Anul acesta pare să marcheze o schimbare majoră în industria turismului, în condițiile în care tot mai multe țări renunță la restricții după pandemia COVID-19, inclusiv în România.
Tendința de revenire la comportamentele de mobilitate de dinainte de pandemie și reluarea călătoriilor în străinătate s-au remarcat chiar din primele trei luni ale anului 2022. În acest interval, numărul utilizatorilor români care au făcut cheltuieli de călătorie s-a dublat, iar volumul total al tranzacțiilor realizate în timpul deplasărilor în străinătate s-a triplat, după cum arată datele super-aplicației financiare1.
Un client român a cheltuit, prin Revolut, în medie 380 EUR, în perioada ianuarie-martie 2022, pentru călătorii în afara granițelor țării, mai mult cu 66% față de ianuarie-martie 2021. Clienții români cu vârste cuprinse între 35-44 de ani au fost, de departe, cei care au folosit cel mai mult Revolut pentru achiziții legate de călătoriile în străinătate, cu o sumă medie de 488 EUR/ utilizator.
De asemenea, plățile pentru cazarea la hoteluri, moteluri și resort-uri în străinătate au revenit în top 5 categorii, pe poziția a patra (după supermarket-uri și magazine alimentare, benzinării, restaurante și bistro-uri). Volumul total al plăților pentru cazare a crescut de trei ori în primul trimestru 2022 față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce cheltuielile cu transportul aerian au fost de 5 ori mai mari.
După sumele totale cheltuite, clasamentul principalelor 5 țări de destinație pentru utilizatorii români ai super-aplicației financiare, în trim. I 2022, este: Marea Britanie, Italia, Emiratele Arabe Unite, Spania și Austria.
Dorința românilor de a călători mai mult, de a investi în dezvoltarea personală sau în activități noi este evidențiată și de studiile recente privind comportamentul consumatorului. Studiul ”Românii azi”2 arată o ușoară creștere a procentului conaționalilor care iau în calcul o creștere a achizițiilor ce țin de dezvoltare personală și experimentare de lucruri noi (călătorii/ vacanțe, ieșiri în oraș) de la 22% la 26%. Dar, pentru cei care visează de doi ani la o vacanță super-reușită, 1 mai este startul sezonului estival și al planurilor pentru vacanțele de vară perfecte.
De aceea, specialiștii Revolut – super-aplicația financiară cu peste 18 milioane de utilizatori la nivel global, din care 1,8 milioane în România, au întocmit o listă cu 10 sfaturi ca să ajute clienții români să-și planifice cât mai eficient cheltuielile de vacanță.
Banii de vacanță se pot strânge fără sacrificii și stres
Știi sentimentul acela plăcut în care dai, din întâmplare, peste niște bani uitați într-un buzunar al unei haine pe care nu ai mai purtat-o de multă vreme? Ai putea să ai parte de aceeași senzație plăcută dacă recurgi la o automatizare prin care să strângi bani, din rotunjirea sumelor achitate la plata cu Revolut, într-o pușculiță digitală (Vaults).
Aplicațiile pentru managementul bugetelor personale, precum Revolut, permit să îți setezi ca sume fixe sau variabile să fie colectate într-un seif special creat pentru vacanță. O sumă modică, de 10 euro, de exemplu, virată în fiecare zi de luni, ar putea să se transforme într-o rezervă pentru vacanța mult-așteptată.
Cuvântul cheie: Flexibilitate!
Modifică-ți puțin planurile de călătorie, dacă vrei să obții un preț bun la serviciile de transport (bilete de avion, închiriere de mașini). De exemplu, poți muta mai devreme sau poți amâna plecarea cu doar o zi, în funcție de prețul mai avantajos. Și dacă ”flexibilitate” este numele tău de cod, un alt truc pentru a economisi bani poate fi schimbarea cazării în timpul șederii: dacă ai nevoie de un hotel sau apartament pentru 7 zile sau mai mult, nu toate locațiile ar putea avea disponibilitate pentru toată perioada și opțiunile tale se vor limita foarte mult.
