Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

25 de ani de inventivitate: UE recompenseaza tinerii cercetatori

Cei mai buni dintre tinerii oameni de știință ai Europei s-au întâlnit marți, 24 septembrie, la Praga pentru cea de-a 25-a ediție a Concursului UE anual pentru tinerii cercetători (EUCYS). 126 de cercetători tineri promițători cu vârste cuprinse între 14 și 21 ani au prezentat proiectele lor în speranța de a impresiona un juriu internațional. Câștigătorii au împărțit un premiu în bani în valoare totală de 54 500 EUR, precum și alte recompense, constând spre exemplu în excursii științifice (MEMO/13/812).

Cele trei premii I, în valoare de 7 000 EUR fiecare, au fost acordate către Perttu Pölönen din Finlanda pentru „Music A’ Clock”, către Ciara Judge, Emer Hickey și Sophie Healy-Thow din Irlanda pentru „A statistical investigation of the effects of diazotroph bacteria on plant germination” („O investigație statistică a efectelor bacteriilor diazotrofe asupra germinației plantelor”) și către Frederick Turner din Marea Britanie pentru „Genetics at home: Building a PCR machine and other equipment for setting up a home genetics lab” („Genetica acasă: Construirea unui aparat PCR și a altor echipamente pentru crearea unui laborator de genetică acasă”). Cele trei premii II au fost acordate Austriei, Germaniei și Elveției, iar cele trei premii III au fost acordate unor proiecte din Ungaria, Germania și Belarus.

Comisarul european pentru cercetare, inovare și știință, Máire Geoghegan-Quinn, a declarat: „Viitorul este luminos dacă acesta este nivelul de talent pe care îl producem în Europa. Este deosebit de satisfăcător să constatăm o gamă variată de proiecte, ce cuprinde proiecte de cercetare motivate de curiozitate și proiecte de cercetare cu aplicabilitate în practică. Avem nevoie de mai mulți tineri care să se orienteze spre disciplinele STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică) la școală. În special, doresc să încurajez mai multe tinere femei să urmeze o carieră în domeniul științei și tehnologiei.”

Concursul a adus la Praga 85 de proiecte provenite din 37 de țări, incluzând statele membre ale UE și alte țări asociate și terțe. Pe lângă ceremonia de decernare a premiilor, tinerii cercetători au avut ocazia să-și prezinte proiectele în cadrul unei expoziții de patru zile și să participe la mai multe ateliere de lucru și conferințe auxiliare.

În acest an, juriul a fost prezidat de Dr Henrik Aronsson, de la Universitatea din Göteborg. Toate proiectele prezentate câștigaseră deja premiul I la concursurile științifice pe domenii specifice, organizate pe plan național. Temele proiectelor au provenit dintr-o gamă largă de discipline științifice: biologie, fizică, chimie, informatică, științe sociale, mediu, matematică, știința materialelor, inginerie și medicină.

În cadrul concursului s-a decernat, de asemenea, un premiu pentru cooperarea internațională, pentru cel mai bun proiect prezentat de o echipă din țările invitate care au încheiat un acord cu UE în domeniul științei și tehnologiei: SUA, Canada, China, Noua Zeelandă, Coreea de Sud și Egipt. Premiul, care pune în lumină avantajele cooperării științifice internaționale în domeniul cercetării, a fost câștigat de Jessie MacAlpine din Canada pentru „Mustard Oil as an Apicomplexan-targeting Drug Therapy for Plasmodium falciparum” („Uleiul de muștar ca terapie medicamentoasă vizând Apicomplexan împotriva Plasmodium falciparum”).

Context

Concursul Uniunii Europene pentru tinerii cercetători a fost creat de Comisia Europeană în 1989 pentru a încuraja cooperarea și schimburile dintre tinerii cercetători și pentru a le oferi acestora oportunitatea de a fi îndrumați de unii dintre cei mai de seamă cercetători din Europa. Prima ediție a concursului a avut loc la Bruxelles și, de atunci, s-a desfășurat în 23 de orașe europene diferite.

Concursul urmărește să sprijine eforturile depuse în țările participante în vederea atragerii tinerilor înspre studiul disciplinelor STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică) și înspre alegerea unei cariere în domeniul științei și cercetării. Începând din 1989, numărul tinerilor cercetători participanți a crescut în fiecare an, de la 59 în cadrul primei ediții, la 126 în 2013, recordul atingându-se în 2009 la Paris cu 137 de concurenți.

Rata de participare a femeilor la concurs reflectă problema mai amplă a subreprezentării femeilor în domeniul STEM. În acest an, aproape 35 % dintre participanți au fost femei (44 de participanți femei față de 82 de participanți bărbați). În 1997, rata de participare a femeilor la EUCYS a depășit pentru prima oară 30 %, și de atunci a fost de obicei cuprinsă între 30 % și 35 %, atingând un vârf de 41 % în 2005. În cursul celor 25 de ani, 168 de fete și 576 de băieți au câștigat premii.

Informații complete cu privire la concursul din acest an sunt disponibile aici. Toate cele trei echipe care au câștigat premiul I au fost recompensate cu 7 000 EUR; echipele de pe locurile II și III au primit 5 000 EUR și, respectiv, 3 500 EUR. Printre celelalte premii s-au numărat excursii la Forumul științific internațional pentru tineret de la Londra și la Seminarul științific internațional pentru tineret de la Stockholm, premii acordate de sponsori din mediul privat, incluzând excursii la INTEL ISEF în SUA, precum și premii acordate de Centrul Comun de Cercetare (serviciul științific intern al Comisiei Europene), de Eiroforum (grupul paneuropean al organizațiilor de cercetare) și de Oficiul European de Brevete.

Pagini Utile

Informații suplimentare despre concurs și despre câștigători


Bucuresti, 25.09.2013
{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.