Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

2Performant intenționează să atragă 5 milioane lei de la investitori într-o operațiune de majorare de capital

Anda Patzelt
  • Majorarea de capital se va desfășura în două etape, iar în urma acestei operațiuni vor fi emise 185.500 de acțiuni noi 2P
  • Capitalul va fi folosit pentru atingerea obiectivelor companiei pentru 2021-2022: creșterea și consolidarea pe piețele din România și Bulgaria și extinderea în regiune
  • 2Performant are în prezent o capitalizare de piață de 35,3 milioane de lei

Compania de tehnologie 2Performant, lider al pieței locale de marketing afiliat și recent listată pe piața AeRO a BVB (simbol bursier 2P), anunță intenția de a atrage 5 milioane lei de la investitorii la Bursa de Valori București printr-o operațiune de majorare a capitalului social.

Capitalul atras va alimenta investiții în consolidare și creștere pe piața din România, dar și în extinderea pe piețe din regiune. Operațiunea de majorare a capitalului va fi supusă votului AGEA a 2Performant programată să aibă loc în data de 22 martie 2021, utilizând soluția eVote, platformă ce permite companiilor să organizeze adunări generale ale acționarilor (AGA) online.

„În decembrie am realizat listarea tehnică a 2Performant la Bursa de Valori București din dorința ca piața să stabilească prețul acțiunilor 2P, iar capitalizarea de până acum și evoluția bună a prețului acțiunii ne-au confirmat așteptările. Acum este momentul să atragem capital pentru creșterea accelerată a companiei atât pe piața din România, cât și pe piețele din regiune. Avem planuri ambițioase pentru 2021 și pentru anii următori și ne dorim ca acționarii actuali și viitori să fie alături de noi în această fază de scalare a business-ului. Prin această majorare de capital ne dorim să susținem pe de o parte proiecte de creștere pe piețele din România și Bulgaria, unde avem o prezență puternică și unde avem în continuare un potențial de creștere în ritm cu accelerarea din comerțul online și din marketingul digital; pe de altă parte, să demarăm extinderea în regiune prin parteneriate cu jucători importanți din eCommerce cu prezență regională sau europeană”, spune Dorin Boerescu, CEO 2Performant.

Sub rezerva aprobării de către Adunarea Generală a Acționarilor, conform convocatorului publicat pe site-ul companiei, majorarea capitalului social cu aport în numerar se va derula în două etape, cea a alocării drepturilor de preferință și tranzacționarea acestora pe piața SMT AeRO, urmată, în situația în care vor rămâne acțiuni nesubscrise, de un plasament privat.

Această operațiune are scopul de a alimenta investițiile strategice pe care 2Performant le va realiza în perioada 2021-2022 pentru a accelera dezvoltarea companiei, atât prin proiecte de creștere pe piețele din România și Bulgaria prin produsul de marketing afiliat, cât și prin integrări tehnice cu parteneri strategici, cu impact puternic în business și cu potențialul de a forma comunități de utilizatori pe piețe externe. În urma majorării de capital vor fi emise 185.500 de acțiuni noi 2P.

În prima etapă, acționarilor înregistrați în Registrul Acționarilor la data de referință li se vor acorda drepturi de preferință, în baza cărora vor putea să subscrie acțiunile nou emise cu un discount de 25% pentru a-și menține participația în companie. 5,68424 drepturi de preferință vor da dreptul unui investitor să achiziționeze o acțiune 2P nou emisă la prețul stabilit prin Prospect.

Înaintea perioadei de subscriere, investitorii vor putea tranzacționa drepturile de preferință pe piața SMT AeRO a Bursei de Valori București, iar cei care doresc să cumpere mai multe acțiuni sau să intre în acționariatul companiei vor avea oportunitatea să cumpere drepturi de la alți acționari. După încheierea perioadei de tranzacționare, investitorii care dețin drepturi de preferință vor avea la dispoziție o perioadă pentru subscriere. În situația în care rămân acțiuni nesubscrise în prima etapă a procesului, acțiunile rămase vor fi oferite într-un plasament privat adresat unui număr de maximum 149 de investitori individuali.

Ambele etape ale procesului de majorare de capital vor fi gestionate de Goldring, brokerul care a intermediat listarea 2Performant la BVB la sfârșitul anului trecut. După finalizarea operațiunii de majorare de capital, compania va începe programul de investiții în al treilea trimestru al anului 2021.

Acțiunile 2Performant au intrat la tranzacționare pe Bursa de Valori București în data de 9 decembrie 2020, în urma unei listări tehnice pe piața AeRO. 2Performant a încheiat prima zi la bursă drept cea mai lichidă acțiune în prima zi de tranzacționare, de la lansarea pieței AeRO și până la acea dată, iar la finalul primei zile de tranzacționare avea un total de 900 de tranzacții în valoare de 3.006.839 de lei.

Compania a ales să se listeze la bursă pentru a accesa mecanismele de finanțare oferite de aceasta, necesare pentru continuarea investițiilor în tehnologie, captarea creșterilor accelerate din segmentul eCommerce și susținerea planurilor de extindere în regiune. Fiind o companie de tehnologie dintr-un sector nou și unic pe BVB, managementul a decis să ofere investitorilor posibilitatea de a stabili capitalizarea de piață în baza cererii și ofertei. Astăzi, 2Performant are o capitalizare de piață de 35,3 milioane de lei.

Numirea Consiliului de Administrație 2Performant

Pe ordinea de zi a Adunării Generale a Acționarilor a 2Performant din data de 22 martie 2021 va fi supusă votului acționarilor și numirea unui Consiliu de Administrație format din trei membri. În prezent, compania este administrată de Dorin Boerescu în calitate de Administrator Unic, însă pentru a respecta cele mai bune practici de guvernanță corporativă, acționarii majoritari au propus numirea unui consiliu de administrație.

Primele candidaturi au fost deja publicate: Dorin Boerescu (CEO și acționar majoritar 2Performant), Anda Patzelt (avocat cu o experiență de 20 ani, în prezent titular al Cabinetului de Avocatură Anda Patzelt) și Iulian Cîrciumaru (Managing Partner V7 Capital, Președinte C.A. Holde Agri Invest, membru în Boardul consultativ al fondului de venture capital GapMinder și al organizației non-profit Ideo Ideis). Acționarii pot, de asemenea, să propună și alți candidați.

Anda Patzelt
Anda Patzelt

AGA va avea loc online, cu ajutorul platformei tehnologice eVote. Cu soluția eVote, acționarii pot participa la ședințele AGA la distanță, de oriunde s-ar afla, și pot vota atât în timpul AGA, cât și înaintea acesteia.

În 2020 compania 2Performant a intermediat peste 1 milion de vânzări pentru magazinele online din platformă, în creștere cu 28% față de anul anterior. Peste 55 de milioane de click-uri au fost înregistrate în cadrul platformei 2Performant pe tot parcursul anului trecut, ceea ce înseamnă că în medie afiliații au adus magazinelor înscrise în platformă peste 4,6 milioane de click-uri pe lună. La fiecare click generat de afiliați prin 2Performant, magazinele online au încasat aproape un euro din vânzări (mai precis 1 click = 0,9 euro).

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.