privatizarea IAR Ghimbav
AVAS, la cererea unor investitori interesaţi de procesul de privatizare a S.C. IAR S.A Ghimbav, a hotărât decalarea termenului de depunere a ofertelor. Noul termen a fost reprogramat pentru data de 23 iulie 2008, orele 10:00. Ca urmare, deschiderea Documentelor de participare va avea loc în data de 23 iulie 2008, orele 12:00, iar perioada de acces la Camera de Date, organizată la sediul IAR Ghimbav, se prelungeşte până la data de 22 iulie 2008, inclusiv.
Privatizarea se va realiza prin metoda negociere pe bază de oferte finale, îmbunătăţite şi irevocabile, în conformitate cu legislaţia care guvernează activitatea AVAS şi procesul de privatizare.
Celelalte elemente ale anunţului de vânzare publicat în presa internă cât şi în cea internaţională, în data de 21.04.2008, rămân neschimbate.
Informaţii suplimentare privind oferta Autorităţii se pot obţine consultând site-ul www.avas.ro.
Informaţii de background:
AVAS a înaintat către Consiliul Concurenţei şi Comisia Europeană documentaţia de privatizare a S.C. IAR S.A. Ghimbav. Consultările cu reprezentanţii CE au avut în vedere realizarea unei documentaţii de vânzare care să permită desfăşurarea unui proces de privatizare transparent, adaptat legislaţiei europene şi care să nu creeze suspiciuni de ajutor de stat.
Astfel, în evaluarea ofertelor depuse de investitori, 95% din punctajul final este reprezentat de preţul pe pachetul de acţiuni şi 5% de investiţiile pentru dezvoltare.
Totodată, o condiţie obligatorie pentru participarea la negociere este Planul de afaceri pe 5 ani al investitorului, care trebuie să conţină sursele de finanţare şi planul de dezvoltare a producţiei de apărare, oportunitatea încheierii tranzacţiei fiind decisă de AVAS conform art. 5 din Legea 137 / 2002.
AVAS a inclus în contractul de vânzare-cumpărare clauze obligatorii şi nenegociabile referitoare la respectarea OUG nr. 95 / 2002, privind industria de apărare şi a celorlalte acte normative referitoare la pregătirea economiei naţionale şi a teritoriului pentru apărare.
S.C. IAR S.A. Ghimbav are ca activitate principală construcţia şi repararea de aeronave şi nave. Ceilalţi acţionari ai societăţii sunt: MMSS, cu 7,35% din capitalul social, SIF III Transilvania, cu 4,57%, alte persoane fizice (17,25%) şi juridice (5,98%).
{mosloadposition user10}