de peste 30% în 2008
PR-ul va fi unul dintre domeniile cu cea mai importantă dinamică în 2008
Cu o valoare aflată la aproximativ 20 de milioane de euro în 2007, conform estimărilor agenţiei 4ACE, piaţa de PR din România, va creşte în 2008 cu mai mult de 30%.
Dintre domeniile care vor influenţa acestă evoluţie, PR-ul Online va creşte cu mai mult de 50% în 2008, clienţii fiind din ce în ce mai interesaţi de o prezenţă cât mai vizibilă în spaţiul virtual, prin campanii complexe care să îmbine mijloacele tradiţionale de transmitere a mesajului cu cele neconvenţionale oferite de campaniile web.
“Avem deja semnale puternice din partea clienţilor agenţiei cu privire la implementarea unor campanii complexe de comunicare online în 2008. Companii precum Richter Gedeon, Flamingo International sau Indesit Company au fost deschise în 2007 pentru implementarea unor astfel de soluţii, pe lângă cele deja clasice de ATL şi BTL” declară Elena Olteanu, General Manager 4 ACE-pr&publicity.
Creşterea economică estimată pentru 2008, intrarea pe piaţă a altor jucători, atât în PR cât şi în alte domenii de activitate, stabilizarea brandurilor intrate pe piaţa din România în 2007 şi implicit stabilirea unor strategii de comunicare integrate, vor fi motoarele acestei creşteri în 2008.
Eficienţa unei campanii de comunicare este influenţată atât de stabilirea mixului optim de comunicare, cât şi de continuitatea în transmiterea mesajelor, care oferă pe de o parte agenţiei un flux continuu şi clientului o creştere permanentă a beneficiilor de imagine.
“Dacă cel mai mare succes în 2007 l-au avut serviciile de publicity şi media relations, credem că în 2008 acest loc va fi ocupat de comunicarea online şi CSR” a adăugat General Managerul 4 ACE.
Conform estimărilor agenţiei, piaţa serviciilor de PR va depăşi în 2008 valoarea de 25 de milioane de euro, excluzând event management-ul.
{mosloadposition user10}