Campania de recrutare realizată de XL WORLD ROMÂNIA la SALA PAŞILOR PIERDUŢI (IAŞI) în perioada 21 – 22 iunie 2007 oferă peste 200 de posturi de operator call center, iar evenimentele similare organizate în luna iulie de către centrele XL WORLD din Bacău şi Oradea vor oferi alte 70 de posturi.
Procesul continuu de recrutare realizat de XL WORLD ROMÂNIA este consecinţa creşterii numărului de clienţi externi pentru care realizează campanii outbound şi inbound, dar şi obiectivului de a găsi cei mai buni şi mai potriviţi oameni pentru fiecare post nou. Până la sfârşitul lunii septembrie XL WORLD ROMÂNIA angajează peste 200 de operatori pentru campaniile telemarketing în limbile: italiană, engleză, franceză, germană, polonă, portugheză, slovacă, spaniolă sau limbi nordice.
“Incă din anul 2000 când am inceput să oferim servicii de outsourcing din România, am investit mult în pregatirea angajaţilor noştri şi în dezvoltarea infrastructurii high-tech” afirmă dl. Roberto Montandon, Business Development Executive in cadrul grupului XL World. “Am fost recompensati cu o rată de creştere spectaculoasă de 300% pe an, în ultimii 3 ani, şi acum suntem cea mai importantă companie de outsourcing multilingv din Romania”.
XL WORLD ROMÂNIA oferă candidaţilor posibilitatea de a urma gratuit cursuri de limba italiană pe perioada verii. Chiar dacă persoanele interesate de aceste posturi nu au toate cunoştinţele şi abilităţile cerute, compania oferă posibilitatea participării la un program de instruire pentru limba italiană. Cursurile organizate de XL WORLD ROMÂNIA se vor desfăşura în perioada iulie – septembrie 2007, iar cunoştinţele dobândite vor fi evaluate la sfârşitul fiecărui modul de curs.
Posibilităţile de dezvoltare a carierei oferite de XL WORLD ROMANIA sunt variate. Cei mai mulţi dintre operatorii care obţin constant rezultate bune trec prin 5 nivele specifice sistemului call center spre funcţii de team leader sau manager de proiect.
Persoanele interesate sunt aşteptate la Iaşi, Sala Paşilor Pierduţi în perioada 21 – 22 iunie 2007 pentru a afla mai multe informaţii de la reprezentantii XL WORLD ROMÂNIA prezenţi în standuri. De asemenea, acestea pot completa formulare de candidatură sau îşi pot depune CV-ul pentru unul sau mai multe dintre profilurile disponibile. Evenimente similare vor fi organizate in luna iulie de către centrele XL WORLD din Bacău şi Oradea pentru recrutarea altor 70 de persoane.
XL World România este una din cele mai moderne companii specializate în activităţi de call-center din România. In urma rebranding-ului si fuziunii din acest an, XL WORLD Romania a preluat companiile Contact Line si Contact Center care faceau parte din acelasi grup de firme. XL World Romania, cu o experienţă de peste 6 ani pe piaţa internaţională, oferă servicii personalizate clienţilor din diferite domenii de activitate: financiar-bancar, telecomunicaţii, IT, bunuri de consum, resellers etc. Compania are o prezenţă naţională în trei sedii operative: Iaşi, Bacau si Oradea. XL WORLD Romania oferă servicii profesionale pentru gestionarea şi consolidarea relaţiilor cu clienţii ca: telemarketing (campanii pentru atragerea, fidelizarea şi reactivarea clienţilor), cercetări de piaţă, sondaje electorale, stabilirea întâlnirilor de afaceri, gestionarea numerelor verzi, infoline pentru produse şi servicii, asistenţă tehnică de specialitate, asistenţă pre/post vanzare, back office, soluţii de call center la cheie.
Bucuresti, 21.06.2007
{mosloadposition user10}