.750 rpm şi 125 Nm la 6.500 rpm
• Design sportiv şi dinamic de sport-tourer
• Semicarenă cu formă aerodinamică, cu parbriz reglabil
• Cadru pod din ţeavă de oţel, rigid torsional, cu motorul ca element portant.
• Concept clasic de suspensie, folosind furcă telescopică inversată în faţă şi EVO Paralever pe spate.
• Nouă conductă de admisie şi radiator central pentru siluetă urca-compactă din faţă.
• Poziţie în şa cu bustul drept, sportivă, dar relaxată, pentru o senzaţie dinamică de pilotaj, combinată cu un confort excelent al şeii pentru ture mai lungi.
• Sistem de evacuare cu design pentagonal.
• Automatic Stability Control (ASC).
• Modurile de pilotaj „Rain” şi „Road”.
• Modul de pilotaj Pro care oferă încă două moduri de pilotaj, „Dynamic” şi „User”, pentru adaptare optimă la condiţiile de pilotaj, ca opţiune din fabrică.
• Dynamic Traction Control (DTC) ca parte a opţiunii modului de pilotaj Pro.
• Cea mai nouă generaţie de Dynamic ESA (Electronic Suspension Adjustment), ca o opţiune pentru dinamică optimă a pilotajului în orice situaţie.
• Sistem de frânare puternic cu etriere radiale cu patru pistonaşe şi ABS.
• Jante turnate din aliaj uşor, cu 10 spiţe.
• Gear Shift Assistant Pro pentru schimbarea treptelor rapidă şi fără ambreiaj, ca opţiune din fabrică.
• Bord sofisticat, care oferă o gamă largă de funcţii şi foarte multe informaţii.
• Keyless Ride pentru facilitare optimă a utilizării, ca opţiune din fabrică.
• Schemă coloristică inovatoare, cu două caractere individuale, clasic sportiv în culorile de bază,sportiv şi exclusivist în varianta „Style 2”.
• Gama extinsă de dotări opţionale şi accesorii disponibile din fabrică
S 1000 RR
Noul BMW S 1000 RR îşi face debutul pe piata locala in cadrul SMAEB 2015. ), Superbike-ul care a debutat în 2009 ajunge acum la o nouă generaţie. Se remarcă cu o curbă de cuplu îmbunătăţită şi valoarea de vârf a cuplului maxim de 113 Nm, o creştere a puterii maxime cu 4 kW (6 CP) până la 146 kW (199 CP), plus o reducere cu 4 kg a greutăţii, ajungând la 204 kg cu rezervorul plin şi Race ABS (plus eventualele echipamente suplimentare. Pe lângă creşterea performanţelor noului S 1000 RR, o atenţie deosebită a fost acordată misiunii de a face motocicleta şi mai abordabilă. Fie că este folosită pentru drumurile zilnice, pentru înclinări spectaculoase pe drumuri virajate sau pentru atingerea limitelor pe pistă – noul S 1000 RR excelează în fiecare privinţă.
Performanţa sporită a noului RR în ceea ce priveşte forţa de tracţiune are la bază chiulasa regândită, cu o nouă geometrie a conductelor, un nou arbore cu came de admisie şi supape de admisie care sunt acum şi mai uşoare. În plus, un airbox cu o capacitate modificată se combină cu un sistem de admisie cu galerii mai scurte, pentru un amestec optim al combustibilului şi un plus de putere pentru noul S 1000 RR. Un alt factor important care a contribuit la îmbunătăţirea caracteristicilor de putere şi de cuplu este noul sistem de evacuare, care acum a eliminat toba intermediară şi este cu circa 3 kg mai uşor. Abordabilitatea şi acceleraţia la startul de pe loc beneficiază de o creştere a cuplului la circa 5.000 rpm, o curbă de cuplu mai liniară, plus un platou larg de cuplu între 9.500 (112 Nm) şi 12.000 rpm (113 Nm).