Dar dacă îți împarți șederea în două perioade mai scurte și stai 3 zile într-un hotel și alte 4 zile în altul, poți obține un buget mai convenabil și vei avea și șansa de a cunoaște două zone diferite ale aceleiași destinații de vacanță.
Deciziile timpurii sporesc bugetul
Dacă plănuiți o vacanță în august, sezonul de vârf în majoritatea țărilor preferate de turiștii români (Bulgaria, Grecia, Turcia, Italia, Spania, Germania) și în alte țări, țineți minte că rezervările făcute din timp ajută să prindeți oferte mai avantajoase. Este foarte puțin probabil să existe oferte de ultimă oră pentru aceasta perioadă.
Rezervarea zborului sau a trenului cu luni în avans nu numai că te asigură că plăteștii mai puțin, dar te ajută și distribui eficient costul vacanței pe mai multe luni, făcând ca acesta să fie mai ușor de suportat de bugetul familiei.
Cu bagaje mai puține e mai ieftin și mai sigur!
Companiile aeriene low cost, și nu numai, le cer pasagerilor să plătească bagajul de cală, iar uneori acest cost atârnă greu în bugetul pentru transport alocat vacanței. Încercați să utilizați în mare parte bagaje de mână, eliminați toate obiectele cu utilizare limitată, luați în calcul spălarea rufelor o dată sau de două ori la destinația de vacanță (unele hoteluri oferă aceasta ca serviciu inclus, iar majoritatea apartamentelor sunt dotate cu mașină de spălat). În caz contrar, vă puteți gândi să împărțiți bagajul cu membrii familiei și să aveți fiecare câte un bagaj de mână, mai mic.
Opțiuni multiple și soluții cu cashback
Tot mai multe platforme și furnizori de servicii, inclusiv din turism, permit clienților să rezerve cazarea cu anulare gratuită. Puteți rezerva din start două sau trei opțiuni, pentru a beneficia de o gamă mai largă de variante în comparație cu ceea ce puteți găsi în ultimul moment, și anulați ulterior ceea ce nu veți folosi.
De exemplu, făcând rezervările prin Revolut Sejururi (Stays) puteți avea până la 10% cashback pe care să îl folosiți pentru a ieși la cină. În plus, aveți de unde alege o cazare cu posibilitatea de plată la locație.
Cine plătește mai mult, cheltuiește mai puțin
Când călătoriți, este întotdeauna o idee bună să fiți protejați de o asigurare, care poate fi crucială în cazul unui eveniment grav, mai ales în țările unde facturile la servicii medicale sunt piperate. Este o sumă mică în plus față de bugetul general al vacanței care poate salva literalmente contul bancar, dacă se întâmplă ceva grav.
Există multe societăți de asigurare din rândul cărora puteți alege, dar cu planurile Revolut Premium și Metal obțineți – printre alte servicii – o asigurare anuală de călătorie de la Allianz, inclusă în prețul abonamentului, care este de 29,99 RON/lună (sau 300 RON/an) și, respectiv, 54,99 RON/lună (sau 500 RON/an).
Plătiți mai ales cu cardul și eliminați comisioanele
Evitați să schimbați numerar la o bancă locală înainte de plecare, la o casă de schimb valutar din aeroport sau la destinația dvs. de vacanță, deoarece, pe lângă cursul de schimb mai puțin avantajos, veți ajunge să plătiți și un comision.
Cea mai înțeleaptă alegere este să plătiți cât mai mult posibil cu un card – eventual folosind unul cu taxe și comisioane valutare zero – și atunci când este strict necesar să retrageți numerar, la destinație, în moneda locală, utilizând un card care nu aplică taxe ascunse. Revolut vă permite să plătiți și să retrageți în peste 150 de valute locale la cursul de schimb interbancar, cu toate taxele și comisioanele afișate în mod transparent, direct în aplicație.
