unic în România
Ofertă completă pentru toate stilurile de viaţă la Galeria Mobexpert Băneasa
Cel mai complet mall de amenajări interioare din România, Galeria Mobexpert Băneasa, a fost inaugurat ieri, în cadru oficial. Investiţia de 15 milioane de Euro, realizată de Domus Mex, parte a Grupului Mobexpert, este destinată unei suprafeţe de 23.000 de metri pătraţi, care găzduieşte 12 magazine de amenajări interioare cu produse variate, menite să răspundă tuturor stilurilor de viaţă, gusturilor şi posibilităţilor clienţilor.
Galeria Mobexpert este un concept unic în România, o ofertă de la A la Z în care fiecare client îşi poate regăsi stilul de viaţă. Fiecare dintre cele 12 magazine prezente în spaţiul galeriei aduc, la rândul lor, noutăţi şi concepte inedite, deosebite de cele cunoscute. De altfel, întregul concept este relativ nou şi la nivel european, având în vedere faptul că, spre exemplu, la Paris, a fost lansat un prim astfel de mall doar în primăvara acestui an.
„Viziunea mea de acum 15 ani, când am pornit afacerile, capătă o împlinire deplină în Galeria Mobexpert. Am gândit acest spaţiu, unic la noi în ţară, ca pe o articulaţie complexă, în care fiecare partener vine cu ceva nou, peste oferta cunoscută a mărcii sale, iar numelor familiare li se alătură altele total noi. Am îmbinat, de asemenea, toate elementele care pot sprijini clienţii noştri în amenajarea spaţiului lor,” a declarat Dan Viorel Şucu, Preşedinte al Grupului Mobexpert.
Pentru lansările din cadrul Galeriei, Mobexpert pregăteşte cea mai bogată toamnă din istoria sa, Flanco va crea cel mai mare magazin de electrocasnice şi echipamente IT din România, iar Sara Blu’ va rotunji oferta sa de decoraţiuni cu mic mobilier.
„După finalizarea procesului de integrare a companiei Flanco, Flamingo Group anunţă deschiderea celui mai mare magazin Flanco World din România – 3.500 de metri pătraţi cu cele mai noi tehnologii, şi cu servicii dedicate clienţilor. Credem că acest magazin va fi destinaţia preferată pentru bucureşteni şi nu numai,” a spus Jiri Rizek, Retail Manager Director, Flamingo Group.
Aurelian Sârbulescu, Managerul Sarra Blu’, a adăugat: „În Băneasa veţi păşi într-un nou Sarra Blu’, o combinaţie unică a elementelor care compun cultura mesei cu mobila de artă, în eternul stil clasic, mereu modern, care se adresează cunoscătorilor. Vă propunem colecţii noi ale unor mărci renumite, armonios împletite cu cele deja cunoscute, pentru a crea o imagine elegantă, rafinată, aşa cum sunt clienţii Sarra Blu’.”
În premieră naţională absolută, în galerie se va regăsi şi prima franciză a producătorului danez Bo Concept, recunoscut internaţional pentru mobilierul său versatil, util şi simplu. În contrapunct, Home Fashion promovează mobilier şi decoraţiuni de inspiraţie latină, inventive, calde şi colorate. Oferta magazinului Lemon se înscrie în stilul pop, Galeria Zaria expune lucrări realizate de artişti plastici români, iar Descamps şi Art Interior completează gama designerilor europeni prezenţi în Galeria Mobexpert.
Galeria Mobexpert îşi propune să devină, ca lansator de tendinţe, vârful de lance al domeniului amenajărilor interioare din România.
„Galeria Mobexpert este, totodată, răspunsul nostru la provocarea anului 2007: o investiţie 100% românească, cu parteneri români şi angajaţi români,” a spus Dan Viorel Şucu, Preşedinte al Grupului Mobexpert.
Domus Mex a mai planificat pentru anul acesta demararea a două noi proiecte similare la Constanţa şi Ploieşti.
Aflată în Zona Comercială Băneasa, Galeria Mobexpert este deschisă între orele 10 şi 21 de luni până sâmbătă şi între orele 10 şi 20 duminica.
Grupul Mobexpert este liderul pieţei de mobilier din România, prin cele două mărci ale sale: Mobexpert – hipermagazine şi magazine de mobilier de casă şi decoraţiuni, şi Mobexpert Office – mobilier pentru birou şi colectivităţi. Potrivit estimărilor Grupului, Mobexpert are o cotă de piaţă de 18%, în timp ce Mobexpert Office are o cotă de piaţă de 30%, evaluate în Bucureşti şi în oraşele mari. Cifra de afaceri a Grupului Mobexpert la finele anului 2005 s-a ridicat la aproape 150 de milioane de Euro, în creştere cu 15% faţă de 2004. Reţeaua Mobexpert numără 4 hipermagazine în Bucureşti, 1 hipermagazin în Braşov şi 27 de magazine în ţară, urmând ca anul acesta să se demareze construcţia primului hipermagazin de mobilier din afara ţării, la Sofia (Bulgaria). În afara României, Mobexpert Office este prezent în Sofia (Bulgaria) şi în Belgrad (Serbia). De asemenea, exportă în Franţa, Germania, Olanda şi alte ţări.
Înfiinţat în 1993, Grupul Mobexpert are astăzi 4.500 de angajaţi (dintre care peste 3.500 în fabrici) şi mai cuprinde, în principal, 10 fabrici de mobilă, 5 firme de import şi de logistică, şi compania de imobiliare Domus Mex. www.mobexpert.ro
Înfiinţată în 2000, Domus Mex este societatea de investiţii imobiliare a Grupului Mobexpert şi proprietara tuturor clădirilor Grupului de pe teritoriul României. Compania Domus Mex a înregistrat cea mai dinamică evoluţie în cadrul Grupului.
Mobexpert a fost desemnată drept cea mai de încredere marcă în 2005 la categoria „mobilier”, în studiul Most Trusted Brands, realizat în premieră în România anul acesta pe baza votului publicului. Studiul este o tradiţie a publicaţiei Reader’s Digest, se desfăşoară în 14 ţări europene şi este la a şasea ediţie. www.rdtrustedbrands.com
{mosloadposition user10}