O nouă structură a cadrului şi o altă geometrie asigură o precizie mai bună a pilotajului şi o manevrabilitate îmbunătăţită. Sistemul de control electronic al suspensiei Dynamic Damping Control (DDC) de la HP4, este prezent ca opţiune din fabrică. Din punctul de vedere al ciclisticii, odată cu noul RR îşi face debutul un cadru nou, mai uşor, care oferă o combinaţie optimizată de rigiditate şi flexibilitate. Alături de noua geometrie optimizată a cadrului, care implică valori modificate ale unghiului lagărului furcii, distanţei de fugă, ampatamentului şi lagărului basculei, promit manevrabilitate sporită, tracţiune mai bună şi feedback ideal, mai ales când se pilotează la limită. Suspensia este în continuare complet reglabilă, dar cu o cursă negativă a arcului modificată pentru o libertate de înclinare mai bună şi un plus de agilitate.
Caracteristicile principale al noului BMW S 1000 RR:
• Putere şi cuplu sporite: 146 kW (199 CP) la 13.500 rpm şi 113 Nm la 10.500 rpm.
• Abordabilitate mai bună, datorită cuplului crescut de la 5.000 rpm în sus şi curbei de cuplu mai lineare. Un platou larg de cuplu maxim este disponibil în gama de turaţie de la circa 9.500 până la 12.000 rpm.
• Chiulasă reproiectată, cu o nouă geometrie a conductelor, arbore cu came de admisie nou şi supape de admisie mai uşoare.
• Sistem de admisie nou, cu lungimi mai mici ale galeriilor de admisie, airbox mai mare şi sistem complet ride-by-wire E-gas.
• Reducere cu 4 kilograme a greutăţii, până la 204 kg cu rezervorul plin (plus eventualele echipamente opţionale).
• Sistem nou de evacuare, cu circa 3 kilograme mai uşor, fără tobă intermediară.
• Modurile de pilotaj „Rain”, „Sport” şi „Race” în echiparea standard, plus opţiunea modurilor Pro cu două moduri suplimentare, „Slick” şi „User” (configurabile), pentru adaptare optimă la condiţiile de pilotaj.
• Launch Control pentru starturi ireproşabile ca parte a caracteristicii care include modurile de pilotaj Pro.
• Cadru nou, mai uşor, cu o combinaţie perfectă între rigiditate şi flexibilitate pentru mai multă tracţiune, precizie sporită şi un feedback clar.
• Geometrie îmbunătăţită a cadrului, pentru şi mai multă manevrabilitate, tracţiune sporită şi feedback bun când se pilotează la limită.
• Arcuri complet reglabile, cu cursă negativă a arcului optimizată pentru mai multă libertate de înclinare şi agilitate sporită.
• O versiune îmbunătăţită a Dynamic Damping Control (DDC), cunoscut de pe HP4, ca opţiune din fabrică.
• Race ABS cu setare optimizată.
• Controlul tracţiunii DTC cu reglare precisă în 7 +/-.
• HP Gear Shift Assist Pro pentru schimbare rapidă, fără ambreiaj, ca opţiune din fabrică.
• Nou sistem electric cu o cutie cu senzori mai puternică şi baterie mai uşoară.
• Control electronic al vitezei ca opţiune din fabrică.
• Bord mai sofisticat, cu o gamă largă de funcţii şi o varietate de informaţii.
• Carenaj complet restilizat, pentru un design şi mai dinamic.
• Scheme coloristice inovatoare cu trei caractere individualiste: Racing Red/Light White, Black Storm metallic şi BMW Motorsport.
• Gamă mare de opţiuni şi accesorii speciale disponibile din fabrică.
F 800 R
Noul F 800 R este ultimul model din gama de motociclete pline de caracter echipate cu motor cu doi cilindri paraleli de la BMW Motorrad. Dezvoltarea constantă a calităţilor sale de motocicletă polivalentă asigură că acest roadster dinamic este gata să-şi încânte proprietarii cu performanţele sale sportive, agilitatea deosebită şi versatilitatea sa sporită – toate într-un pachet dinamic.
Puterea este dezvoltată, ca şi înainte, de un motor cu doi cilindri, răcit cu lichid, cu patru supape pe cilindru, cu cilindreea de 798 cmc. Cu puterea care a crescut la 66 kW/ 90 CP la 8.000 rpm (de la 64 kW/87 CP la 8.000 rpm) şi rapoarte mai scurte pentru treptele întâi şi a doua de viteză, motorul cu doi cilindri paraleli ofertă o abilitate şi mai bună de sprint, păstrând în acelaşi timp curba de cuplu impresionantă, răspunsul prompt şi consumul redus de combustibil, caracteristice modelului precedent. Cuplul maxim rămâne 86 Nm la 5.800 rpm.