Cine caută va găsi… afacerea
Odată ajuns la destinație, probabil că veți dori să vizitați împrejurimile. De obicei, rezervarea excursiilor de o zi, de acasă, este mai costisitoare. Ar fi bine să cereți cotații de la chioșcuri și agenții de turism, apoi să comparați cu site-urile de turism precum Get Your Guide. În multe locuri, la chioșcul de pe stradă găsiți cel mai bun preț. Amintiți-vă, de asemenea, că multe site-uri web (de genul FreeTour.com) oferă tururi gratuite pe jos în multe orașe din întreaga lume, ceea ce este, de asemenea, o modalitate frumoasă de a vă face prieteni noi.
Mănâncă local, mănâncă înțelept!
Pentru început, dacă plecați în vacanță cu avionul, nu mâncați la aeroport sau în zbor: chiar și un sandviș este prea scump! Și în vacanță există câteva trucuri care ajută să te încadrezi în bugetul pentru mese: cumpărați micul dejun și prânzul la supermarket sau la chioșcurile localnicilor, care vă dau și posibilitatea de a încerca bucătăria tradițională.
Dacă la sfârșitul zilei doriți să vă răcoriți cu o bere sau un cocktail, amintiți-vă că multe baruri fac oferte speciale pentru ”happy hour”. Iar dacă la cină vreți să vă relaxați într-un restaurant, nu uitați să alegeți ceva mai puțin central, să citiți recenziile pe TripAdvisor, să consultați review-urile pe site-urile web sau pe Google. În plus, puteți beneficia de reduceri și pe platforme de tipul TheFork.
Mișcă-te ca un localnic
Destinațiile turistice beneficiază adesea de o bună rețea de mijloace de transport locale care pot fi foarte ieftine. De exemplu, nu toată lumea știe că în multe insule din Europa există autobuze locale pentru a ajunge la plajele de top, așa că a avea o motocicletă sau o mașină este inutil. Să plătești un taxi după masă în oraș este mai ieftin decât să închiriezi o mașină pentru o săptămână (și scapi și de grija parcării)!
O alternativă este utilizarea de aplicații precum Uber/ Bolt sau furnizori locali similari care oferă adesea reduceri clienților noi.
Fără cumpărături locale și suveniruri, nu ar fi vacanță
Căutați piețele tradiționale din localitate și mergeți acolo pentru a cumpăra suveniruri, cadouri și produse cu specific local pe care doriți să le aduceți acasă. Magazinele din zonele turistice sunt de obicei mai scumpe, dar în unele cazuri ar putea avea o gamă mai largă în ceea ce privește suvenirurile.
Magazinele din aeroport sunt, ca întotdeauna, cel mai scump loc pentru a cumpăra cadouri, așa că asigurați-vă că veți achiziționa din duty-free doar acele produse pe care nu le puteți găsi în altă parte sau pe care nu le puteți lua din afara aeroportului, dacă aveți bagaj de mână.
Super-aplicația Revolut oferă o gamă largă de produse financiare care simplifică viața călătorilor: de la carduri Visa și Mastercard pentru plăți online, offline și contactless, la schimburi valutare la cursul de schimb interbancar, la tranzacții și retrageri în alte valute fără comisioane ascunse și altele. Cu aplicația Revolut, cardurile pot fi înghețate și deblocate oricând cu o singură atingere, iar fiecare cheltuială este urmată de o notificare push.
În caz de furt sau pierdere a cardului, clienții pot primi un card nou, în câteva zile, oriunde în lume. Clienții Revolut primesc până la 10% cashback atunci când fac rezervări de cazare cu Sejururi (Stays), în timp ce clienții Premium și Metal pot beneficia și de asigurare de călătorie cu Allianz și acces la lounge-ul aeroportului în cazul unei întârzieri a zborului pentru ei și prietenii lor, dar și de alte beneficii.
1. Date anonimizate și agregate.
2. Studiu realizat de Reveal Marketing Research, în perioada în perioada 28.03-01.04.2022, pe un eşantion reprezentativ pentru universul persoanelor cu vârsta 18+, din mediul urban. https://reveal.ro/romanii-azi/romanii-azi-o-perspectiva-actuala-asupra-viitorului-din-perspectiva-romanilor/