Companiile plătitoare de impozit pe profit pot ajuta la salvarea a 1000 de persoane diagnosticate cu cancer anual, redirecționând, până la data de 31 decembrie 2013, 20% din impozit către Clinica Nera, primul centru de recuperare oncologică din România. Lucrările de construcție a clinicii au demarat în septembrie 2012, iar în acest moment se află în stadiul de construcție la roșu. Pentru finalizarea clinicii însă, Fundația Sfânta Irina, inițiatorul proiectului, are nevoie de fonduri care să asigure continuitatea construcțiilor.
Codul Fiscal permite încă din anul 2004 redirecționarea unei cote parte din suma pe care fiecare companie este obligată să o plătească statului, iar acțiunea nu afectează în niciun fel profitul net al firmei, putând constitui, în schimb, un real sprijin pentru organizațiile non-profit care au ca obiectiv ajutorarea celor aflați în nevoie. Redirecționarea celor 20% din impozitul pe profit presupune încheierea unui simplu contract de sponsorizare, în care compania completează suma echivalentă cu 20% din suma datorată statului (maxim 3 la mie din cifra de afaceri), și trimiterea acestuia către beneficiar. Contractul poate fi descărcat de pe site-ul Clinicii, //www.clinicanera.ro/ro/doneaza.
În România, studiile de specialitate plasează cancerul în fruntea bolilor care, odată diagnosticate, scad considerabil speranța de viață a celor care descoperă că sunt bolnavi. Însă, o treime dintre persoanele care află că au cancer au șanse reale de a învinge boala, cu condiția să fie descoperită în stadii incipiente și să beneficieze de tratamentul potrivit. Astfel, Clinica Nera și-a propus să deschidă noi căi de a lupta și de a câștiga în bătălia împotriva cancerului.
”Atunci când bolnavii află că au cancer, totul se schimbă pentru ei. Însă, diagnosticat în fază incipientă și cu ajutorul terapiilor de recuperare potrivite, cancerul poate fi învins”, a spus Dr. Pavel Chirilă, inițiatorul proiectului și Directorul Fundației Irina. ”Clinica Nera va oferi bolnavilor setul complet de terapii de recuperare necesare, cuprinzând, de asemenea și un departament de cercetare. În țările din Occident exista zeci, chiar sute de astfel de centre, iar importanța lor în vindecarea celor care îți descoperă boala în faza incipientă este crucială. Astfel, Clinica Nera reprezintă o șansă în plus la recuperarea sănătății, însă pentru a putea deschide porțile centrului pentru cei care au atât de mulă nevoie de tratament, avem, în continuare, nevoie de sprijin.”
Clinica Nera este localizată în Valea Nerei, Județul Caraș-Severin, iar proiectul denumit " Crearea unui Centru pentru Cercetări în Recuperarea Oncologică" beneficiază de finanțare europeană prin programul POSCCE Axa Prioritară 2 –Operaţiunea 2.3.2. Valoarea totală a complexului se ridică la aproximativ 4,5 milioane de Euro, însă numai o parte din această sumă este asigurată de fondurile Uniunii Europene. Pentru a asigura finalizarea centrului, Fundația Sfânta Irina trebuie să contribuie cu 1 milion de Euro, din care, până în prezent, a reușit să strângă suma de 360.000 Euro.
Clinica Nera este un centru pentru bolnavii a căror boală este descoperită în stadiu inițial și cărora li se va asigura un set integrat de terapii, care include fizioterapie, kinetoterapie, psihoterapie, dietoterapie și deprinderea unui stil de viață sănătos, crucial pentru însănătoșire.
Despre Fundaţia Sfânta Irina
Fundația Sfânta Irina a fost înființată în anul 1998 de către un grup de medici – cadre universitare, cercetători, rezidenţi, specialişti – în scopul îmbunătăţirii calităţii vieţii bolnavilor de cancer. În 2006, fundația a construit Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfânta Irina”, care are ca scop îngrijirea specializată a bolnavilor de cancer şi leucemie aflaţi în stadiu avansat. În cadrul acestui centru, specialiștii oferă în mod gratuit și fără nicio discriminare, asistenţă medicală, socială, psihologică şi spirituală atât bolnavilor, cât şi familiilor acestora. Director al Fundaţiei Sfânta Irina și cel care a înfiinţat centrul este Dr. Pavel Chirilă.
Mai multe informații despre Clinica Nera sunt disponibile la adresa www.clinicanera.ro.