Producătorul de electrocasnice mari Whirlpool a contribuit cu peste 220.000 de euro în proiecte sociale dezvoltate în ultimii ani la nivel local
Whirlpool, cel mai mare producător de electrocasnice din lume, aniversează 100 de ani de la înfiinţare prin trimiterea a 100 de voluntari, angajaţi ai companiei, în judeţul Oradea, unde au construit locuinţe pentru copiii orfani alături de Habitat for Humanity Beiuş.
În prezent, la nivel global compania sprijină fiecare locuinţă Habitat fie financiar, fie prin participarea voluntară a angajaţilor la construcţie, sau cu aparatură electrocasnică marca Whirlpool. De asemenea, compania a implementat un sistem de donaţii prin care chiar şi angajaţii Whirlpool pot contribui cu diverse sume. Săptămâna trecută voluntarii, angajaţi ai companiei din 14 ţări, printre care Danemarca, Italia, Polonia, Cehia, Germania, Marea Britanie, China, Brazilia şi România au ajutat la construcţia unei locuinţe pentru o familie alcătuită din 11 membri – doi părinţi cu cei doi copii ai lor şi şapte alţi copii adoptaţi în urmă cu 15 ani. Familia a lucrat şi ea la ridicarea casei.
“Whirlpool are o tradiţie îndelugată în a sprijini comunităţile locale din ţările în care îşi desfăşoară activitatea. Am ales sa facem acelaşi lucru în acest an aniversar. Ne dorim să fim alături de cei care nu au avut o familie naturală şi care acum au nevoie de o mână de ajutor pentru a-şi putea construi o locuinţă”, declară Mioara Bolozan, Marketing Manager Whirlpool România.
Pentru că anul trecut echipa de voluntari Whirlpool care a lucrat împreună cu Habitat Beiuş a avut o experienţă plăcută, compania a ales din nou asociaţia bihoreană pentru a marca momentul aniversar. Prima dintr-o serie de construcţii cu ajutorul voluntarilor companiei a debutat în Săptămâna Naţională a Voluntariatului din România.
Habitat continuă aici un proiect dezvoltat în parteneriat cu fundaţia Căminul Felix, care are ca scop asigurarea unor locuinţe pentru tinerii şi familiile de tineri care nu şi-au cunoscut părinţii.
“Colaborarea cu Habitat în România a presupus alocarea unor fonduri de aproximativ 120.000 de euro. La acestea se adaugă şi aparatura donată diverselor proiecte dezvoltate la nivel naţional. În acest sens au fost livrate peste 519 de produse electrocasnice în valoare de peste 100.000 de euro”, adaugă Mioara Bolozan.
În cadrul evenimentului aniversar, Whirlpool a lansat şi o pagină web: www.buildwithme.org unde angajaţii pot dona bani pentru a construi case virtuale care apoi se transformă în construcţii reale de locuinţe în 10 ţări din toată lumea. Toate fondurile strânse prin intermediul websiteului vor fi folosite exclusiv pentru a sprijini Habitat în construcţia şi reabilitarea de locuinţe. Pagina web a avut şi o secţiune dedicată transmisiei live a activităţilor de construcţie şi a progreselor făcute de echipa Whirlpool la Oradea.
Proiectul din Oradea este unul prin care Habitat îşi propune să construiască case pentru tinerii crescuţi în orfelinate. Pe parcursul următorilor cinci ani Habitat îşi doreşte să contruiască 30 de astfel de adăposturi. Până acum au fost construite cinci case în acest program.
Habitat for Humanity International este o organizaţie nonprofit care luptă pentru eliminarea sărăciei în ceea ce priveşte asigurarea unui adăpost. De la înfiinţarea sa, în 1976, Habitat a construit şi renovat mai mult de 400.000 de case la nivel global.
Whirlpool Corporation, cel mai mare producător şi distribuitor global de obiecte electrocasnice mari, a raportat vânzări anuale de 18,4 miliarde de dolari în 2010. Compania are 71.000 de angajaţi şi 67 de centre de producţie şi de cercetare la nivel global. Produsele sunt comercializate sub brand-urile Whirlpool, Maytag, KitchenAid, Jenn-Air, Amana, Brastemp sau Bauknecht. Centrul operaţional al Whirlpool în Europa este în localitatea Comerio din Italia. Pentru mai multe informaţii vizitaţi www.whirlpoolcorp.com.