- Dintre toate rețelele de socializare, Facebook este la putere în preferințele românilor (92%) cu un timp mediu petrecut online de 2,3 ore/zi.
- 46% dintre respondenți declară că se simt indiferenți față de reclamele sponsorizate văzute pe Facebook sau pe Instagram, spunând chiar că se simt obosiți și plictisiți de acestea.
- Pe de altă parte, pe 36% dintre români publicitatea online îi determină să aprecieze mai mult brandul sau persoana la care fac referire.
Am asistat în ultimul an la ascensiunea tuturor rețelelor de socializare. Timpul petrecut pe internet este tot mai mare, astfel că și brandurile se adaptează acestui context, publicitatea online crescând semnificativ. Studiul Reveal Marketing Research analizează atât comportamentul, cât și percepția românilor față de publicitatea din social media. Iată rezultatele!
Dintre toate rețelele de socializare, Facebook este la putere în preferințele românilor (92%) cu un timp mediu petrecut online de 2,3 ore/zi. Alte aplicații accesate frecvent într-o zi de către români sunt YouTube cu 63% și Instagram cu 37%.
Deși TikTok nu se află în top 3 aplicații, fiind menționat de doar 15% dintre respondenți, se observă, totuși, că utilizatorii petrec mult timp pe această rețea. Românii care folosesc TikTok petrec în medie 2,3 ore/pe zi navigând printre videoclipuri.
46% dintre români declară că se simt obosiți și plictisiți de reclamele sponsorizate pe social media
Întrucât consumatorii petrec tot mai mult timp în mediul virtual, vedem o ascensiune a publicității online prin campanii sponsorizate pe rețelele de socializare.
Studiul Reveal Marketing Research a analizat, în acest context, percepția românilor despre aceste reclame. 46% dintre români declară că se simt indiferenți față de reclamele sponsorizate văzute pe Facebook sau pe Instagram, spunând chiar că se simt obosiți și plictisiți de acestea. Observăm că respondenții își afirmă indiferența și atunci când sunt întrebați despre părerea față de brandurile care se promovează în acest fel.
Aproape jumătate dintre români (47%) spun că nu își formează nicio părere atunci când văd anunțuri promovate pe social media.
Pe unii dintre români reclamele sponsorizate online îi enervează și declară că le provoacă emoții negative, aspect menționat de către 17% dintre respondenți. Doar 9% dintre români declară că se simt norocoși la vederea acestor anunțuri și că le dau energie pentru a căuta produse noi.
Peste jumătate dintre consumatori (53%) afirmă, astfel, că obișnuiesc să dea click pe aceste anunțuri doar dacă îi interesează cu adevărat produsul și sunt în proces de achiziție. Alții, deși nu vor să cumpere, afirma că au accesat o reclamă doar din curiozitate (25%).
Chiar dacă reclamele sponsorizate îi agasează pe unii români, pe alții îi determină să aprecieze mai mult brandul respectiv
Deși reclamele sponsorizate le stârnesc unor români emoții negative, alții afirmă, totuși, ca au un impact pozitiv. 28% dintre ei declară că se bucură să vadă astfel de reclame online și spun că sunt mulțumiți de acest tip de experiență pe rețelele de socializare.
În plus, pe 36% dintre români îi determină chiar să aprecieze mai mult brandul sau persoana respectivă.
Ceea ce îi determină pe utilizatori să aprecieze mai mult brandurile care se promovează online este faptul că îi ajută să se informeze asupra mai multor produse, motiv menționat de către 53%, dar și faptul că se decid mai ușor în procesul de cumpărare (47%).
Astfel că 52% dintre consumatori declară că reclamele sponsorizate pe care le văd pe social media, de obicei, au legătură cu interesele lor, spunând chiar că au căutat produse similare pe internet.
Vedem că brandurile care investesc în promovare (online) sunt apreciate de către 53% dintre respondenți. De asemenea, aceste branduri sunt evaluate ca oferind produse sau servicii de o calitate mai înaltă, aspect menționat de către 31% dintre respondenți.
Un alt element ce îi determină pe români să dea click pe un astfel de anunț este identitatea vizuală. 33% dintre respondenți spun că accesează o reclamă care li se pare atractivă din punct de vedere vizual. 27% dintre respondenți afirmă că dau click dacă marca respectivă este una pe care o cunosc. Aceste date sunt relevante pentru branduri, întrucât acestea își pot calibra strategia de comunicare în funcție de reacțiile și de comportamentele consumatorilor.
Doar 17% dintre respondenți declară că apreciază mai puțin brandurile care au reclame sponsorizate. Motivul principal menționat de aceștia este dorința de a caută pe cont propriu produsele de achiziționat (57%), în timp ce 33% consideră chiar că promovarea online este un indicator al brandurilor de o calitate mai slabă.
Unii români declară că anunțurile sponsorizate nu le sunt de ajutor în decizia de cumpărare (29%).
De asemenea, o barieră în accesarea acestor reclame este riscul de a fi retargetati, iar odată ce au dat click pe un anunț, să primească ulterior alte anunțuri similare în newsfeed (27%). Pe lângă toate acestea, peste un sfert dintre români ar evita să dea click din cauză că reclama respectivă nu pare de încredere (26%).
Metoda folosită a fost CAWI (Computer Assisted Web Interview) și au fost derulate 1014 interviuri online cu respondenți cu vârsta peste 18 ani, online users, pe un eșantion reprezentativ la nivel național urban și rural în perioada 2-6 aprilie 2021. Eroare de eșantionare +/- 3%. Nivel de încredere 95%.