Noile caracteristici ale lui BMW F 800 R:
• Putere mai mare decât predecesorul – 66 kW (90 CP) la 8.000 rpm (înainte: 64 kW (87 CP) la 8.000 rpm)
• Rapoarte modificate pentru primele două trepte de viteză.
• Noi elemente exterioare, cu un design şi mai dinamic.
• Culori noi.
• Far principal cu aspect simetric.
• Furcă inversată.
• Etriere de frână radiale pe faţă.
• Jante mai uşoare, cu design dinamic.
• Scăriţe noi pentru pilot.
• Înălţimea şeii redusă la 790 mm (800 mm anterior).
• Nou ghidon de aluminiu cu secţiune variabilă.
• ASC (Automatic Stability Control) – opţional / accesoriu special.
• ESA (Electronic Suspension Adjustment) – opţional.
• Putere redusă la 35 kW (48 CP) – accesoriu special / opţional.
R 1200 R
Motorrad şi roadsterul cu motor boxer – este un parteneriat ce şi-a păstrat entuziaşti fascinaţi încă de la sosirea lui R 32 în urmă cu aproximativ 92 de ani, timp în care roadsterul a ajuns să simbolizeze plăcerea pură de condus a unei motociclete. Noul R 1200 R susţine această tradiţie de confort, dinamism şi capacitate de touring.
Motorul boxer al noului R 1200 R este aceeaşi unitate DOHC care pune în mişcare R 1200 GS, R 1200 GS Adventure, R 1200 RT şi noul R 1200 RS. Dezvoltă 92 kW (125 CP) la 7750 rpm şi cuplu maxim de 125 Nm la 6500 rpm. În comparaţie cu predecesorul său, asigură acum o livrare mai liniară a puterii şi un cuplu substanţial pe un inteval mare de turaţii. Gazele de evacuare sunt direcţionate într-un sistem 2 în 1, cu tobă în spate, cu un unghi accentuat pentru efect dinamic. Un airbox modificat, prize de aer cu o formă nouă şi un radiator plasat central formează o siluetă frontală îngustă către care aspiră designul oricărui roadster.
Caracteristicile noului BMW R 1200 R:
• Motor boxer clasic cu doi clindri cu 92 Kw(125 CP) la 7.500 rpm şi 125 Nm la 6.500 rpm.
• Aspect dinamic, design roadster impunător.
• Cadru pod din ţeavă de oţel, rigid torsional, cu motorul ca element portant.
• Concept clasic de suspensie, folosind furcă telescopică inversată în faţă şi EVO Paralever pe spate.
• Nouă conductă de admisie şi radiator central pentru siluetă ultra-compactă din faţă.
• Poziţie în şa cu bustul aplecat pentru o senzaţie dinamică de pilotaj combinate cu un confort de relaxare excelent al şeii pentru ture mai lungi.
• Sistem de evacuare cu design pentagonal.
• Automatic Stability Control (ASC).
• Modurile de pilotaj „Rain” şi „Road”.
• Modul de pilotaj Pro care oferă încă două moduri de pilotaj, „Dynamic” şi „User”, pentru adaptare optimă la condiţiile de pilotaj, ca opţiune din fabrică.
• Dynamic Traction Control (DTC) ca parte a opţiunii modului de pilotaj Pro.
• Cea mai nouă generaţie de Dynamic ESA (Electronic Suspension Adjustment), ca o opţiune pentru dinamică optimă a pilotajului în orice situaţie.
• Sistem de frânare puternic cu etriere radiale cu patru pistonaşe şi ABS.
• Jante turnate din aliaj uşor, cu 10 spiţe.
• Gear Shift Assistant Pro pentru schimbarea treptelor rapidă şi fără ambreiaj, ca opţiune din fabrică.
• Bord sofisticat, care oferă o gamă largă de funcţii şi foarte multe informaţii.
• Keyless Ride pentru facilitare optimă a utilizării, ca opţiune din fabrică.
• Schemă coloristică inovatoare, cu trei caractere individuale: culoarea de bază, “Stilul 1” şi “Stilul 2”.
• Gama extinsă de dotări opţionale şi accesorii disponibile din fabrică.