10% dintre brandurile validate îşi vor publica povestea de succes în prima Carte Consumer Superbrands pentru România
Superbrands România anunţă încheierea celui de-al patrulea program Superbrands în cadrul căruia 300 de branduri din 52 de categorii de produse şi servicii din 25 de domenii de activitate s-au calificat pentru statutul de Superbrand.
Programul Consumer Superbrands 2010/11 a evaluat performanţa brandurilor de produse şi servicii care se adresează direct segmentului consumatorului final, atât din perspectiva profesioniştilor, cât şi din cea a consumatorilor. Lista celor 300 de branduri validate Superbrands va fi publicată în premieră, în prima carte Consumer Superbrands pentru România.
Studiul Superbrands din acest an a analizat 1 150 de branduri din 52 de categorii de produse si servicii. Primul filtru, calitativ, a fost asigurat de către Consiliul Superbrands, care a evaluat brandurile pe criteriile aplicate internaţional de către organizaţia Superbrands: calitate, încredere şi diferenţiere pe piaţă. Consiliul Superbrands pentru România a fost format în 2010 din 30 de personalităţi, reprezentând membrii marcanţi ai mediului de afaceri, specialişti din industria de comunicare şi mass media. Din totalul brandurile evaluate de către Consiliu, doar 60% au fost acceptate penrtu a intra în cercetarea de piaţă condusă de către Nielsen la scara naţională, pe un eşantion de 1000 de subiecţi, cu vârsta cuprinsă între 19-54 ani. 300 de branduri din 25 de domenii de activitate s-au calificat pentru statutul de Superbrand 2010/11.
Întregul proces de jurizare şi selecţie a brandurilor eligibile pentru statutul de Consumer Superbrand în România pentru 2010 a fost coordonat şi administrat de catre organizaţia TCBA (The Centre for Brand Analisys) din Marea Britanie, în cadrul unui parteneriat în premieră absolută, stabilit cu Superbrands România.
Conform practicii internaţionale, aproximativ 10% dintre brandurile calificate pentru statutul de Superbrand sunt invitate să intre în carte. Cartea Consumer Superbrands pentru România va exemplifica peste 35 de modele de branding, reflectând imaginea generală a potenţialului de afaceri al pieţei româneşti. Cărţile Superbrands se publică în cîteva mii de exemplare şi se distribuie la nivel local şi internaţional.
Brandurile care au primit statutul de Superbrand în 2010 vor fi onorate în cadrul galei de decernare a trofeelor Superbrands pentru România, care va avea loc la mijlocul lunii decembrie.
Superbrands România în cifre:
· 4 programe Superbrands dezvoltate în 5 ani;
· 5 ani de la constituirea primului Consiliu de onoare Superbrands în România;
· In medie 1200 de branduri din aproximativ 40 de domenii sunt jurizate anual;
· Peste 90 de personalităţi ale mediului de afaceri din România, experţi în marketing, comunicare şi administrarea afacerilor, profesionişti din presă, lideri de opinie au făcut parte până în prezent din Consiliul de onoare Superbrands în România;
· 2 din 5 branduri care au primit statutul de Superbrand în România între 2005-2009 sunt branduri româneşti. Printre acestea se numără: Altex, Antibiotice, Arctic, Braiconf, BCR, Borsec, Cărtureşti, Dorna, Gerovital, Humanitas, Jolidon, Mobexpert, Murfatlar, Napolact, Petrom, Rompetrol, Sensiblu, Ursus, etc;
· Printre brandurile care s-au numărat între primele 10 în ultimele două ediţii Business Superbrands în România se află: Coca Cola, Discovery, IBM, Leo Burnett, Marriott, Mercedes, Nestle, Nokia, Orange, Pricewaterhouse, Vodafone, etc.