Nestlé, cea mai mare companie de produse alimentare și băuturi din lume, susține ca partener principal Programul internațional „Traista cu sănătate” care promovează disciplina opțională ”Educație pentru un stil de viață sănătos” în 70 de școli primare și grădinițe din cinci județe din România. Programul a fost inițiat la Iași, în 2012, și este coordonat de Fundația Tradiții Sănătoase. În acest an școlar, în premieră, programul a fost extins și au fost încheiate parteneriate pentru implementarea proiectelor în țară, în județele Botoșani și Neamț, precum și peste hotare, Republica Moldova, la Chișinău.
La Bruxelles, în martie 2021, inițiativa educațională a orașului Iași – Traista cu sănătate – a câștigat premiul 2020 EU Health Award, la categoria Healthy Lifestyle Cities. Programul educațional este recunoscut la nivel internațional, fiind inclus în rețeaua internațională Youth Health Community (YHC), alături de programe din peste 10 de țări. În cadrul Global Obesity Forum (New York, 2012), Programul Traista cu sănătate a fost recompensat cu premiul I pentru cea mai bună activitate de prevenție a obezității la copii. Despre valoarea Programului internațional ”Traista cu sănătate”, rezultatele vorbesc de la sine: în rândul copiilor care au beneficiat de acest proiect, prevalența obezității a fost mai scăzută, comparativ cu media națională (9% versus 14,5%).
”Anul acesta, peste 10000 copii cu vârste cuprinse între 5 și 10 ani, din județele Iași, Botoșani, Neamț, Suceava și Constanța vor beneficia de disciplina opțională „Traista cu sănătate”, participând la câte o lecție de educație pentru un stil de viață sănătos în fiecare saptamână. Noi am realizat un pachet educațional unic, care cuprinde un manual și ghidurile pentru profesorii din ciclurile de învățământ preșcolar și primar. Suportul educațional ”Traista cu sănătate” este structurat în opt unități de învățare, care cuprind informații teoretice, idei de activități, fișe educaționale și povești utile pentru lecțiile săptămânale”, spune Prof. Univ. Dr. Veronica Mocanu, inițiatorul proiectului „Traista cu sănătate”.
Disciplina opțională ”Traista cu sănătate – educație pentru un stil de viață sănătos” este propusă la nivel național pentru ciclul de învățământ preșcolar, iar cursul de formare a profesorilor pentru a preda această disciplină complementară a fost avizat de Ministerul Educației. Obiectivul acestui opțional avizat de către minister și susținut prin intermediul inițiativei globale Nestlé for Healthier Kids, este formarea unor comportamente sănătoase și prevenirera obezității și bolilor cronice, în contextul în care în România, ca și la nivel mondial, epidemia de obezitate reprezintă un adevărat pericol pentru sănătatea publică.
Astfel, potrivit unui raport din 2022 al Organizației Mondiale a Sănătății (link), aproape o treime din copiii în vârstă de 7-9 ani sunt supraponderali în România, iar aproape unul din cinci suferă de obezitate, o problemă agravată de faptul că în țara noastră, peste 40% din persoanele în vârstă de până în 18 ani sunt expuse sărăciei, potrivit Eurostat (link).
”Ne bucurăm să putem susține programul Traista cu sănătate și ne dorim să îl extindem în cât mai multe instituții de învățământ din România și depunem eforturi consistente și constante în acest sens pe lângă autoritățile locale, cărora le mulțumim pentru deschidere și sprijin. Programul este deschis oricărei școli sau grădinițe din România, iar anul acesta avem o dublă premieră și anume extinderea acestuia în județele Botoșani și Neamț, respectiv în Republica Moldova, la Grădinița ”Spicușor” din Chișinău. Suntem mândri să fim asociați cu un proiect care a devenit model de bune practici pentru restul Europei”, spune Nicoleta Tupiță, dietetician autorizat și Manager Nutriție Nestlé South East Market.
Nestlé, cea mai mare companie de produse alimentare și băuturi din lume, prin inițiativa globală Nestlé for Healthier Kids, s-a alăturat proiectului Traista cu sănătate derulat de Fundația pentru Tradiții sănătoase în 2019, ca partener principal, urmărind să susțină adoptarea la nivel național a unui stil de viață sănătos.
Programul „Nestlé for Healthier Kids” a fost creat pentru a uni toate eforturile Nestlé care susțin părinții și tutorii să crească copii mai sănătoși, de la activități de cercetare și formulare a produselor până la servicii de educație și nutriție inovatoare pentru un stil de viață sănătos. În România, aceste eforturi se regăsesc se concretizează prin parteneriatele cu Mișcarea națională ” Și eu trăiesc sănătos! SETS dezvoltată de Fundația PRAIS și Programul internațional „Traista cu sănătate. Tradiții sănătoase pentru copii sănătoși”, implementat de Fundația Tradiții Sănătoase și coordonat de Prof. Univ. Dr. Veronica Mocanu.
Fundația Tradiții Sănătoase are ca misiune formarea la copii și tineri a unor comportamente sănătoase privind alimentația și stilul de viață, promovând tradițiile culturale în realizarea stării de bine și prevenirea obezității și bolilor cronice. Obiectivele organizației sunt să promoveze consumul de alimente sănătoase, să promoveze activitatea fizică, să ofere servicii pentru a ajuta pacienții supraponderali să-și gestioneze greutatea, să ofere educație și instruire în toate aspectele sănătății, să sprijine și să promoveze acțiuni și proiecte de cercetare legate de sănătate, să cultive și să promoveze tradiții culturale care pot duce la formarea unor comportamente sănătoase.