ANIS – Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii – anunță înregistrarea a 35 de proiecte inovatoare în cadrul primei ediții a programului „Bursele ANIS”. Principalul obiectiv al programului este de a recunoaște eforturile cadrelor didactice în actualizarea curriculei de specialitate și aducere a celor mai noi tehnologii în atenţia studenţilor. Inițiativa industriei tech a atras cadre universitare de la facultățile cu profil IT şi tehnice din toată țara.
Desfășurat în parteneriat cu mediul academic din România, misiunea programului a constat în sprijinirea excelenței în inițiativele didactice de învățare, predare și cercetare studențească, încurajând astfel entuziasmul și performanța studenților pasionați de tehnologie și energizând industria tech. Pe termen mediu și lung, „Bursele ANIS” urmăresc transformarea României într-un pol de inovație tehnologică la nivel european și global.
Deşi aflat la prima ediţie, programul s-a bucurat de un mare interes în rândul cadrelor didactice, înregistrând 35 de candidaturi validate conform condiţiilor de eligibilitate. Conform regulamentului, profesorii trebuie să aibă cel puţin grad universitar de lector, vârsta de maxim 40 de ani, proiectele dovedesc introducerea unor cursuri noi sau actualizarea în proporţie de cel puţin 50% a unui curs existent în zone de interes precum AI/Machine Learning, Big Data, Fintech, Cybersecurity şi Healthtech şi/sau folosirea unor metode inovative de predare.
Lansată în luna iunie printr-o campanie de fundraising, prima ediţie a programului „Bursele ANIS” se derulează prin susţinerea directă a companiilor Atos, Adobe, Bitdefender, Softelligence, Cornerstone, Enea, cu preocupări constante pentru dezvoltarea dialogului cu sfera educaţională şi sprijinirea performanţei cadrelor didactice.
„Ne bucură interesul crescut pentru programul Bursele ANIS, dezvoltat în parteneriat cu mediul academic, care va recompensa eforturile şi pasiunea cadrelor didactice tinere pentru adoptarea celor mai noi evoluţii din industrie și va intensifica dialogul şi parteneriatele între sectorul tech şi mediul academic. Dorinţa noastră este să continuăm programul şi să-l dezvoltăm, astfel încât să devină unul dintre pilonii colaborării între industrie şi mediul academic și un efort comun de acoperire a deficienţelor care se înregistrează de ambele părţi”, a declarat Florin Talpeş, liderul comitetului programului “Bursele ANIS”.
Înscrierea candidaţilor s-a făcut începând cu luna septembrie, urmând ca membrii comitetului să evalueze aplicațiile și să desemneze cele zece proiecte câștigătoare, care vor fi recompensate cu premii de 5000 de euro fiecare. Comitetul este format din reprezentanți ai companiilor tech și cadre universitare cu experienţă din principalele centre universitare din România. Premierea cadrelor didactice va avea loc în cadrul galei ANIS din 30 octombrie 2018.