EducaTIFF sărbătorește 10 ani de existență, prilej cu care lansează tuturor copiilor și adolescenților invitația de a se bucura la TIFF2018 de cea mai bogată ediție de până acum! Programul include un număr de 15 proiecții cu filme aduse în premieră în România, un film în premieră mondială, un cine-concert de excepție, un documentar care poate deschide noi orizonturi, plus ateliere distractiv-educative –atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice – susținute de traineri specializați în diverse domenii din lumea filmului, educației cinematografice și gândirii critice.
Programul de educație cinematografică pentru elevi ia startul vineri, 25 mai, de la ora 10:00, la Universitatea Sapientia, cu o proiecție recomandată celei mai noi categorii de spectatori inclusă în selecție, 5 ani +, Selecție internațională de 10 scurtmetraje, producții din Canada, Lituania, Finlanda, India, Spania, Mexic, Marea Britanie, Taiwan, Brazilia, Ucraina, Franța, Iran, China, Rusia. „Anul trecut am observat mulți părinți veniți la film EducaTIFF cu copiii preșcolari. Și cum cei mici încă nu știau să citească subtitrările, părinții le șopteau toate replicile. Anul acesta, pentru a le veni în întâmpinare, am inclus în program două proiecții special gândite pentru copiii mici, cu un calup internațional de scurtmetraje, dintre care 9 sunt animații non-verbale, ce n-au nevoie de cuvinte pentru a fi înțelese, iar al zecelea e un scurtmetraj spaniol cu actori, care cucerește prin comicul, simplitatea și eficiența cu care dezvăluie, pe înțelesul tuturor, principiul unei „găuri de vierme” din cosmos”, spune Raluca Bugnar, selecționer EducaTIFF.
Una dintre marile surprize EducaTIFF este Insula Câinilor (recomandat elevilor din clase gimnaziale și de liceu), animație adusă în premieră națională la Cluj, după ce a deschis anul acesta Festival de Film de la Berlin, unde regizorul Wes Anderson a și câștigat trofeul Ursul de Argint. Zombillenium (recomandat elevilor din clase gimnaziale și de liceu) vine să le demonstreze liceenilor că pot fi cuceriți și ei de o animație cool, cu zombi, vampiri, vârcolaci și vrăjitoare între care nu e deloc ușor să alegi un personaj preferat. Emoționant și plin de empatie, Candoarea fratelui meu (recomandat elevilor din clase gimnaziale și de liceu) ajută publicul să treacă peste multe prejudecăți. Desculț (recomandat elevilor din clase primare și gimnaziale) folosește mult umor și gingășie pentru a-i ajuta pe copii să înțeleagă ce se întâmplă când oamenii ajung să se războiască; e un film ușor de iubit, ce a câștigat Premiul Publicului la festivalul Cottbus, Germania. Generație după generație de spectatori poate să ateste: filmele în care caii sunt personaje principale sunt speciale și merg direct la inimă, iar Wendy (recomandat tuturor categoriilor de vârstă) păstrează această regulă. Un alt film pe care publicul EducaTIFF îl va îndrăgi fără rezerve vine din Serbia: Vânătorii de vrăjitoare (recomandat elevilor din clase primare și gimnaziale) și mixează cu succes genurile cele mai apreciate de micii spectatori – comedia și thrillerul.
Ziua Copilului, 1 iunie, este marcată cu un program special și foarte cuprinzător la EducaTIFF. O proiecție pentru toate categoriile de vârstă, recomandătă a fi urmărită în familie, va începe la ora 11:00, la Cinema Florin Piersic – documentarul Povești în mișcare (Moving Stories, regia Rob Fruchtman, 2017, SUA), despre felul în care viața unor copii din medii dezavantajate din India, România, Coreea de Sud și Irak a fost influențată în bine de dansatorii itineranți ai companiei Battery Dance. Intrare este liberă la acest eveniment, la care vor participa și invitați speciali, dornici să-și împărtășească experiența cu spectatorii.
Tot de 1 iunie, de la ora 13:00, are loc premiera mondială a filmului românesc Străjerii, o aventură cu și pentru copii, recomandată pentru toate categoriile de vârstă. Peripețiile de pe ecran au fost filmate în zona Râșnov, unde cei 19 copii – actori s-au distrat pe cinste, trăind la cort, cu mâncare făcută la cazan și îmbăiere la râu. După-masa, de la ora 17:00, la Casa de Cultură a Studenților, copiii de toate vârstele și familiile lor sunt așteptați la cine-concert Ochiul Magic, să descopere începuturile cinematografiei și ale animației prin filmele de referință ale lui Georges Méliès, alături de o coloană sonoră live, jucăușă și curajoasă.
Toți copiii și adolescenții care văd un film EducaTIFF se pot înscrie în Competiția Tineri Critici de Film: organizatorii așteaptă din partea lor, pe adresa educatiff@tiff.ro o cronică scrisă sau filmată, în stil vlog. Elevii pot câștiga premii speciale oferite de Pegas și Samsung: o bicicletă pentru câștigătorul din clasele primare, o tabletă pentru câștigătorul din clasele gimnaziale și un smartphone pentru câștigătorul din clasele de liceu.
EducaTIFF completează oferta de educație cinematografică prin ateliere cu intrare liberă. Atelierele vor avea loc la Muzeul de Artă Cluj-Napoca, iar accesul se va face în limita locurilor disponibile, pe bază de rezervare. Primul atelier le este dedicat cadrelor didactice, organizat în parteneriat cu CinEd, și va avea loc în weekend-ul 26-27 mai. Pentru elevii din clasele mici sunt pregătite două ateliere de animație – unul în care să creeze personaje și altul în care să-și inventeze propria animație de buzunar. Elevii de gimnaziu se pot înscrie la atelierele Speak-Up, care îi vor antrena pentru vorbitul în public. Iar liceeni vor avea parte de două ateliere practice: actorie cu actrița Dorotheea Petre și fotografie cu Adi Bulboacă.
Biletele pentru filmele EducaTIFF costă 10 lei și vor putea fi cumpărate online și de la toate caseriile TIFF. Pentru înscrieri la ateliere și acces oferit grupurilor mai mari la proiecțiile din secțiune toate detaliile pot fi obținute prin email educatiff@tiff.ro sau la telefon 0747 492 499. Cadrele didactice și adulții care vor face rezervări pentru a însoți la cinema grupuri de minim 5 copii beneficiază de acces gratuit.
*EducaTIFF este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), cu și are ca principal scop introducerea publicului tânăr şi foarte tânăr în lumea cinematografiei și a producției de film şi de a influenţa primii paşii către o agendă solidă şi coerentă de programe şcolare de educaţie media. Detalii despre program:
Finanțatori: Centrul Național al Cinematografiei (CNC), Administrația Fondului Cultural Național (AFCN)
Sponsori: Samsung, Pegas, Nikon, Noumax
Parteneri instituționali: Inspectoratul Școlar Județean Cluj, CinEd, Muzeul de Artă Cluj-Napoca
Parteneri media: Smart and Happy Child, Sunt Părinte, Intuitext, Sfatul Părinților, Observator Cultural, Transilvania Reporter, Monitorul de Cluj.
Ne găsiți pe: fb.com/educatiff; www.tiff.ro/educatiff