După o perioadă de 8 luni de pregătire şi întocmire a procedurilor de organizare, la finalul acestui an agenţia 4 ACE va fi auditată în vederea certificării ISO 9001
În luna mai a acestui an agenţia 4 ACE-pr&publicity a început demersurile pentru obţinerea certificãrii ISO 9001, devenind astfel prima agenţie de PR din România care implementeazã un sistem de management al calităţii.
Pe durata procesului de certificare ISO, agenţia a beneficiat de consultanţă specializată în vederea stabilirii procedurilor standard de realizare a activităţilor de publicity, eventmanagement sau PR Online, şi a organizării interne într-o formulă eficientă şi operativă. În vederea implementării sistemului de management al calităţii, agenţia 4 ACE a ales să lucreze cu o companie internaţională, care o va audita la finalul acestui an, urmând ca la începutul anului viitor să primească certificarea ISO 9001, în conformitate cu standardele internaţionale din domeniu.
Managementul calităţii are ca principale funcţii planificarea, controlul şi asigurarea calităţii obiectivelor şi activităţilor unei organizaţii, având drept rezultat îmbunătăţirea performanţelor acelei organizaţii.
La baza deciziei de a iniţia procedurile de certificare ISO au stat atât dorinţa de a organiza activitatea agenţiei în conformitate cu standardele internaţionale de calitate, precum şi aceea de a creşte competitivitatea serviciilor oferite clienţilor.
„Unul dintre principiile fundamentale ale activităţii agenţiei 4 ACE este acela de a oferi clienţilor săi servicii profesioniste la standarde internaţionale, de aceea toate acţiunile pe care agenţia le întreprinde au scopul de a îmbunătăţi permanent calitatea serviciilor sale. Certificarea ISO aduce o valoare adăugată activitãţii 4 ACE, confirmând calitatea şi profesionalismul soluţiilor oferite”, declară Elena Olteanu, General Manager 4 ACE.
„Agenţia 4 ACE a avut o evoluţie foarte bună în ultimii ani, crescând constant atât din punct de vedere al numărului de clienţi, cât şi din punct de vedere al calităţii serviciilor pe care le oferă. Anul 2007, în mod special, a fost unul foarte bun pentru noi, iar decizia de a implementa un sistem de management al calităţii a venit în mod firesc, susţinând obiectivul principal al agenţiei”, adaugă Elena Olteanu.
În anul 2005, agenţia 4 ACE a înregistrat o cifră de afaceri în valoare de 250.000 euro, iar pentru anul 2007 estimează că aceasta se va ridica la valoarea de 1.000.000 euro.
{mosloadposition user10}