Kaufland România se alătură inițiativei #Vulturilor76 în eforturile de a sprijini persoanele blocate în zona de conflict din Ucraina și pe cele care au fugit din calea acestuia. Compania a contribuit cu 22 de tone de alimente, în valoare de 60.000 de euro.
Eli Neicuț, Mădălina Preda și voluntarii de la Fabrica de Fapte Bune sunt oamenii din spatele #Vulturilor76, una dintre primele inițiative de ajutorare a refugiaților ajunși în România. De la începutul conflictului, peste 2.000 de donatori și voluntari s-au mobilizat, reușind să asigure cazare, alimente, medicamente și haine atât refugiaților, cât și celor rămași peste graniță.
22 de tone de produse alimentare neperisabile au fost oferite de Kaufland, ca un prim ajutor esențial.
Acestea sunt distribuite către aproximativ 20.000 de persoane afectate de conflict, printre care se numără zecile de familii ucrainene care merg direct la depozitul asociației pentru produse esențiale, sutele de refugiați cazați în centrele din București, dar și miile de copii, bătrâni și persoane vulnerabile blocate dincolo de graniță, de la Odesa până la Kiev.
Valoarea totală a produselor se ridică la 60.000 euro.
Cea mai mare parte a donației a plecat în Ucraina miercuri, 6 aprilie, cu ajutorul Asociației Șansa Ta, care s-a alăturat convoaielor umanitare prin vama Siret, încă din prima zi de război. Transportul va ajunge în Cernăuți, de unde va fi distribuit către zonele cele mai afectate.
„E incredibil ce am reușit împreună! Să nu subestimați niciodată puterea unei comunități unite. Da, social media poate genera multe comentarii răutacioase, dar totodată, iată că poate aduce mii de oameni împreună, care pot ajuta alte zeci de mii. Continuăm să fim alături de oamenii care au cu adevărat nevoie de ajutor, fie că au reușit să fugă din calea războiului, fie că au rămas încă prinși în zonele de conflict”, a declarat Eli Neicuț, reprezentantă a asociației Fabrica de Fapte Bune.
„Oamenii de la #Vulturilor76 ne-au oferit o adevărată lecție de solidaritate. Refacerea în urma unei tragedii nu este ușoară, însă când ai parte de ajutor, ea devine posibilă. Împreună, aducem speranță. Acest proiect oferă o șansă în plus la un viitor mai blând, mai liniștit, pe care fiecare om din lume merită să îl trăiască”, declară Anna Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.
De la începutul crizei umanitare, Kaufland s-a implicat sprijinind iniţiative sociale derulate la punctele de trecere vamală, dar şi la centrele pentru refugiaţi. Printre ele se numără colectarea de alimente şi produse de igienă alături de Reţeaua Naţională a Băncilor pentru Alimente. Au fost asigurate şi mese calde pentru refugiaţi, atât prin intermediul Cantinei Sociale, dar și prin alte inițiative.
Angajaţii Kaufland s-au implicat prin găzduirea familiilor de refugiaţi şi donarea de alimente şi alte produse neperisabile. De asemenea, pentru susținerea integrării persoanelor refugiate, Kaufland va dezvolta 300 de locuri de muncă pentru refugiaţi pe parcursul anului 2022.