Anotimpul rece şi-a intrat în drepturi iar în cazul în care vă pregătiţi vacanţa de iarnă – iată câteva idei: zburaţi cu easyJet la Milano şi bucuraţi-vă de Craciun în stil latin! easyJet vă provoacă să vă distraţi, să vă bucuraţi de iarnă, să exploraţi straduţele vechi din capitala europeană a modei, considerată pe drept cuvânt un “must see” al Vechiului Continent.
Dacă încă nu v-am convins, iată doar trei motive-argument pentru a petrece sărbătorile de iarnă la Milano, unul dintre cele mai frumoase oraşe europene.
Festa di SantAmbrogio
Decembrie este luna sărbătorilor şi a distracţiei. La Milano, una dintre cele mai importante sărbători ale anului, care o precede pe cea de Crăciun, este dedicată sfântului Ambrozie, patronul oraşului Milano. Sărbătoarea este apreciată de toţi locuitorii oraşului, dar mai ales de turiştii, care se bucură din plin de toate activităţile culturale şi târgurile organizate în Fiera din Milano.
Castello Sforzesco
Iubitorii de artă îşi pot bucura privirea vizitând Castello Sforzesco, o bijuterie arhitecturală construită în 1369, cu scopul de a apăra oraşul. De-a lungul secolelor, castelul a suferit numeroase transformări, inclusiv sisteme de apărare care au fost semnate la vremea respectivă de Leonardo da Vinci. Din 1893 încoace castelul a devenit pe rând sediul mai multor instituţii culturale şi gazda unor importante colecţii de artă, iar în zilele noastre turiştii pot viziona printre altele ultima sculptură rămasă neterminată a lui Michelangelo – Rondanini Pieta -, manuscrisul Codex Trivulzianus al lui Leonardo da Vinci, alături de lucrări ale lui Andrea Mantegna, Giovanni Bellini, Filippo Lippi, Correggio, şi Jacopo da Pontormo.
Montenapoleone
Dacă doriţi să vă răsfăţaţi cu unele dintre cele mai recente creaţii ale designerilor italieni, trebuie să ştiţi că la Milano se află una dintre cele mai luxoase artere comerciale din lume ce cuprinde boutiquri ale celor mai mari case de modă. În Montenapoleone îşi au magazine cele mai cunoscute mărci din lume, de la Versace şi Dolce & Gabbana, la Louis Vuitton sau Valentino. Tot aici pot fi descoperiţi cei mai cunoscuţi creatori de pantofi, ca şi cele mai fine şi preţioase bijuterii, de la case renumite, ca Bvlgari, Cartier, Pomellato sau Tiffany’s.
Cursele easyJet de la Bucureşti la Milano sunt disponibile de la 36,99 EUR, un singur zbor, cu toate taxele incluse.
{mosloadposition user10}