Asociația OvidiuRo, UiPath Foundation și Inspectoratele Școlare Județene din Botoșani, Galați, Olt și Vaslui continuă programul Fiecare Copil Merită o Poveste și vor oferi, pentru cel de-al doilea an consecutiv,15.000 de cărți ilustrate copiilor de 3-5 ani din zona rurală.
În anul școlar 2021-2022, toate educatoarele din aceste județe vor avea ocazia de a participa online, lunar, la sesiuni de formare centrate pe literație, iar toate cele 340 de unități școlare din mediul rural, care au și structuri cu grupe de preșcolari, vor primi câte un set de cărți atent selecționate, potrivite vârstei copiilor. Astfel, peste 20.000 de cărți vor ajunge în grădinițe și acasă la preșcolarii din Botoșani, Galați, Olt și Vaslui.
“Continuarea programului inițiat de partenerul nostru strategic OvidiuRo – Fiecare Copil Merită o Poveste – este încă o dovadă a faptului că, în ciuda situației generale, am reușit, alături de toți partenerii noștri, să ne adaptăm și să reconfigurăm cu sens intervenția noastră educațională, pentru a răspunde contextului generat de pandemie. Early Education Forward este unul dintre pilonii centrali ai intervenției noastre dedicată copiilor din comunități defavorizate, prin care ne-am propus, încă din 2019, să oferim preșcolarilor din comunitățile vulnerabile acces la educație timpurie de calitate, pentru a reduce decalajul educațional cu care ei riscă să se confrunte la intrarea în școală. De asemenea, oferim cadrelor didactice din învățământul preșcolar acces la oportunități de formare și sprijin, adaptate cerințelor educaționale actuale”, afirmă Raluca Negulescu-Balaci, Director Executiv, UiPath Foundation.
„Avem experiența a 20 de ani de lucru alături de comunitățile locale, 20 de ani de proiecte destinate promovării importanței educației timpurii, mai ales în acele comunități în care nevoile de bază sunt adesea neacoperite și în care eforturile de a înscrie și de a menține copiii în sistemul de învățământ sunt mai mari. Știm că pentru a reduce rata analfabetismului funcțional este nevoie de intervenții integrate, pe mai multe paliere, de aceea lucrăm cu educatoarele, directorii de unități de învățământ, părinții și copiii. Ne bucură faptul că putem oferi comunității proiecte complexe, de calitate și multianuale, cu sprijinul partenerului nostru strategic UiPath Foundation, continuitatea și calitatea fiind două componente esențiale atunci când vorbim despre educație”, a declarat Maria Gheorghiu, Președinte Asociația OvidiuRo.