Concertul susţinut de Orchestra Naţională Radio duminică, 26 iunie, în cadrul Bucharest Music Film Festival, a reprezentat un adevărat succes, ansamblul şi dirijorul Tiberiu Soare reuşind să atragă peste 2.000 de oameni.
Spaţiul amenajat din Piaţa George Enescu s-a dovedit neîncăpător pentru melomanii prezenţi la eveniment, aceştia au stat inclusiv în picioare pe durata concertului pentru a putea asculta programul oferit de Orchestra Naţională Radio.
Seara a debutat cu o suită de valsuri semnate Johann Strauss (fiul) şi a continuat cu lucrări cunoscute din creaţia internaţională, precum Valsul florilor din „Spărgătorul de nuci” şi Vals din baletul „Frumoasa din Pădurea adormită” de P.I. Ceaikovski, Uvertura operei „Coţofana hoaţă” de G. Rossini, Farandola din „Suita Arleziană” nr. 2 şi Entr’acte din opera „Carmen” de G. Bizet.
Orchestra Naţională Radio va reveni în Piaţa George Enescu vineri, 1 iulie, de la ora 20.00, când va interpreta Simfonia nr. 92 în Sol major, Oxford de J.Haydn şi Concertul pentru pian şi orchestră în La minor, op. 16 de E.Grieg. Solist: Vadim Palmov (Rusia).
La Bucharest Music Film Festival va participa şi solistul Orchestrelor şi Corurilor Radio, Horia Mihail, care va susţine marţi, 28 iunie, de la ora 20.00, un recital Franz Liszt, precum cel prezentat în cadrul turneului Pianul Călător.
Toate concertele au intrarea liberă.