Peste 60% dintre companiile din întreaga lume estimează o posibilă creștere a poverii fiscale aferente impozitului pe profit ca urmare a implementării reformei anunțate de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) la începutul acestui an, bazate pe doi piloni, respectiv taxarea economiei digitale (Pilonul I) și impozitarea minimă a profitului (Pilonul II).
Conform studiului Deloitte 2020 Global BEPS (Base Erosion and Profit Shifting) Survey, 44% dintre companiile intervievate se așteaptă la obținerea unui consens global cu privire la taxarea economiei digitale ca efect al măsurilor propuse de OCDE, iar aproape 40% admit că organizațiile lor vor fi afectate dacă va fi introdusă o taxă pe veniturile din servicii digitale în țara în care se află clienții lor.
Dintre multinaționalele participante la studiu, 31% spun că au fost implicate activ în consultările care au avut loc pe proiectele OCDE.
„Reglementările propuse de OCDE vin în completarea planului privind combaterea erodării bazei de impozitare și a transferului profiturilor – Base Erosion and Profit Shifting (BEPS) – lansat în urmă cu șapte ani cu scopul de a impune un sistem fiscal echitabil în rândul statelor membre. Dezvoltarea economiei digitale din ultimii ani și provocările întâmpinate în stabilirea unei poziții comune privind taxarea veniturilor astfel obținute au determinat organizația să elaboreze un set distinct de politici pentru acest domeniu (Pilonul I). Inițiativa BEPS continuă cu Pilonul II care propune, printre altele, stabilirea unui impozit minim pe profit (discuțiile se poartă pe o rată de 12,5%) la nivelul global. Deși România nu este membră OCDE, companiile care activează în țara noastră sunt și ele afectate de recomandările organizației prin prisma faptului că România este stat asociat al proiectului BEPS încă din 2016 și membru al Uniunii Europene, iar reglementările europene cu caracter fiscal sunt emise în baza inițiativelor OCDE”, a declarat Dan Bădin, Partener Servicii Fiscale, Deloitte România.
Referitor la impactul măsurilor din planul BEPS aflate în vigoare, studiul evidențiază faptul că 46% dintre companii susțin că autoritatea fiscală din țara de rezidență a organizației lor a devenit din ce în ce mai riguroasă în cadrul inspecțiilor fiscale.
Însă, în ciuda multiplelor schimbări legislative în domeniul fiscal la nivel mondial, doar 32% dintre companiile intervievate au alocat sau plănuiesc să aloce resurse suplimentare pentru a face față provocărilor de această natură. În același timp, 47% dintre participanții la sondaj spun că grupurile din care fac parte au majorat sau intenționează să majoreze investițiile în soluții fiscale bazate pe tehnologie ca răspuns la reglementările BEPS.
„Inițiativele emise în domeniul fiscal se înmulțesc, dar, dincolo de efectul benefic, acela de a limita evaziunea fiscală și evitarea plății taxelor, acestea se manifestă și ca o presiune suplimentară asupra companiilor din punct de vedere administrativ, având în vedere că impun eforturi mai mari de conformare”, a adăugat Dan Bădin.
Studiul mai subliniază faptul că mulți dintre din reprezentanții companiilor (71%) sunt preocupați de interesul mass-media, al politicienilor și al activiștilor față de taxarea companiilor. În acest context, 60% dintre companii susțin că au implementat politici și proceduri suplimentare, ca reacție la atenția tot mai mare acordată de opinia publică acestui subiect.
Studiul Deloitte 2020 Global BEPS Survey este realizat anual, începând din 2014, în rândul reprezentanților departamentelor de taxe și al directorilor financiari pentru a analiza impactul implementării planului asupra companiilor din întreaga lume. Ajuns la a șaptea ediție, studiul din acest an cuprinde opiniile exprimate de aproape 300 de reprezentanți ai companiilor din 38 de țări.