Rodica Bretin, Michael Haulică, Alexandru Lamba
Editura Tritonic
Editura Tritonic seria a volumelor cu trei povestiri scrise de trei autori faimoși, iar 3.3 le oferă cititorilor posibilitatea de a se întâlni cu scrieri semnate de Rodica Bretin, Michael Haulică și Alexandru Lamba.
Omul de nisip, povestea Rodicăi Bretin, ne invită în deșert pentru a cunoaște o ființă veche de când lumea.
“Sunt aici. Dintotdeauna, la fel ca deșertul. De atâtea apusuri însângerate, de atâtea răsărituri în care soarele mi-a ars umbra… O veșnicie după alta, dinaintea alteia. Număr clipele, fire de nisip măsurând pustiul dimprejur, din mine. Și ascult vântul, ce năruie sau ridică dune, ocolindu-mă – şuierul lui nu e decât o altfel de tăcere.
Dar mă ascund, pândesc, aștept.”
Omul de nisip este o incursiune într o cultură diferită, o meditație asupra libertății și independenței, o poveste despre deznădejde și speranță, despre lupta pentru supraviețuire, despre prietenie și recunoștință.
Michael Haulică ne invită să cunoaștem un blogger care visează să devină scriitor de romane. Numai că povestea nu este deloc așa simplă precum pare, întrucât totul se întâmplă într-o lume în care există oameni care ard sidiuri, ca profesie.
“E zăpușeală. De câte ori e zăpușeală, orice gibson normal simte nevoia să pârlească. Nu contează ce. Un fragment de roman, un graffiti, un refren, un blog sau măcar niște gliciuri. Așa s-a întins chestia asta, că până și non-gibsonii simt un fel de mâncărici în palme și în creier la vremea zăpușelii.
Dar pentru un un gibson e obligatoriu să pârlească. Ei sunt artiștii. Nu pot trăi altfel.”
Vremea zăpușelii este un roman despre scriitură și scriitori, despre inspirație și transpirație, despre vise și realitate. Iar autorul e menționat ca personaj. În ce context, vă las pe voi să aflați.
Cea de a treia poveste, Copiii întunericului, ne invită să pășim într-o lume în care oamenii povestesc despre pământul de dinainte de marele cataclism. Pentru unii dintre treziți este aproape de neînchipuit faptul că în trecut existau clădiri cu multe etaje în care locuiau mulți oameni. De altfel, multe dintre lucrurile care sunt ceva firesc pentru noi în zilele noastre, se constituie într-o poveste adesea considerată plăsmuire și niciodată realitate trecută. Cum ar arăta lumea după un mare cataclism? Iată o întrebare la care Alexandru Lamba oferă răspuns în Copiii întunericului. “Unde se așterne praful uitării, vei găsi fantezia la lucru”
3.3 ne permite așadar întâlnirea cu trei autori diferiți, prin intermediul a trei povestiri scrise în stiluri variate și care ne transpun în lumi, culturi și timpuri diferite.
