Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

4 piese vestimentare și accesorii pentru zilele calde de vară

piese vestimentare vara Sursa foto: Shutterstock via elefant

Trendurile se reinventează în fiecare sezon, iar atunci când vine vorba de perioada verii, sintagma less is more devine un motto nescris al anotimpului cald. Pe măsură ce temperaturile cresc, actualizarea garderobei cu articole vestimentare compuse din materiale fluide, vaporoase și țesături naturale devine necesară pentru menținerea unei stări de confort.

Astfel, cămășile din bumbac, pantalonii confecționați din in, rochiile diafane cu motive florale ori sandalele cu platformă devin articolele de bază ale sezonului estival. Tendințele anului curent aduc în atenție nuanțele puternice, bluzele cu mâneci bufante reprezentative anilor 1980, fustele micro sau decupajele aplicate pantalonilor, rochiilor sau bluzelor deopotrivă.

piese vestimentare vara Sursa foto: Shutterstock via elefant
Sursa foto: Shutterstock via elefant

Pentru că stilul personal este o caracteristică incontestabilă a personalității, ținutele de vară ar trebui să reprezinte o combinație perfectă între gusturile individuale, culoare și tendințele actuale. În cele din urmă, moda reprezintă un mod ingenios și creativ de exprimare. Fie că propunerile designerilor au un impact puternic asupra garderobei, fie atmosfera jovială a zilelor de vară influențează starea de spirit în mod pozitiv, iată câteva piese vestimentare și accesorii must-have pentru următoarea perioadă.

Pantalonii largi din in

Lejeri și confortabili, pantalonii confecționați din in se numără printre elementele incontestabile ale verii, deoarece absorb umezeala, se usucă repede și oferă pielii o senzație răcoroasă în timpul zilelor caniculare. Pantalonii din in oferă un aspect relaxat și sofisticat în același timp, așadar, se pot purta într-o mulțime de combinații stilistice.

Pentru un look elegant, potrivit în cazul unui eveniment de seară, o ținută all white compusă dintr-o pereche de pantaloni largi, alături de un crop top, un sacou cambrat și o pereche de sandale cu toc înalt, va atrage privirile celor din jur. Pentru zi, se pot combina cu o cămașă oversized cu motive florale, sandale fără toc și o pereche de ochelari de soare.

Ceasul de mână

Fără îndoială, ceasul se încadrează în categoria accesoriilor indispensabile pentru orice garderobă, întrucât poate completa orice ținută, indiferent că ne referim la un costum elegant, o rochie colorată cu decupaje sau o rochie voluminoasă cu bretele împletite.

Concret, o ținută lejeră compusă dintr-o pereche de jeanși colorați și un top alb cu bretele se poate asorta cu ceasuri dama Fossil argintii, având elemente prețioase în jurul cadranului, modele clasice care se prind cu ajutorul unei curele din piele sau chiar ceasuri tip smartwatch.

Fustele micro

Inspirată din colecțiile anilor 1990, fusta micro este o alegere îndrăzneață și curajoasă pentru acest sezon. Un trend inspirat din creațiile de modă ale casei Miu Miu, fustele micro-mini se potrivesc persoanelor încrezătoare și hotărâte, care vor să iasă în evidență în această vară.

Potrivită pentru o escapadă în oraș, în compania celor mai bune prietene, fusta mini se poate combina cu o cămașă albă cu mâneci lungi, cu decolteu în formă de V și sandale cu toc înalt.

Sandale cu talpă robustă

Un trend care se menține în rândul preferințelor stiliștilor și creatorilor de modă de câteva sezoane, sandalele cu talpă robustă rămân o piesă statement. Disponibile într-o varietate de culori, texturi și motive, sandalele cu talpă chunky pot adăuga varietate ținutei, în același timp, adăugând câțiva centimetri la capitolul înălțime.

Spre exemplu, pentru zilele petrecute în oraș, o ținută compusă dintr-o pereche de sandale cu talpă robustă, în combinație cu pantaloni scurți crem din in și o cămașă albastră reprezintă un mix perfect între confort și eleganță.

Cu siguranță, trendurile lansate în fiecare sezon de casele mari de modă din lume reprezintă o sursă ideală pentru inspirație. În compunerea ținutelor reprezentative pentru vară, stilul personal reprezintă factorul decisiv în alegerea finală a garderobei.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.