250 de obiecte de artă semnate Andrei Pandea, câte unul pentru fiecare an trecut de la nașterea compozitorului Ludwig van Beethoven, vor forma publicul simbolic al concertului online „ATINS prin muzică // Beethoven // Testament”, cu care violoncelistul Makcim Fernandez Samodaiev și pianista Monica Florescu încheie anul 2020 din cea de-a cincea Stagiune Camerală „Florescu-Fernandez & Friends”. Concertul va avea loc vineri, 4 decembrie, de la ora 19:00, în Sala Oglinzilor a Forumului German Sibiu, cu transmisiune live pe pagina de Facebook „Florescu-Fernandez & Friends”.
În cadrul concertului, publicul va putea asculta ultimele două sonate pentru violoncel și pian op. 102, compuse de Ludwig van Beethoven și „Testamentul de la Heiligenstadt”, o scrisoare adresată de compozitor fraților săi, într-un moment dificil al vieții sale, recitată în cadrul evenimentului din 4 decembrie de actorul sibian Pali Vecsei.
Inițiativa celor doi muzicieni completează oferta de evenimente culturale dedicată personalității compozitorului de către filarmonicile din întreaga lume, cu ocazia anului aniversar Beethoven și a celebrării celor 250 de ani de la nașterea sa. Evenimentul face parte din seria „Odae cum harmoniis”, un proiect realizat în parteneriat cu Forumul German Sibiu, cu sprijinul Guvernului României, prin Departamentul pentru Relații Interetnice.
Makcim Fernandez Samodaiev & Monica Florescu, cofondatorii stagiunii camerale: „Încheiem anul Beethoven cu testamentul său în gând, un document pe care l-a scris când era în pragul surzeniei și care a fost găsit abia după moartea sa. E cu adevărat revelator felul în care a reușit să răspundă într-un mod constructiv la marea criză a vieții sale și cum a continuat să compună o muzică apăsător de frumoasă, folosindu-și compozițiile pentru a se înțelege pe sine mai bine. Forța lui interioară vindecătoare ne inspiră și ne dă curaj să continuăm, la rândul nostru, să aducem muzica clasică aproape de cei care o iubesc și să răspundem constructiv la marile crize, cum este cazul și cu această pandemie care complică un pic efortul artiștilor de a evolua în fața publicului, dar care, cu siguranță ne stimulează creativitatea. Astfel s-a născut și ideea de a aduce un public simbolic alcătuit din obiecte de artă, care să amintească de fiecare an scurs de la nașterea marelui compozitor.”
PUBLIC SIMBOLIC, ÎN AMINTIREA CELUI PREZENT PÂNĂ ACUM LA FIECARE CONCERT
Publicului prezent online i se va alătura o serie formată din 250 de ursuleți de ceramică, realizați de artistul Andrei Pandea, care vor fi expuși în spațiul de concert, în amintirea publicului care obișnuia să umple lună de lună Sala Oglinzilor pentru concertele camerale din Stagiunea „Florescu – Fernandez & Friends”, până la declanșarea pandemiei de coronavirus în România.
Andrei Pandea, ceramist: „Sunt convins că cei 250 de ursuleți din ceramică se vor simți foarte bine la concert, având în vedere că au fost creați în timp ce în atelier ascultam muzică clasică, inclusiv lucrări compuse de Beethoven. Ursuleții sunt foarte colorați, au expresii și dimensiuni diferite și poartă fiecare câte un mesaj scris pe o mică pancartă. Ei sunt parte dintr-un proiect umanitar intitulat «Teddies Riot», la finalul căruia voi fi creat 4000 de astfel de exponate. Invitația violoncelistului Makcim Fernandez Samodaiev de a expune ursuleții cu ocazia acestui concert mă încântă foarte mult și mă onorează.”
TRANSMISIUNE LIVE CU ACCES LIBER
Accesul la transmisiunea live a concertului va fi gratuit, așa cum publicul este deja obișnuit să se bucure de recitalurile oferite în fiecare ediție a stagiunii.
