Luni, 30 aprilie 2012, Teatrul Naţional Radiofonic va invită la audiţia cu public a spectacolului cu piesa 10 Întrebări, monodramă de Ana-Maria Bamberger, în regia artistică a Cezarinei Udrescu. Audiţia va avea loc în prezenţa echipei de actori, în ambianţa primitoare a barului Hotelului Ramada-Majestic.
O poveste despre ratare, cu înduioşătoare accente de umor, tipare existenţiale în care, ca ascultător, eşti tentat să te recunoşti, incitat fiind de artificiul dramaturgic al testului celor 10 întrebări formulate de revista Femeia pentru protagonista monodramei – Tina Toma, doctor psiholog, 49 de ani.
Problematica piesei – pendulând între experienţa banalului cotidian şi aceea definitivă a morţii sau a iertării eliberatoare – dar şi modul de tratare, echilibrul compoziţiei cu alunecarea între mai multe planuri temporale, fineţea observaţiei psihologice şi, mai ales, senzaţia de adevăr şi umorul care însoţeşte recunoaşterea unor clişee de gândire şi comportament au fost puncte de interes justificând opţiunea regizorului, care a gândit şi adaptarea radiofonică.
Rolul principal şi-a găsit împlinirea în interpretarea nuanţată, cu accente grave sau comice, ironice sau pline de dramatism a Luminiţei Borta. Alături de ea, alţi trei actori ai Teatrului Alexandru Davila din Piteşti – Puiu Mărgescu, Adrian Duţă şi Robert Chelmuş dau contur personajelor episodice evocate de protagonistă.
Un rol important în spectacolul radiofonic, inventat de autoarea adaptării, este Crainicul (un soi de dublu al personajului principal), interpretat remarcabil de Costin Enache.
Spectacolul radiofonic se bucură de muzica originală semnată de Cătălin Creţu (care realizează şi regia muzicală) şi de o îndrăzneaţă concepţie (în care se regăsesc intenţiile regizorului artistic) în privinţa universului muzical: Bach coexistă cu muzica electronică şi cu sonorizările citadine aduse în spectacol de regizorul tehnic – ing. Iulian Iancu.
Dacă amintim şi prompta regie de studio a Milicăi Creiniceanu alături de regia de montaj – Radu Verdeş şi Bogdan Golovei – am recapitulat pentru dumneavoastră întreaga echipă de realizatori ai noii producţii a Teatrului Naţional Radiofonic, ce va avea premiera joi, 3 mai, la ora 19.00, la Radio România Cultural.
Vă aşteptăm cu drag!