Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

1 din 2 români nu crede că banii cash răspândesc coronavirus. Studiu Reveal Marketing Research despre obiceiurile de plată ale românilor în 2021

studiu Banii cash și răspândirea noului coronavirus
  • 1 din 2 români nu crede că banii cash contribuie la răspândirea noului coronavirus.
  • 63% dintre tinerii profesioniști sunt de aceeași părere: virusul nu se transmite prin cash.
  • O treime dintre români (33%) crede că va folosi la fel de mulți bani cash și în următorul an.

În ultimul an, oamenii și-au schimbat foarte mult obiceiurile, de la cele de consum la interacțiuni până la modalități de plată.

Pentru a limita răspândirea noului coronavirus, este recomandată evitarea folosirii banilor în numerar atunci când oamenii efectuează plăți. Multe locații încurajează această practică, iar plata cu cardul este de preferat.

În acest context, Reveal Marketing Research a derulat un studiu despre obiceiurile de plata ale romanilor din următorul an: În ce măsură vor folosi banii cash și care este percepția lor despre răspândirea virusului prin intermediul banilor? Află rezultatele din rândurile următoare!

studiu Banii cash și răspândirea noului coronavirus

Banii cash și răspândirea noului coronavirus. Ce cred românii?

1 din 2 români crede că banii cash nu contribuie deloc la răspândirea noului coronavirus. În schimb, 29% dintre respondenți declară contrariul – ei sunt siguri că banii cash pot răspândi virusul. Cei care sunt pasivi în legătură cu acest subiect reprezintă 21% dintre respondenți.

Cei care cred că virusul se poate transmite prin cash sunt cei mai tineri dintre respondenți – milenialii fară partener – 36% . La polul opus se află 63% dintre tinerii profesioniști, urmați de peste jumătate dintre maturii fără partener (55%) – aceste segmente afirmă că folosirea banilor în numerar nu contribuie deloc la răspândirea virusului.

Similar, aproximativ jumătate dintre familiile moderne (49%) și jumătate dintre cele tradiționale (51%) nu se așteaptă deloc că banii să influențeze în vreun fel transmiterea noului coronavirus.

La nivelul întregului eșantion, 21% dintre români nu exprimă nicio părere pe acest subiect. Segmentele pasive în această privință sunt seniorii pensionari – 32% dintre aceștia nu sunt siguri dacă banii răspândesc virusul, la fel și 22% dintre familiile moderne.

Vor folosi mai mult cardul pentru cumpărături?

Potrivit Reveal Marketing Research, mai mult de jumătate dintre români (55%) declară că în următorul an vor folosi din ce în ce mai puțini bani cash – în special maturii educați și cei fară partener. 67% dintre maturii fără partener și 63% dintre familiile moderne afirmă că în 2021 vor face mai puține plati în numerar.

Inclusiv 62% dintre seniorii pensionari sunt de aceeași părere. În schimb, o treime dintre români (33%) crede că va folosi la fel de mulți bani cash și în următorul an. Familiile tradiționale și tinerii profesioniști sunt la egalitate (aproximativ 40% ambele segmente) în ceea ce privește obieceiurile de plată – ei vor folosi la fel de mulți bani în numerar.

Doar 2% dintre respondenți spun că vor utiliza în mai mare măsură cash-ul anul acesta, iar 10% au selectat răspunsul „nu știu”, întrebați despre obiceiurile lor de plată din anul următor.

obiceiuri de plata ale romanilor

***
Metoda folosită a fost CAWI (Computer Assisted Web Interview) și au fost derulate 1011 interviuri online cu respondenți cu vârsta peste 18 ani, online users, pe un eșantion reprezentativ la nivel național urban și rural în perioada 6-11 ianuarie 2021. Eroare de eșantionare +/- 3%. Nivel de încredere 95%.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.