Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

100 de ani de revoluție muzicală la Paris. Neoclasicism și experiment cu Cleopatra David și Sarah Hoyt

Neoclasicism și experiment cu Cleopatra David și Sarah Hoyt

Conservatorul de muzică Marietta Alboni din Paris împreună cu Fundația Falret organizează duminică, 29 septembrie, ora 17.00 la OEuvre Falret din Paris, recitalul Néoclassicisme et Expérimentation susținut de soprana română Cleopatra David împreună cu pianista canadiană Sarah Hoyt. Programul serii cuprinde lucrări de G. Enescu, D. Milhaud, I. Stravinski, H. Nafylian și B. Britten. Concertul este organizat în cadrul proiectului Paralele și Interferențe în Muzica Franceză și Românească a Secolului XX realizat de Cleopatra David ca titular al Bursei George Enescu oferită de Institutul Cultural Român.

Parteneri: Institutul Cultural Român și Cité internationale des arts

Dimanche 29 septembre, à 17h

l’OEuvre Falret, 50, rue du Théâtre 75015 Paris (métro Dupleix)

Neoclasicism și experiment cu Cleopatra David și Sarah Hoyt

https://www.helloasso.com/associations/les-amis-du-conservatoire-de-musique-marietta-alboni/evenements/neo-classicisme-et-experimentation

Cariera Cleopatrei David s-a concentrat, în ultimii ani, pe consolidarea sectorului cultural independent din România, în special pe producţia de operă. Împreună cu regizorul Alexadru Pătraşcu a pus în scenă spectacolele La serva padrona şi Bach, colegul de birou, ambele fiind invitate la evenimente internaţionale. Este angajată a Filarmoncii George Enescu din Bucureşti unde, în colaborare cu încă trei colegi, a realizat proiectul care a adus Marca Patrimoniului European pentru Ateneul Român.

Cleopatra David
Cleopatra David

Artista a obţinut titlul de doctor în anul 2010 sub îndrumarea compozitorului Octavian Nemescu la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti. A cântat şi a susţinut masterclassuri în România, Marea Britanie, Franţa, Italia, Finlanda, Armenia şi India. Participă cu prezentări la conferinţe internaţionale şi publică articole şi studii în reviste de specialitate. Rezidenţa de la Paris va aduce, pe lângă valorizarea muzicii româneşti şi o nouă privire asupra creaţiei enesciene, o abordare diversificată şi integrată a actului creator, consolidând astfel legăturile între diferite tradiţii şi perspective artistice.

Pianista Sarah Hoyt a concertat în toată Europa și în Canada, atât ca solistă, cât și în ansambluri camerale. Parcursul său academic eclectic și curiozitatea artistică au determinat-o să se implice în numeroase proiecte interdisciplinare, care îmbină muzica, filosofia și arta vizuală. Originară din Edmonton, Alberta, Canada, Sarah a obținut mai multe diplome: o licență în științe biologice de la Universitatea din Alberta, un master în urbanism de la Școala de Urbanism din Paris, este absolventa Școlii Normale de Muzică Alfred Cortot din Paris și a Universității din Montreal (pian). Printre mentorii săi se numără Jeannine Bonjean, Michael Wladkowski, Devy Erlie și Marc Durand și a participat la numeroase rezidențe artistice cum sunt cele de la Cité Internationale des Arts din Paris, sau The Banff Centre.

Sarah Hoyt
Sarah Hoyt

A participat ca solistă în cadrul unor programe de valorizare a patrimoniului cultural European, așa cum sunt conceptul artistului canadian Patrick Bernatchez, intitulat Piano Orbital, sau propriul proiect video Piano Four Hands, care juxtapune și suprapune mai multe versiuni ale Preludiului nr. 1 în Do major de Bach, filmat de-a lungul mai multor ani și prezentat în diverse galerii de artă.

Activitatea concertistică este completată de promovarea compozitorilor canadieni în Europa, interpretând lucrări de Claude Vivier, Alexina Louie, Samuel Andreyev și Samy Moussa.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.