ECOTIC a colectat anul trecut 10.505 tone de deșeuri electrice și electronice, în creștere cu 15% față de 2008. Această cantitate repezintă aproximativ 30% din totalul de DEEE-uri colectate la nivel național în 2009 și constituie 31% din totalul de echipamente electrice și electronice vândute de membrii organizației în anul 2008.
Pe lângă rezultatele înregistrate, ECOTIC a dezvoltat și implementat în 2009 un nou standard de calitate, ca răspuns la neregulile existente în domeniu. Noul standard urmăreşte ca prevederile legale, aplicate deficitar în prezent, să devină obligatorii pentru toate procesele de colectare, transport, depozitare şi tratare în gestionarea DEEE-urilor. Setul de norme adoptat anul trecut combate managementul defectuos al DEEE-urilor, ambiguitățile și neconformitățile din domeniu, care pot pune în pericol atât mediul, cât și sănătatea oamenilor.
”Ne bucurăm că totalul de DEEE-uri colectate crește de la an la an, însă piața mai are mult până să ajungă la maturitate. Încă ne confruntăm cu anumite mentalități în rândul cetățenilor și chiar cu probleme de sistem sau de proces, iar toate acestea ne impiedică să obținem rezultate mai bune, conforme cu normele europene. Dorim să îmbunătățim procesul de gestionare a DEEE, motiv pentru care am găsit mai mult decât necesară implementarea acestui nou standard de calitate, care, respectat de toți operatorii din domeniu, să poată duce la performanță”, a declarat Valentin Negoiță, Președintele ECOTIC.
Printre problemele principale ivite în procesul de colectare anul trecut, s-au numărat slaba implicare a autorităților locale în colectarea selectivă a DEEE-urilor, vandalizarea deșeurilor, comerțul de DEEE-uri ce se desfășoară în paralel cu activitățile de colectare, dar și necesitatea de a realiza raportări pentru 98 de subcategorii de DEEE-uri la nivel de operatori.
Cele 10.505 tone de deșeuri au fost colectate în centrele și punctele ECOTIC din toată țara; asociația a pus la dispoziția cetățenilor 300 de containere, 70 de pubele, 122 de ”colțuri verzi” și 100 de boxpaleți pentru colectare. Acestea sunt amplasate în magazine de retail, centre de colectare municipale și salubrități, la clienții Ecotic, în punctele de colectare ale partenerilor organizației, dar și în școlile implicate în campaniile de conștientizare și educare în ceea ce privește reciclarea DEEE, campanii pe care ECOTIC le derulează la nivel național. Din totalul colectat în 2009, au fost procesate 10.455 tone de DEEE-uri, rata de procesare fiind de 85%1.
Despre centrele și punctele de colectare ECOTIC
Infrastructura de colectare a ECOTIC, organizaţie colectivă de gestionare a DEEE, este formată din:
– centre de colectare municipale, însemnând: locații aflate într-o zonă accesibilă, îngrădită, acoperită, semnalizată corespunzător, cu program de funcționare, operațiuni de recepție și preluare DEEE efectuate de personal dedicat;
– puncte de colectare municipale stradale, însemnând: containere semnalizate, poziționate stradal, într-o zonă publică (inclusiv școli sau alte instituții), cu orar de lucru, sub administrarea autorităților locale, direct sau prin salubritate;
– puncte de colectare stradale private, însemnând: containere semnalizate, poziționate stradal într-o zonă publică, cu orar de lucru, sub administrarea operatorilor privați;
– centre de colectare private, însemnând: zona îngrădită, acoperită, semnalizată corespunzător, program de funcționare, cu operațiuni de recepție, preluare, cântărire, sortare și depozitare DEEE, efectuate de personal calificat (inclusiv centre Remat);
– puncte consolidare DEEE în urma colectărilor stradale sau a resortării DEEE-urilor de către salubrități în zone greu accesibile;
– puncte de colectare din retail – aferente hypermarketurilor și magazinelor de profil electronic și electrocasnic.
Pe lângă acestea, colectarea DEEE se efectuează și prin:
– preluări DEEE de la companii și instituții;
– preluări din ”Marea Debarasare”;
– preluări de la școli implicate în programe de colectare;
– preluări de la salubrități, în urma colectărilor stradale;
– colectările efectuate de operatorii privați în zona lor de acoperire și raportate către ECOTIC.
1 Rata de procesare se calculează ca raport între cantitatea de DEEE-uri procesată în 2009 și totalul dintre cantitatea colectată în 2008, neprocesată, și cea colectată în 2009
{mosloadposition user10}