Dublă aniversare la Bosch: în 2011, Grupul Bosch sărbătoreşte cea de-a 125-a aniversare de la înfiinţarea firmei, precum şi 150 de ani de la naşterea fondatorului companiei. La data de 15 noiembrie 1886, Robert Bosch a deschis „Atelierul de mecanică fină şi electrotehnică” în Stuttgart, creând astfel fundaţia a ceea ce va deveni un lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii. De atunci, cele trei sectoare de activitate ale Grupului Bosch – Tehnologie auto, Tehnologie industrială şi Bunuri de larg consum şi echipamente pentru construcţii – şi-au dezvoltat produsele conform sloganului „Tehnică pentru o viaţă”.
Născut în data de 23 septembrie 1861, în Albeck, lângă Ulm, Robert Bosch a fost un vizionar în domeniul tehnologiei, propulsând compania spre succesul internaţional încă din timpul vieţii sale. Începând din 1886 şi până în prezent, cheia succesului produselor Bosch a fost gradul ridicat de inovaţie şi accentul pus pe calitate. Aceste caracteristici i-au permis lui Robert Bosch, fondatorul companiei, să stabilească o bază sigură pe pieţele internaţionale, începând chiar de la finalul secolului 19. ’’Prefer să pierd bani, decât încrederea clientului’’ era una din devizele lui Robert Bosch, iar acum, după 125 de ani, aceste cuvinte constituie unul din principiile firmei Bosch. Construcţia unui magnetou de joasă tensiune pentru motoarele autovehiculelor, în anul 1897, a fost începutul unei lungi liste de inovaţii Bosch. Acesta a fost urmat, în 1902, de sistemul de aprindere cu magnetou la înaltă tensiune Bosch. Astfel, succesul comercial a fost asigurat, compania fiind propulsată pe poziţia de lider în furnizarea de tehnologie auto.
În prezent, Bosch îşi desfăşoară afacerile prin mai mult de 300 de filiale şi companii regionale din peste 60 de ţări şi are aproximativ 280.000 de angajaţi pe plan mondial. O reţea internaţională de vânzări şi parteneri, care acoperă aproximativ 150 de ţări, asigură prezenţa produselor şi serviciilor companiei pe cele mai importante pieţe care vor înregistra creşteri în viitor.
Firma Bosch a fost reprezentată pentru prima dată în România de compania Leonida & Co, în anul 1906. 88 de ani mai târziu, în 1994, Bosch şi-a deschis filiala regională în România, cu sediul la Bucureşti.
„Partenerii noştri, precum şi fiecare persoană care a folosit vreodată produsele Bosch, au jucat un rol important în povestea succesului de 125 de ani a companiei”, a declarat Franz Fehrenbach, preşedintele consiliului de administraţie al Bosch. Hermann Scholl, preşedintele adunării acţionarilor şi al consiliului de supraveghere, este de acord şi adaugă: „Multe dintre inovaţiile noastre tehnologice au fost rezultatul interacţiunii fructuoase cu clienţii noştri. Spiritul inovaţiei domină compania până în această zi – o căutare fără sfârşit a unor domenii de activitate, pieţe şi tehnologii noi.”
Activităţile aniversare reflectă trecutul, prezentul şi viitorul companiei
Pentru Grupul Bosch, dubla aniversare va fi evenimentul dominant al anului 2011. Compania va sărbători cele două aniversări pe parcursul întregului an 2011 prin organizarea de numeroase activităţi desfăşurate pe plan internaţional, inclusiv aproximativ 200 de evenimente pentru angajaţi. Prima dintre aceste activităţi este lansarea unui site aniversar interactiv, care este deja disponibil online. La adresa www.125.bosch.com, totul se învârte în jurul „Globului Bosch”, care încurajează vizitatorii să exploreze şi să participe activ. În această lume Bosch multimedia, vizitatorii pot face o călătorie în timp, pe parcursul căreia vor afla mai multe nu doar despre istoria companiei, ci şi despre cele mai noi tehnologii din prezent. Şi, dacă învârt globul către viitor, aceştia îşi pot lăsa propria amprentă asupra hărţii, sub formă de idei şi dorinţe. „În timpul anului aniversar, dorim să creăm o legătură între trecutul şi viitorul nostru”, a declarat Uta-Micaela Dürig, vice-preşedinte senior pentru comunicare la Bosch.
Cu privirea spre viitor
Cu 3.800 de patente depuse în fiecare an şi mai mult de 3,5 miliarde de euro investiţi anual în cercetare şi dezvoltare, Bosch doreşte să se concentreze şi pe viitor asupra inovaţiei şi, astfel, să pună bazele unei creşteri sustenabile continue. Conform principiilor sale strategice, produsele furnizate de cele trei sectoare de activitate Bosch – Tehnologie auto, Tehnologie industrială şi Bunuri de larg consum şi echipamente pentru construcţii – sunt „tehnică pentru o viaţă”. Astfel, Bosch a devenit unul dintre principalii producători de sisteme de injecţie diesel şi benzină, precum şi de sisteme de siguranţă pentru autovehicule, cum ar fi sistemul anti-blocare la frânare ABS şi programul electronic de stabilitate ESP®. Bosch este şi unul dintre principalii furnizori de scule electrice, tehnologii de încălzire, electrocasnice şi sisteme de securitate. Sectorul de activitate Tehnologii industriale Bosch este recunoscut pentru specializarea în tehnologii de acţionare şi de control. Sectorul de activate include şi diviziile Tehnologii de ambalare şi Energie solară.
Investiţii majore în produse care protejează mediul înconjurător şi conservă resursele
Referitor la planurile pe termen lung, Bosch investeşte în pieţe promiţătoare precum energia regenerabilă şi electromobilitatea. De asemenea, aproximativ 50% din bugetul anual de cercetare şi dezvoltare este dedicat exclusiv produselor care conservă energia şi resursele. În acelaşi timp, compania dezvoltă de câteva decenii inovaţii a căror utilizare de zi cu zi permite economisirea unor cantităţi considerabile de energie pe plan mondial, în domenii precum sistemele de propulsie auto, electrocasnice şi sisteme de încălzire, răcire şi climatizare.