Jurnaliștii sărbătoresc, pe 3 mai, Ziua Mondială a Libertății Presei. În Romania, de 15 ani, evenimentul aduce în prim-plan publicarea Raportului anual privind Libertatea Presei și Premiile FreeEx.
Premiile FreeEx sunt înmânate de ActiveWatch repetenților și premianților libertății de exprimare, ca în fiecare an, la Cheful Presei. ActiveWatch invită jurnaliștii și angajații din media să i se alăture pentru a sărbători împreună Ziua Mondială a Libertății Presei.
Tema chefului de anul acesta este una de actualitate: DNA curăță presa. Vă așteptăm pe 5 mai, începând cu ora 19, în Clubul Silver Church din București.
· Accesul la eveniment este liber, pe baza legitimației de jurnalist sau pe baza carnetului de student la Jurnalism.
· EVENT FB.com/events/980094495364002.
Calendarul evenimentelor de Ziua Mondială a Libertății Presei
* 5 mai, ora 12.00: Lansarea Raportului FreeEx „Libertatea Presei în România 2014 – 2015” publicat de ActiveWatch (la sediul organizatiei din Calea Plevnei 98, Bloc 10C, București);
* 5 mai, ora 19.00: Cheful Presei organizat de ActiveWatch la Clubul Silver Church;
* 4–5 mai: Convenția Organizațiilor de Media se reunește într-o întâlnire de lucru cu titlul: „Vulnerabilități economice ale mass-media: este nevoie de o intervenție a statului?” – organizator Centrul pentru Jurnalism Independent;
15 ani de FreeEx
Programul FreeEx a început în anul 1999, propunându-și să promoveze, să apere și să consolideze libertatea de exprimare, libertatea presei și accesul la informațiile de interes public.
„FreeEx s-a născut dintr-o nevoie: o epocă de mare restriște a libertății de exprimare – guvernarea Năstase 2000-2004 – a adunat laolaltă ziariști care erau hărțuiți și proprietari de publicații ne-obediente sufocați economic; amenințarea a stârnit solidarizarea: așa s-a născut o comunitate a rezistenței care și-a propus să acționeze proactiv pentru libertatea de exprimare. Începutul a fost ușurat de viața care era grea”, spune Mircea Toma, președintele Active Watch.
“De 15 ani, echipa FreeEx monitorizează permanent subiecte care privesc libertatea presei în România. În acești ani am asistat sute de jurnaliști, am modificat sau oprit zeci de inițiative legislative periculoase pentru libertatea presei, am publicat mai multe ghiduri juridice care ajută jurnaliștii, rapoarte anuale privind libertatea presei, am sprijinit mișcarea sindicală în mass-media, am încercat să promovăm auto-reglementarea breslei, inclusiv prin contribuția la redactarea codurilor etice etc. Modelul de lucru creat de echipa FreeEx se regăsește în puține țări Europene”, declară Liana Ganea, coordonatorul acestui program.
Detalii, aici → www.activewatch.ro/ro/freeex.