Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

24 de ore de creativitate și fapte bune la CreateAthon Romania

CreateAthon

Vineri, pe 25 octombrie, are loc pentru prima dată în România, CreateAthon – maratonul creativ de 24 de ore în care peste 70 de voluntari profesioniști vor dezvolta proiecte complexe de marketing și comunicare pentru 10 organizații mici din România. Evenimentul, organizat de Centrul de Resurse în Comunicare, cu sprijinul Kaufland România, are loc la OK Center (București) și marchează prima participare a României la Pro Bono Week – un fenomen global anual ce încurajează voluntariatul profesionist, în ultima săptămână a lunii octombrie.

CreateAthon România va începe vineri, la ora 10 și va dura 24 de ore. În paralel cu maratonul de creație la care participă voluntari profesioniști, freelanceri sau angajați ai agențiilor de comunicare și publicitate din București, reprezentații celor 10 ONG-uri selectate, precum și alte 14 organizații din România vor participa la un workshop intensiv de comunicare, susținut de profesioniști din industrie, tocmai pentru a asigura sustenabilitatea serviciilor oferite. În cadrul maratonului, vor fi create 9 rebrandinguri complete, 9 website-uri cu module de donații integrate, 10 strategii de comunicare complexe, filme de prezentare, campanii de strângere de fonduri, pliante, broșuri și alte materiale care vor ajuta organizațiile pe termen lung. Valoarea estimată a serviciilor oferite pro-bono este de peste 150.000 de euro.

„Susținem CreateAthon® pentru că vrem să oferim ONG-urilor nu doar programe de finanțare pentru implementarea proiectelor, ci și transfer de cunoștințe pentru dezvoltarea strategiei de comunicare și a culturii organizaționale, elemente esențiale pentru asigurarea sustenabilității. După mulți ani de colaborare cu mediul non-profit din România, am regăsit această nevoie a organizațiilor, de a învăța să se promoveze într-un mod coerent și constant. spune Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.

CreateAthon

CreateAthon® este un eveniment internațional, dezvoltat în Statele Unite ale Americii. Din 1998 și până astăzi, evenimentul a luat amploare, mai mult de 100 de agenții, instituții de învățământ sau organizații profesionale din Statele Unite și Canada organizează anual acest maraton creativ în sprijinul comunității. De altfel, în această săptămână se vor organiza alte 6 astfel de evenimente doar în Statele Unite.

„Suntem fericiți că am reușit să adunăm cei mai talentați oameni de creație și de comunicare din București în acest maraton de fapte bune și astfel să includem România în fantastica echipă internațională CreateAthon. Centrul de Resurse în Comunicare mobilizează resurse și profesioniști pentru a oferi organizațiilor care nu își pot permite, servicii de comunicare pro-bono”. – Cătălin Dinu, Centrul de Resurse în Comunicare

Cele 10 organizații selectate pentru CreateAthon 2019 sunt:
· Asociația Voluntariat pentru Viață Mărășești (jud. Vrancea)
· Federația DIZABNET (jud. Mureș)
· Asociația Centrul de Dezvoltare Personală și Combatere a Comportamentelor de Risc (jud. Sibiu)
· Asociația de Turism și Ecologie pentru Tineret Zimbrul Carpatin (jud. Argeș)
· Fundația Izvorul Alb (jud. Neamț)
· Asociația Mocănița Transilvaniei (jud. Bistrița-Năsăud)
· Asociația Piano Therapy (București)
· Fundația Alex Tache (jud. Vâlcea)
· Asociația pentru Dezvoltare Durabilă și Integrare Profesională (jud. Brașov)
· Asociația Sfânta Sofia – Credință, Nădejde și Dragoste (jud. Vrancea).

Organizator: Centrul de Resurse în Comunicare
Eveniment susținut de: Kaufland România
Găzduit de: OK Center
Parteneri: Vitamin Aqua, Pizza Hut Delivery, Olympus, The Guys, Creative Board Gaming
Parteneri implementare: Asociația Techsoup România, WpHosting, Galantom
Agenții partenere: Conan PR, Rogalski Damaschin Public Relations, Kite, Dume de Mestecat, Image Factory
Parteneri media: IQads, stiriONG, Gala Societății Civile

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.