12 milioane Euro sunt destinaţi investiţiilor în sectorul agricol şi forestier în perioada 2007 – 2013
Recent, a avut loc conferinţa “Fondurile Structurale pentru Agricultura Românească în perioada Post Aderare", eveniment la care compania SIVECO România a participat în calitate de partener oficial.
Conferinta a avut ca tematică politicile globale privind agricultura românească, complementaritatea dintre obiectivele politicii agricole şi de dezvoltare rurală şi politica de coeziune, urmărind în acelaşi timp şi prezentarea detaliată a posibilităţilor de accesare a fondurilor europene destinate dezvoltării agriculturii româneşti în perioada post aderare.
Compania SIVECO România este implicată în dezvoltarea şi implementarea de soluţii IT destinate sectorului agricol.
Una dintre referinţele importante ale companiei în acest domeniu, prezentate şi cu ocazia recentei conferinţe, o reprezintă sistemul integrat de administraţie şi control (IACS) pentru agricultură, proiect implementat împreună cu compania ABG Ster – Projekt din Polonia în cadrul Agenţiei de Plăti şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
Sistemul va asigura compatibilitatea între schemele naţionale de sprijin pentru fermieri şi între schemele de sprijin ale Uniunii Europene, precum şi:
ˇ Evidenţa fermierilor, a fermelor şi a exploataţiilor agricole;
ˇ Calcularea şi autorizarea plăţilor pe fermă, inclusiv activităţile de control al calităţii şi de audit;
ˇ Executarea efectivă a plăţilor către fermieri;
ˇ Contabilizarea plăţilor – proceduri contabile standard pe baza conturilor de venituri şi cheltuieli.
"Noi suntem constienţi de responsabilitatea pe care o implică un astfel de proiect, inclusiv de importanţa comunicării privind desfăşurarea lui. Referinţele SIVECO sunt excepţional de bune în domeniul proiectelor de eGovernment, fiind certificate inclusiv prin recunoaşteri internaţionale de vârf (cum sunt calificativul de „Best Practice” conferit de Comisia Europeană, distincţia eEurope Awards etc.). După cum se ştie, proiectele mari, complexe, aşa cum sunt cele de eGovernment nu pot fi realizate decât de firme mari, având un număr mare de profesionişti, foarte bine pregătiţi, cu experienţă în gestionarea de proiecte de asemenea dimensiuni. De altfel, cel mai bun semnal privind performanţele noastre în proiecte de eGovernment este interesul manifestat de ministere din mai multe ţări pentru replicarea proiectelor noastre de eLearning şi eHealth", spune doamna Irina Socol, Director General SIVECO România.
Odată cu aderarea la Uniunea Europeană, România va putea accesa programele de finanţare destinate agriculturii, prin intermediul a două fonduri structurale – Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) şi Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală (FEADR), acestea venind în continuarea programului SAPARD derulat în anii anteriori. Pachetul financiar destinat acestui sector se ridică la valoarea de 12 miliarde euro pentru perioada 2007- 2013 şi va fi destinat investiţiilor în creşterea competitivităţii sectorului agricol şi forestier, gospodăririi terenurilor agricole şi forestiere, îmbunătăţirii calităţii vieţii în mediul rural, şi susţinerii mecanismelor de piaţă, toate acestea având ca obiectiv strategic eliminarea disprepanţelor dintre zonele dezvoltate şi cele mai puţin dezvoltate ale ţărilor membre ale Uniunii Europene.
Folosirea banilor din cele două fonduri constituite în cadrul Politicii Agrare Comune, respectiv FEGA şi FEADR se va realiza prin intermediul a două agenţii de plăţi în agricultură, ce au drept scop facilitarea accesului fermierilor la orice formă de sprijin financiar, fie intern sau extern şi îndeplinirea pas cu pas a angajamentelor asumate faţă de UE: Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA), care se va ocupa de fondurile gestionate prin FEGA şi Agentia de Plăţi pentru Dezvoltarea Rurală şi Pescuit (ADPRP), care se va ocupa de fondurile FEADR şi FEP (Fondul European pentru Pescuit).
Fondul European de Garantare Agricolă face parte din bugetul general al Comunităţii Europene, volumul acestuia împreună cu celelalte fonduri pentru sprijinul agriculturii reprezentând aproximativ jumatate din bugetul general al UE. În aceste condiţii apare ca o necesitate asigurarea credibilităţii PAC important fiind să se implementeze sisteme adecvate prin care să se asigure cheltuirea într-o manieră corectă şi transparentă a acestor fonduri. În acest context, fiecare Stat Membru trebuie să implementeze sisteme IT adecvate prin care să asigure administrarea şi controlul sprijinului financiar acordat fermierilor.
Prin implementarea sistemului integrat de administraţie şi control IACS, Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură va deţine toate elementele materiale pentru acreditarea ca agenţie de plăţi. Astfel va fi deplin capabilă să implementeze prevederile din Politica Agricolă Comună referitoare la modalităţile de utilizare a fondurilor FEGA, care să fie cheltuite într-o manieră corectă. Implementarea şi finalizarea la termenele stabilite a sistemului integrat de administrare şi control (IACS) pentru agricultură în România, prin realizarea componentelor informatice, reprezintă o etapă importantă în procesul de aderare a României la Uniunea Europeană, preocupare constantă pentru Ministerul Agriculturii, Apelor şi Pădurilor şi pentru Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. Odată cu acreditarea APIA ca agenţie de plăţi, prevederile Politicii Agricole Comune (PAC) ale Uniunii Europene vor permite acordarea alocaţiilor de sprijin pentru fermieri (plăţi directe) într-un mod corect şi transparent.
{mosloadposition user10}