în sferturile Euro 2008
Primele meciuri decisive pentru calificarea în sferturile de finală ale Euro 2008, disputate miercuri, 11 iunie, au adus din nou poziţia de lider de audienţă pentru postul TVR 1, conform datelor furnizate de GfK România şi prelucrate de Colectivul Analiză şi Cercetare al TVR (copyright: ARMA). Partida în urma căreia Portugalia s-a calificat deja în sferturi, transmisă în direct de TVR 1 în intervalul orar 19:00-20:50, a fost urmărită în medie, la nivel naţional, de aproape 1,5 milioane de telespectatori, înregistrând un rating mediu de 7,4% şi o cotă de piaţă medie de 28,6%. La nivel urban, Cehia-Portugalia a avut un rating mediu de 9,7% (1.104.000 de telespectatori) şi un share mediu de 30,5%. Minutul cel mai urmărit al transmisiunii a fost 20:48, când, la nivel naţional, peste 2,2 milioane de telespectatori se uitau pe TVR 1 (rating 11,2%, share 36%), iar la nivel urban, 1.624.000 de telespectatori (rating 14,3%, share 39,1%).
Cea de-a doua partidă decisivă a zilei de 11 iunie, în urma căreia Elveţia a ieşit din lupta pentru fazele finale ale Euro 2008, a fost urmărită, la nivel naţional, de peste 1,5 milioane de telespectatori. Meciul, difuzat în intervalul orar 21:45-23:38, a înregistrat un rating mediu la nivel naţional de 7,7% şi o cotă de piaţă medie de 20,8%. La nivel urban, Elveţia-Turcia a atras în faţa televizoarelor aproximativ 1,1 milioane de telespectatori (rating mediu de 9,5%, share mediu de 24,2%). Cel mai urmărit minut al transmisiunii a fost, la nivel naţional, 22:26, când aproape 2 milioane de telespectatori se uitau la TVR 1 (rating 10,1%, share 25,4%). La nivel urban, minutul „de aur” a fost înregistrat la ora 22:20, când principalul post al televiziunii publice era urmărit de 1.374.000 de telespectatori (rating 12,1%, cotă de piaţă 28,7%).
Emisiunea Euro Show, prezentată de Radu Naum şi difuzată după al doilea meci al zilei de 11 iunie, s-a impus din nou în faţa programelor concurente. Postul TVR 1 a înregistrat, în intervalul orar 23:49-00:41, un rating mediu de 1,8% la nivel naţional şi o cotă de piaţă medie de 8,1%. La nivel urban, TVR 1 a avut o audienţă medie de 2,1% şi un share mediu de 9,2%, fiind urmat de posturile Pro TV şi Antena 1.
{mosloadposition user10}