Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) a organizat în data de 28.06.2012, în localitatea Neptun-Olimp, judeţul Constanţa, cea de-a V-a ediţie a conferinţei internaţionale „Inovaţie şi calitate în sectorul public”.
La eveniment au participat reprezentanţi ai administraţiei publice centrale şi locale, ai structurilor asociative şi profesionale, ai mass-media, dar şi reprezentanţi ai administraţiei publice europene.
Prezent la eveniment, Victor Paul Dobre, ministru delegat pentru administraţia publică – MAI a declarat “Cred ca s-a creat o stabilitate a funcţiei publice, avem oameni cu experienţă, avem resurse să îmbunătăţim domeniul, dar este nevoie de dorinţa noastră, a tuturor, pentru a face acest lucru.”
Lucrările conferinţei au fost structurate în sesiuni plenare şi ateliere de lucru avînd ca teme cele trei domenii ale competiţiei celor mai bune practici din administraţia celor mai bune practici din România.
Cel mai aşteptat moment a constat în premierea proiectelor câştigătoare în cadrul Competiţiei celor mai bune practici, derulată de ANFP în perioada martie-aprilie 2012. Astfel, câştigătorii au fost:
· Pilonul I – Responsabilitatea şi implicarea instituţională în sprijinul grupurilor sociale vulnerabile:
Locul I: Consiliul Judeţean Cluj – Campionii Clujului
Locul II: AJOFM Neamţ – „SUCCES” – Sustenabilitate şi Utilitate prin Complementaritate şi Competitivitate, Eficienţă şi Sprijin
Locul III: Consiliul Judeţean Vrancea – „Identitatea ta – o şansă pentru drepturi egale ”
Menţiune : Serviciul Public de Asistenţă Socială Cugir – Centru de urgenţă pentru primirea victimelor violenţei în familie
· Pilonul II – Protejarea şi promovarea patrimoniului naţional în colaborare cu societatea civilă:
Locul I: Consiliul Judeţean Cluj – Acasă în Transilvania – Adoptă o casă din Muzeul Etnografic
Locul II: Primăria municipiului Turda – Creşterea atractivităţii turistice a zonei cu potenţial balnear Lacurile Sărate – Zona Durgău – Valea Sarata şi Salina Turda
Locul III: Primăria municipiului Târgu Neamţ – Reabilitarea monumentului istoric Cetatea Neamţului
Menţiune: Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Brăila – Jurnalişti pentru patrimoniu!
· Pilonul III – Implementarea unor mecanisme de comunicare instituţională în slujba cetăţeanului:
Locul I: Instituţia Prefectului Judetul Caraş-Severin – Campanie de informare EuroInfo Fonduri 2011
Locul II: Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara – Poliţist pentru o zi
Locul III: Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Cluj-Napoca – Voluntariatul – metodă de comunicare, relaţionare între ARPM Cluj-Napoca şi comunităţile locale
Menţiune: Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sibiu – Fiscul sibian – un partener de încredere
Preşedintele ANFP, Eugen COIFAN, a mulţumit participanţilor şi a adresat urări de felicitare câştigătorilor, precizînd: „implicarea numeroasă a instituţiilor şi autorităţilor publice în competiţia ANFP a demonstrat faptul că acţiunile acestora sunt în sensul implementării unui management public eficient, ca pârghie a procesului de modernizarea a administraţiei publice din România”.