În luna aprilie, în librăriile Avant-Garde şi Librarium Palas
Vă recomandăm:
Superimunitatea
Pornind de la câteva întrebări esenţiale, cum ar fi: De ce unii dintre noi se îmbolnăvesc mai des decât alţii? Ce ne face mai predispuşi la boli? Suntem condamnaţi să ne îmbolnăvim şi noi când se îmbolnăvesc colegii sau membrii familiei? Există vreun secret al păstrării sănătăţii? – autorul ne pune la dispoziţie un ghid cuprinzător pentru o sănătate înfloritoare. Bazată pe cele mai noi cercetări ştiinţifice, cartea de faţă ne arată cum putem deveni aproape complet imuni la răceli, gripe şi alte infecţii.
Schimbându-ne alimentaţia şi combinând alimente care au proprietăţi puternice de întărire a imunităţii, putem să prevenim instalarea celor mai răspândite afecţiuni ale timpurilor moderne.
Frumuseţe prin detoxifiere
Kimberly Snyder, nutriţionistă şi expertă în înfrumuseţare, este cunoscută în lumea celebrităţilor din industria divertismentului, pe care le ajută să arate excepţional. Acum ai şi tu posibilitatea să beneficiezi de tratamentul vedetelor.
Kim avea probleme cu părul aspru, stări de disconfort fizic şi o burtic încăpăţânata, până când a început să călătorească prin lume şi a aflat secrete ale frumuseţii vechi de când lumea. Astfel a descoperit că ceea ce mănânci constituie cel mai bun produs pentru frumuseţe şi a elaborat un program de anvergură care curăţă organismul de toxine astfel încât să poţi arăta splendid şi să te simţi minunat.
Mica biblie a nutriţiei
Mica biblie a nutriţiei vă spune cum puteţi colabora cu organismul vostru miraculos pentru a vă păstra sănătatea şi un nivel optim al energiei printr-o alimentaţie echilibrată.
Dr. Mindell analizează (şi în unele cazuri demontează) argumentele „ştiinţifice" care stau la baza curelor de slăbire populare într-o carte bogată în informaţii de ultimă oră despre nutriţie şi exerciţii fizice, precum şi în sfaturi care vă vor ajuta nu doar să slăbiţi, ci să şi ajungeţi la o sănătate generală bună.
Mica biblie a nutriţiei arată cum anumite modificări simple în stilul de viaţă vă pot ajuta să vă măriţi nivelurile energetice şi să scăpaţi de kilogramele în plus.