Pentru prima oară, programul național de educație de mediu Patrula de Reciclare acordă 4 premii naționale! Patrulele locale din județele Gorj, Argeș și Vâlcea ocupă primele trei locuri pe țară, la ediția 2016-2017. Pentru prima oară în istoria programului, se oferă însă și o mențiune de onoare, pe care o câștigă județul Harghita, clasat pe locul IV.
Asociația RoRec premiază toate echipele eligibile din județele câștigătoare – 75 de grădinițe, școli și licee deopotrivă, după cum urmează: 27 în Gorj, 14 în Argeș, 16 în Vâlcea și 18 în Harghita.
Aflați care sunt unitățile de învățământ care au adus premiile naționale în județele lor!
Și la această ediție a programului au participat 740 de unități de învățământ din București și toate județele iar 8 echipe locale s-au calificat pentru premiile naționale: Gorj, Argeș, Vâlcea, Harghita, Sibiu, Călărași, Sălaj și București. Elevii și profesorii din capitală au reușit pentru prima oară performanța de a fi eligibili pentru un trofeu național.
În luna octombrie 2016, peste 15.800 de preșcolari, elevi și liceeni din țară s-au înscris în programul național de educație de mediu Patrula de Reciclare cu o misiune ecologică importantă: să încurajeze colectarea selectivă a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) în comunitățile lor și să contribuie la colectarea a minimun 50g de DEEE per locuitor al județului (respectiv, al sectorului din București) unde locuiesc.
Prin acțiunile și campaniile lor de informare și sensibilizare, profesorii și echipele lor de preșcolari, elevi și liceeni din cele 4 județe premiate au reușit să mobilizeze cetățeni, instituții și firme să trimită la reciclare cele mai mari cantități de deșeuri electrice pe cap de locuitor. Pentru hărnicia și performanțele lor, dar și datorită tuturor celor care au adoptat acest obicei esențial pentru protejarea mediului, elevii vor fi răsplătiți cu premii care vor consta în rechizite, resurse pentru învățare, materiale didactice.
„Trofeul” cel mai frumos este faptul că au ajutat oamenii să înțeleagă că aparatele electrice pe care nu le mai folosesc trebuie să ajungă la reciclare, faptul că au promovat cu succes comportamentul responsabil față de natură. Premiul suprem pentru acești copii și profesori extrardinari este fiecare deșeu electric pe care l-au văzut plecând la reciclare în loc să ajungă pe un teren viran sau într-o groapă de gunoi” spune Gabriela Tranciuc, coordonator al proiectelor de comunicare ale Asociației RoRec.
Fiecare dintre cele 4 județe câștigă un premiu pe țară pentru a doua oară de când participă în program! Fiecare echipă județeană a mai urcat o dată pe podiumul național, la edițiile precedente: Județul Gorj a fost câștigător național la ediția 2015-2016, Argeș – la ediția 2014-2015, Vâlcea s-a numărat printre premianții din 2013-2014 iar echipa din Harghita a triumfat prima oară la ediția 2014-2015.
”Patrulele din aceste județe au revenit în topul național pentru că se implică în misiunea lor temeinic și constant, de ani de zile. Nici nu s-au mulțumit cu o victorie, nici nu s-au descurajat atunci când n-au câștigat, ci au continuat să facă treabă bună, iar rezultatele se văd: au avut cei mai mulți și mai activi Suporteri – de la mici magazine și școli la uzine și filiale de multinaționale, de la primării, inspectorate școlare și agenții guvernamentale la asociații de locatari de bloc, mii de oameni au început să colecteze cum trebuie aparatele electrice vechi sau stricate în beneficiul copiilor din program și să fie mândri că îi ajută, astfel, să câștige” remarcă Alexandra Arnăutu, managerul programului.
Pe 25 septembrie se va lansa ediția a VII-a a Patrulei de Reciclare. Dascăli din grădinițe, școli și licee de oriunde din țară sunt invitați să își înscrie echipele în acest program de voluntariat și educație care a format deja o generație de tineri responsabili și implicați în viața comunității lor.