Tradițiile românești de sărbători sunt re-interpretate într-o formă modernă si amuzantă, în campania digitală realizată integral de agenția GreenPixel pentru Timișoreana.
Sub sloganul “La tradiții vechi, colindători noi”, campania propune un răspuns inedit la brief-ul Timișoreana pentru o comunicare de tradiții de sărbători cu specific regional. Comedianții de stand-up Dan Badea, Sorin Pârcălab, Cosmin Nedelcu și Cătălin Bordea interpretează câte un personaj reprezentativ pentru o zonă a României, capitalizând pe stereotipurile cu care toți suntem obișnuiți.
Campania este construită ca o experiență în 3 episoade, integrate într-o aplicație Facebook prin care utilizatorii pot personaliza (prin augmented video) urările făcute de cei 4 artiști, înainte de a le trimite prietenilor. Utilizatorii descoperă întreaga poveste prin intermediul a 7 filme distribuite prin aplicație și mai multe canale (Youtube, Trilulilu etc.).
“Ne-am propus să oferim o poveste, un joc și o bucurie de sărbători. De aceea, am aplicat o serie de principii de gamification în campanie, dezvăluind întreg conținutul exclusiv pe măsură ce utilizatorii completează experiența” a declarat Marius Deak, fondatorul și directorul de strategie GreenPixel.
“Cu această campanie, Timișoreana duce discursul tradițiilor românești într-o zonă nouă, mai amuzantă și modernă, păstrând în același timp valorile de bază ale brandului. Astfel, ne propunem să fim parte integrantă din traditionalele urări de sărbători ale consumatorilor noștri” a declarat Mihai Păduraru, Digital Specialist Timișoreana.
Chiar din primele 48 de ore ale lansării campaniei, atât povestea cât și urările s-au s-au propagat viral, aplicația strângând peste 7,000 de noi fani pe Facebook și peste 7.000 de vizualizări ale primului episod doar pe canalul de Youtube.
Echipa implicată în proiect este compusă din: Marius Deak, Raluca Isipciuc, Alexandru Ionescu, Bogdan Dinu, Eliza Cotabiță, Mirel Cumpănaș și Oana Subțirică (din partea GreenPixel) și Cristina Gherman, Mihai Păduraru și Marius Vechiu (din partea Timișoreana).