de arta digitala outdoor din România
În cadrul parteneriatului cu Galeria de Artă Digitală 115, agenția susține proiectul “Noua față a Bucureștiului”, care vizează revitalizarea estetică a spațiului urban din capitală
4 ACE-pr&publicity comunică arta digitală publicului român, în cadrul unui parteneriat încheiat cu Galeria de Artă Digitală 115, în urma căruia a fost lansat proiectul “Noua față a Bucureștiului”. Scopul acestui proiect constă în transformarea spațiului urban într-o sală de expoziție neconvențională și într-un canal de comunicare a mesajelor artistice către publicul larg. Expoziția din spațiul public este deschisă până pe data de 19 iunie 2008. Expoziţia continuă, de asemenea, până la aceeaşi dată şi în spațiul neconvențional al Galeriei 115, situată în Str. Eminescu, nr. 115. Primul pas al proiectului constă în expunerea și promovarea lucrărilor uneia dintre cele mai apreciate artiste contemporane japoneze, Aya Kato, reunite în expoziția “Flower of Memory”, acestea fiind găzduite de Galeria 115 și amplasate, simultan, pe panouri de mari dimensiuni în Piața Obor, care este transformată, pentru 2 luni, într-o galerie de artă în aer liber.
„Proiectul prezentat de Galeria 115 a fost o nouă provocare pentru noi, oferindu-ne ocazia de a ne apropia, din nou, de mediul artistic. Suntem întotdeauna deschiși către astfel de propuneri și inițiative și ne propunem să ne implicăm în cât mai multe astfel de proiecte și în viitor”, declară Elena Olteanu, General Manager 4 ACE.
Evenimentul este promovat prin materiale outdoor, precum mash-uri, panouri, prin spot radio, postcarduri și inserturi cu ilustrații ale lucrărilor artistei, precum și în mediul online, printr-o campanie de bannere.
Comunicarea evenimentului în mass-media reprezintă o componentă importantă a campaniei de promovare, activitățile specifice de publicity fiind susținute de 4 ACE.
Pe lângă aceste elemente, în cadrul evenimentului sunt incluse momente precum vernisajul expoziției în cadrul Galeriei 115, lansarea albumului de artă Aya Kato, precum și un workshop și o dezbatere despre arta japoneză contemporană, toate acestea bucurându-se de prezența artistei.
{mosloadposition user10}