Minimax își ține promisiunea făcută micilor fani ai postului și le aduce premiere marca DreamWorks în fiecare lună! În urma parteneriatului de amploare semnat de AMC Networks International – Europa Centrală și de Nord (compania-mamă a postului pentru copii) în toamna lui 2017, abonații Minimax din regiune vor avea acces la o mare varietate de seriale de desene animate în următoarele luni. Din aprilie până în iulie, Minimax va avea lunar unul, două sau chiar trei seriale animate și/sau sezoane noi din portofoliul DreamWorks, în premieră pe post!
Din aprilie, pe Minimax încep sezonul 2 din „«Domnul Peabody şi Sherman» Show” noul serial „Voltron – Apărătorul legendar”. În a doua serie de episoade cu Sherman și cățelul Peabody, eroii animații cunosc noi figuri relevante din istorie, artă și cultură, ca Frédéric Bartholdi, George Washington, Vincent Van Gogh și Charles Darwin).
Iar noul serial cu Voltron (2016 – prezent) e povestea a cinci adolescenți care ajung de pe Terra în mijlocul unui război intergalactic în plină desfășurare, devin piloții a cinci lei-roboți care îl controlează pe Voltron, pentru a apăra Universul. Producția este un reboot al seriei anime „Beast King GoLion” și al francizei „Voltron”, lansată în anii ’80.
În luna mai, pe Minimax încep trei serii noi: sezonul 3 din „Peripeţiile Motanului Încălţat”, sezonul 2 din „Începuturile familiei Crood” și a doua serie din „Poveşti cu legume: În casă”.
Pe final de primăvară, cel mai mustăcios spadasin din lume pornește într-o călătorie inițiatică, care ar trebui să se termine cu înfrângerea unui balaur. Dar socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg… În pararel, clanul prehistoric Crood își face noi prieteni și dă piept cu noi creaturi dușmănoase, iar Roșia Bob și Larry Castravete au parte de noi aventuri.
Din iunie, stați alături de Minimax pentru sezonul 3 din „Trăiască regele Julien!”, în care monarhul din Madagascar încinge noi petreceri și rezolvă amuzant noi dileme existențiale, sub supravegherea fidelului Mort.
În iulie, pe Minimax este timpul pentru noul serial „Trollhunters” (2016 – 2018). Producția creată de recent oscarizatul regizor Guillermo del Toro a fost nominalizată la Daytime Emmy. În versiuna originală, vocea protagonistului a fost înregistrată de regretatul actor Anton Yelchin.