Aceasta a fost concluzia ultimei şedinţe extraordinare a Consiliului de Administraţie al SRR, care a avut loc joi, 22 decembrie, la sediul central al Radioului public, în cadrul căreia a fost aprobat Bugetul de venituri şi cheltuieli al Societăţii Române de Radiodifuziune pe anul 2012. Dezbaterile proiectului de buget au determinat şi un scurt bilanţ al realizărilor, proiectelor şi acţunilor desfăşurate pe anul în curs, din perspectiva Priorităţilor şi Obiectivelor asumate la începutul mandatului. 2011 – chiar şi în condiţii de criză financiară la nivel naţional şi european – a reprezentat un an în care SRR şi-a menţinut echilibrul bugetar, prin utilizarea resurselor în condiţii de eficienţă, eficacitate şi economicitate.
În contextul eforturilor depuse pentru menţinerea stabilităţii financiare, SRR a reuşit să-şi nuanţeze rolul de producător şi iniţiator al programelor şi emisiunilor cultural-artistice, prin iniţierea unor proiecte culturale de impact. Ascultătorii posturilor SRR, dar şi publicul, s-au bucurat atât de activităţile derulate de Orchestrele şi Corurile Radio sau de produsele Editurii Casa Radio şi Redacţiei Teatru Radiofonic, cât şi de noile ediţii ale Târgurilor de Carte Gaudeamus – desfăşurate în Bucureşti şi în principalele oraşe ale ţării sau de turneele naţionale în premieră – “Pianul Călător: Pe urmele lui Frantz Liszt”, “Duelul Viorilor: Stradivarius vs. Guarneri” şi “Cele trei dive: Teodora Gheorghiu, Ruxandra Donose şi Leontina Văduva”, valorificate şi în programele rafiofonice.
Tot din perspectiva programelor editoriale, cu adresabilitate în interiorul, dar şi peste graniţele ţării, atât încheierea unor acorduri de colaborare, cu instituţii media din Palestina, Algeria, Slovacia sau Asociaţia Europeană a posturilor Publice de radio şi televiziune din Europa de Sud-Est, cât mai ales înfiinţarea postului Radio Chişinău, creează premisele pentru noi producţii radiofonice. Radio Chişinău – produsul cu cel mai mare impact al industriei de media din România, în anul 2011, a cărui activitate se bazează, şi în continuare, pe colaborarea cu Departamentul Românilor de Pretutindeni – este instrumentul prin care Radioul public şi-a propus să ducă, şi pe piaţa mediatică din Republica Moldova, programe editoriale realizate la standardele cu care şi-a obişnuit ascultătorii din România.
Deşi în anul 2011, SRR s-a concentrat mai puţin pe crearea de imagine şi mai mult pe proiecte de consolidare şi dezvoltare, indicatorii de audienţă ai posturilor Radio România au evoluat pozitiv, corporaţia menţinându-şi, în continuare, cea mai mare cotă de piaţă şi poziţia de lider de audienţă la nivel naţional, dar şi în Bucureşti.
Aceste rezultate se datorează, în primul rând, jurnaliştilor SRR, a căror activitate va fi, pe viitor, susţinută şi prin Statutul Jurnalistului de Radiodifuziune – reglementare finalizată şi aprobată de Consiliul de Administraţie, tot în 2011.
Aproximativ cinci milioane de ascultători din ţară, reprezentând 42% din numărul de ascultători la nivel naţional, şi două zeci de milioane de ascultători din afara graniţelor, au ales, în 2011, Radio România ca sursă principală de informaţie. Posturile radioului public românesc şi-au menţinut echilibrul editorial, oferind constant publicului programe de informare credibile şi echidistante. Pe lângă valorile culturale şi educaţionale promovate, emisiunile radioului public au susţinut diversitatea, pluralismul de opinii, echitabilitatea şi pluralismul politic.
În scopul menţinerii echilibrului bugetar şi al angajării cheltuielilor în limita fondurilor disponibile, pentru anul următor au fost fixate obiective de creştere a veniturilor, fiind dispuse şi măsuri privind reducerea semnificativă a cheltuielilor cu sporurile ocazionale, deplasări, ore suplimentare; raţionalizarea consumurilor; responsabilizarea salariaţilor, în funcţie de limitele de competenţe, în angajarea de cheltuieli etc.
În condiţiile impuse de legea bugetului de stat pe 2012, vor trebui identificate şi aplicate soluţii în vederea încadrării în fondurile alocate de la bugetul de stat 2012 pentru radiocomunicaţii şi pentru plata arieratelor rezultate din subfinanţarea difuzării de semnal pentru anul în curs.
András István Demeter
Preşedinte director general