➔ Live pe rețeaua Facebook: https://bit.ly/Beethoven250Facebook
➔ Live pe canalul de Youtube: https://bit.ly/Beethoven250Youtube
➔ Live pe site-ul www.stagiuneacamerala.com
INTEGRALA SONATELOR PENTRU VIOLONCEL ȘI PIAN DE LUDWIG VAN BEETHOVEN
Stagiunea „Florescu – Fernandez & Friends” a dat tonul concertelor online de muzică clasică în perioada de pandemie, fiind printre primele care au continuat să-și desfășoare activitatea live și să facă trecerea de la concertele cu public fizic, la cele transmise prin live streaming.
În perioada martie – mai 2020, iubitorii de concerte camerale au putut asculta integrala sonatelor pentru violoncel și pian de Ludwig van Beethoven, cât și lucrări de Brahms, Kodály, Șostakovici, Mendelssohn – Bartholdy, Ravel, Schumann, Schnittke, Ghadimi, în interpretarea violoncelistului Makcim Fernandez Samodaiev și a pianistei Monica Florescu, într-o serie de șase concerte transmise live din Sala Oglinzilor a Forumului German Sibiu.
Începând cu luna octombrie a acestui an, stagiunea a continuat cu o nouă serie de șase concerte, construite în jurul unei teme adaptate vremurilor: „ATINS prin muzică”. Invitați au fost o serie de muzicieni valoroși, cum ar fi Cvartetul Arcadia, violistul Răzvan Popovici – directorul Festivalului SoNoRo, tânărul violonist Valentin Șerban, singurul român calificat în semifinala Concursului George Enescu – secțiunea vioară din 2020, Ansamblul de Muzică Veche CODEX și Cvintetul de Alamă Tromba Felix, oferind un program variat, care a inclus o serie de lucrări semnate L. W. Beethoven, cât și creații contemporane în primă audiție live online, precum „Für Ulisse” de Dan Dediu.
MUZICA CLASICĂ CONTINUĂ SĂ AJUNGĂ LA PUBLICUL MELOMAN
Pentru continuarea stagiunii cu o nouă serie de recitaluri camerale în sezonul 2021, publicul are posibilitatea de a sprijini artiștii și proiectul prin donații direcționate către Asociația „Florescu – Fernandez & Friends”.
Donații:
➔ https://www.paypal.me/florescufernandez
➔ https://www.patreon.com/florescufernandez.
STAGIUNEA CAMERALĂ „FLORESCU – FERNANDEZ & FRIENDS”
Pianista Monica Florescu și violoncelistul Makcim Fernandez Samodaiev excelează în domeniul muzicii de cameră și ca soliști concertiști, cu o experiență formată de-a lungul anilor, în care au creat proiecte diverse, de la concerte de muzică de cameră și premierea de creații contemporane, până la colaborări ample cu alți artiști de renume din domeniul muzicii clasice și proiecte interdisciplinare create în colaborare cu companii de balet și teatru.
În viața lor artistică, au participat la festivaluri internaționale precum Festival Philippe Herreweghe (Belgia), Festival Steinway (Belgia), Festival Fontainebleau (Franța), Festival de Wallonie (Belgia), Festival van Vlaanderen (Belgia), XXV Festival de Muzică Contemporană de la Havana (Cuba), Festival „Siglo XXI” (Mexic), Festival Internațional de Teatru din Wuzhen (China).
Stabiliți la Sibiu după ce timp de mai mulți ani au studiat, locuit și concertat în diferite țări din Europa și în Mexic, în 2015 au inițiat un proiect independent, cu concerte „full house” în fiecare lună. Stagiunea Camerală „Florescu – Fernandez & Friends” propune o serie de concerte lunare, unde invitați sunt muzicieni cunoscuți din România, dar și din afara țării, precum violonistul sud-coreean Edwin Kim, pianista Ana Kavalerova, violistul Răzvan Popovici, violonista Kristie Su ș.a.m.d. Concertele stagiunii au și o dimensiune educativă, fiecare lucrare interpretată fiind introdusă de scurte explicații și repere istorice.
Organizator: Asociația „Florescu – Fernandez & Friends”
Cu sprijinul: Forumul German Sibiu, prin Departamentul pentru Relații Interetnice
Parteneri: Andrei Pandea Ceramics, 1000 Portraits by Rareș Helici, CBO Films
Parteneri media: Radio România Muzical, Mesagerul de Sibiu, Sibiu 100%, Profil Cultural, Hermannstädter Zeitung