Wackersdorf. BMW a aniversat 25 de ani de prezenţă la Wackersdorf în cadrul unei ceremonii pe 4 decembrie. La eveniment au participat reprezentanţi BMW, reprezentanţi ai sindicatelor, precum şi Ministrul Landului Bavaria pentru Muncă, Asistenţă Socială, Familie şi Integrare, Emilia Müller, şi Primarul Wackersdorf, Thomas Falter, alături de alţi 200 de oaspeţi din mediul de afaceri şi politică.
În urmă cu 25 de ani, pe 19 decembrie 1989, BMW Group semna investiţia în Parcul Industrial Wackersdorf. În această perioadă compania a investit aproximativ 250 de milioane în această platformă. Aici, BMW Group şi companii partenere angajează aproximativ 3000 de oameni.
Sub semnul schimbării
Thomas Dose, managerul locaţiei, a rezumat evoluţia Wackersdorf: „Încă de la început, la Wackersdorf am stat mereu sub semnul schimbării. Ariile de specializare şi structura companiei s-au schimbat constant de-a lungul anilor, dar am orientat Wackersdorf mereu spre viitor.” Dacă, de exemplu, în anii de început se construiau caroserii de oţel pentru modelele cabriolet, astăzi, 25 de ani mai târziu, se realizează iarăşi componente de caroserie, dar de data aceasta din fibră de carbon pentru modelele electrice BMW i.
Wackersdorf – tânăr, progresiv şi internaţional
Wackersdorf este un nod logistic pentru producţia de materiale pentru 10 fabrici BMW Group de pe 5 continente. Componente de automobil sunt ambalate şi expediate pentru asamblare „Just in sequence”. Jürgen Maidl, Director Logistică pentru producţie, despre cheia succesului Wackersdorf în reţeaua internaţională de producţie BMW Group: „Locaţia a reuşit în 25 de ani ceva special: deşi pe hârtie «a îmbătrânit», a devenit în acelaşi timp mai flexibilă şi a extins domeniul de competenţe – nucleul l-a păstrat tânăr şi progresiv”.
De la construcţia de caroserii din oţel la trei domenii de competenţă
La terminarea halei de producţie, au început activitatea în 1990 primii 250 de angajaţi. La Wackersdorf erau fabricate caroserii de oţel pentru BMW Seria 3 Cabriolet. Odată cu decizia de a dezvolta aici un parc de furnizori cu mai multe divizii BMW şi firme partenere, a fost deschis oficial în 1998 „Parcul de inovaţii Wackersdorf”. Aici s-au instalat diviziile BMW pentru realizarea bordului de automobile şi de aprovizionare în afara Germaniei, precum şi mai multe firme de furnizori. Pentru prima dată, numărul angajaţilor a depăşit 2000. După modificările de la finalul anilor 2000, a fost extins spaţiul logistic şi a fost deschis un nou centru pentru prelucrarea fibrelor de carbon. Cu aproximativ 3000 de angajaţi, BMW şi companiile partenere din Wackersdorf sunt activi pe trei direcţii: producţia de componente pentru bord şi scaune, aprovizionarea în afara Germaniei şi prelucrarea fibrelor de carbon, cu un rol esenţial în dezvoltarea proiectului BMW i.