Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

2 scenarii de desene animate scrise de câștigătorii concursului “Telekom îți animează povestea pe Nickelodeon!” vor fi transmise pe Nickelodeon

• Concursul de scenarii de desene animate “Telekom îți animează povestea pe Nickelodeon!” organizat de Telekom Romania în colaborare cu postul de televiziune Nickelodeon și-a desemnat cei doi mari câștigători;
• Peste 400 de povești au fost înscrise în concurs;
• Scenariile desemnate câștigătoare vor prinde viață în desene animate ce vor fi transmise pe Nickelodeon. Micii câștigători vor pleca într-o excursie cu familia la Nickelodeon Land din Madrid.

Primul concurs de imaginaţie, creativitate şi talent de povestitor pentru copiii, organizat de Telekom Romania în colaborare cu postul TV Nickelodeon și-a desemnat câștigătorii. „Ajutorul” și „A doua șansă” sunt cele două povești care vor prinde viață în desene animate ce vor fi transmise pe Nickelodeon, iar micii câștigători vor pleca, alături de întreaga familie, la parcul tematic Nickelodeon Land din Madrid. Cei doi câștigători, cu vârste de 12, respectiv 13 ani, au fost selectați atât în urma votului publicului, cât și în urma notelor acordate de un juriu format din Dana Rogoz – actriţă şi bloggeriţă, Laura Frunză – bloggeriţă şi scriitoare, Monica Bolocan – psiholog şi Felician Lepădatu – specialist efecte vizuale.


“În 4 săptămâni am primit peste 400 de povești de la copii. Citirea și jurizarea textelor venite de la cei mici m-au făcut să îmi retrăiesc copilăria, dar dincolo de candoarea și bucuria poveștilor am fost plăcut surprinsă de modul în care copiii noștri înțeleg creativitatea. Accesul la informație, libertatea de exprimare și experiențele de care au parte cei mici în zilele noastre îi responsabilizează și le dezvoltă imaginația. A fost o plăcere să fac parte din primul juriu care selectează scenarii de desene animate venite din partea copiilor”, a declarat Dana Rogoz, unul dintre jurații concursului Povești Animate.

Pe lângă realizarea desenelor animate pe baza scenariilor primite, cele două mari premii constau fiecare din câte o excursie cu familia la Nickelodeon Land din Madrid. Următoarele opt clasate povești ale căror scenarii au beneficiat de cel mai mare număr de voturi vor fi premiate cu seturi cadou de produse promoționale originale Nickelodeon. Alte 100 de premii speciale garantate sunt destinate primilor 100 de abonați Telekom Romania și NextGen care s-au înscris în concurs.

Regulamentul complet al concursului, precum şi toate detaliile competiţiei sunt disponibile pe www.povestianimate.ro.

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.